Catedrala Mântuirii Neamului a ieșit prima din criză

Catedrala Mântuirii Neamului a ieșit prima din criză
Publicat: 23/04/2012, 19:31
Actualizat: 02/08/2014, 07:31

De obicei, nu mă dau în vânt după reportajele făcute de mediainternaționale prin tomberoanele de gunoi ale României. Mi se parsuperficiale, câteodată chiar rău-intenționate.

Jurnaliștilor de la Deutsche Welle le dau, însă, dreptate.Punctul lor de vedere este absolut rezonabil. Biserica autohtonă,ca instituție, își pierde din forță și credibilitate, pe măsuramultiplicării, la infint, a bisericii ca pseudolăcaș al sfințeniei,ori ca explozie trufașă, pe verticală. Oricâtă dumnezeire s-ar fistrâns în trupul chircit de boală și muncă al enoriașuluiîngenuncheat de societate și altar, nu justifică în vreun felfaptul că un guvern alocă sute de milioane de euro pentruconstruirea unei catedrale megalomanice și a unei puzderii debiserici și bisericuțe, în paralel cu închiderea a sute de spitaleși școli pe motiv de reformă și lipsă a banilor.

Alocarea unor astfel de sume nu poate fi justificată nici măcarca investiție. Dintre miile de biserici construite după Revoluție -potrivit DW, în medie, cam una la două zile – multe n-au făcutdecât să rezolve problema locurilor de muncă pentru numeroaselepromoții de teologi. O biserică nouă, o parohie nouă, o casăparohială nouă, pe banii comunității, sunt primite mereu cupioșenie, cu cruci largi și cu mătănii bătute în sunet sacadat detoacă. Ce primesc credincioșii la schimb? Morală creștină, preapuțin; consecințele vreunui apel la întrajutorare, făcut de sfințiipărinți, la vreo slujbă de seară sau de dimineață, în caz că vreunenoriaș a pățit un necaz – cine știe cum; o vizită a unui preot,din sufletul lui, la casa vreunui bolnav, plătitor la cutia milei -da de unde?; o programare a vreunei întâlniri între reprezentanțiiBisericii și cei ai statului, în contextul căreia, primii săsusțină cauza „fiilor” ajunși la capătul puterilor – nici vorbă;vreo chitanță pentru lumânări, acatiste, pomelnice, maslu,sfeștanii ori botezuri de sărbători – Doamne apără și păzește. Păisă fim mulțumiți dacă ne-auzim numele morților în vreo citanie deacatist, dacă nu contribuim cum se cuvine și cu frica lui Dumnezeu,la patrafirul popii.

În schimb, reprezentanții statului sunt cinstiți, cum se cuvine,pentru susținere și credința lor nestrămutată în valorileBisericii.
De exemplu, duminică, premierul Emil Boc, cu tot neamul lui, auprimit de la Mitropolitul IPS Andrei, diplome și distincții, dupăcum urmează: premierului i-a fost acordată „Crucea Transilvană”,pentru „atașamentul față de Biserica Ortodoxă și sprijinul acordatMitropoliei Clujului”. Preotului paroh din Răchițele, Teodor Boc(fratele premierului) – „Crucea Arhiepiscopală”. Diplome de „aleasăcinstire” au fost acordate și unor locuitori sau fii ai satuluiprintre care primarului comunei Mărgău, Sorin Suciu, Mihaelei Boc,nepoata premierului, și lui Ioan Boc, fratele premierului, în semnde mulțumire pentru sprijinul acordat lucrărilor de restaurare abisericii din Răchițele.

Acuma ce să spun… La câte au făcut Boc și familia sa pentruBiserică, ar merita să fie pictați, cu toții, pe peretele naosuluide la cel puțin trei biserici.
Ca să-l bată pe Becali, că e numai în două…

Crima care zguduie ţara. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18...
ULTIMĂ ORĂ! Doliu în sportul românesc! A MURIT în urmă cu puțin timp
FOTO. Fiica Andreei Berecleanu a încins internetul cu cel mai decoltat costum de baie. Cum...
Corina Bud, cu un costum de baie minuscul. Cum arată vedetele din România, la plajă
Fulgy, fiul secret al lui Dan Bursuc?! Ipoteză șoc: „Du-te și fă-i analizele”! Mulți s-au...
Simona Halep sare în apărarea lui Simone Biles, după valul de critici la adresa gimnastei:...
Eşti acuzat de TENTATIVĂ DE OMOR dacă faci această greşeală în trafic! Legea DURĂ pentru...
Oficial israelian: Atacul asupra petrolierului, în care a murit un marinar român, a fost comis...
Nu cumpăra aceste mașini! Au fost făcute zob în Europa
BANCUL ZILEI – Traian Băsescu livrează 1 milion de prezervative românești americanilor
Două insule grecești, la un pas de închidere. Medic: Statul elen trebuie să impună măsuri...
Elena Udrea a comis-o RAU la plajă! Şi-a ridicat picioarele şi s-a văzut…
Imagini INTIME cu scene de nuditate dintr-o lume CENZURATĂ
Chinezii au construit un câmp cu rachete nucleare! Cum arată, imaginile sunt ULUITOARE
Descoperire importantă pentru omenire, îngropată în curând. De ce s-a luat această decizie neobișnuită
Face senzaţie cu „cel mai mic bikini”. Puţine ar avea curajul să meargă aşa la...
Doliu în lumea muzicii populare. A murit la doar 43 de ani. Este ştirea momentului
Atenţie maximă la Paracetamol! Nu îl combina niciodată cu asta. Te poate băga în spital
Turcia e îngenuncheată. Localnicii și turiștii trăiesc apocalipsa, focul pârjolește tot. GALERIE FOTO
Un dar otrăvit: Sute de mii de români vor avea pensii mai mici
Uită de cumpărarea sau de închirierea unei locuinţe. Un oraş superb din Italia te va...