Cine ce nu e

O paranteză murdară – așa arată cele 7 săptămâni în care USL  s-a străduit să scape de Băsescu. Dacă marți, 21 august,  după tot acest bâlci distrugător, în loc să rupă pisica, CCR produce o decizie  cețoasă, aruncând zisul patruped în  Parlament, cred că nervii românilor,  și așa întinși strună, ar ceda. Ajunge.

E simplu și sumbru să socotim pagubele din paranteza murdară: bani cheltuiți, bani pierduți, avarii de imagine în Occident, scăderea încrederii românilor în votul democratic,  mai multă ură între oameni. Totuși, am putea identifica și niște câștiguri ale perioadei?

Da, în caz că ne gândim la cunoașterea apofatică, negativă, ca la un mod de reducere a neștiinței. Am aflat, mulțumită acțiunii hazardate și heirupiste a USL, cine ce nu este.

Crin Antonescu nu e bun de președinte al României. Din 2009 și până acum am tot observat alunecarea spre găunos, spre demagogie politicardă a unui crin tot mai galben. Dar nu credeam că poate ajunge la un adevărat delir de sine, la un autocult al personalității – măcar cultul lui Ceaușescu era făcut de alții. „Ori tu, ori eu!”,  „Băsescu nu scapă de mine decât dacă mă omoară!”, „Eu am în spate voturile a 7,5 milioane de români, Băsescu îl are pe ambasadorul SUA și 900.000 de voturi.  Cine e mai puternic?” Mai puternică e paranoia, pentru că Antonescu a ajuns să-i sufle în ceafă Monicăi Macovei,  prevestitoarea războiului civil, cu declarația „Vor fi tensiuni sociale, dacă Băsescu rămâne la Cotroceni”.

Medicul pediatru Mihai Craiu, despre copiii care stau în casă: „Am văzut o mulțime de manifestări…”

Traian Băsescu nu e  vreun curajos, nici un „brav om prietenos”, nici căpitanul care nu-și părăsește nava, cum s-a tot înfățișat mulțimii. E un laș. Că este un mincinos natural, nu trebuia s-o mai demonstreze încă o dată, dar cât e de laș, de fără cuvânt și fără onoare, l-am putut vedea acum în toată splendoarea.

Victor Ponta nu e premier. E un  arivist influențabil, presat de eminențele cenușii ale USL să ia decizii aiurea, să numească niște eronați în guvern, să forțeze legile. În compensație, se răzbună puștește cu obrăznicii la adresa liderilor occidentali.

Curtea Constituțională nu e sanctuarul Justiției. E o adunătură vișinie de Moș Crăciuni de mall, politizată mai ceva decât un consiliu județean. După conceptul de democrație originală al lui Ion Iliescu, Curtea a lansat, hotărând soarta României printr-o erată, democrația eratică – alăturea cu drumul, rătăcită, asta înseamnă eratică. Mi se pare limpede că, în viitor, trebuie să înceteze numirea politică a membrilor CCR.  Corpul magistraților e indicat și în măsură să-i aleagă.

Cea mai puternică instituție din România nu e Parlamentul, nici Guvernul, nici Curtea Constituțională.  Este Procuratura, care bagă în anchetă penală tot ce mișcă în front. Aș propune ca procurorii să ia la întrebări și leul, poate îl aduc înapoi lângă euro.

România nu mai e ultima găină din gostat. Washingtonului și Bruxellesului chiar le pasă de ce se întâmplă pe aici. Existăm pe hartă. Bine era să fi fost băgați în seamă și înainte de suspendarea lui Băsescu, bine ar fi să fim și după.