Credință și pulan

Credință și pulan
Un miros care definește la milimetru poporul român: tămâie de la biserică și fum de motor de la autocarele deșelate ale Jandarmeriei. De ani de zile, nicio procesiune religioasă din România nu se poate desfășura fără acest amestec obligatoriu de credință și pulan.

În predica de Bobotează, Patriarhul Daniel a povestit că Sfântul Andrei a creștinat poporul român „lent, pentru a face față popoarelor migratoare”. Nu s-a grăbit. Nu neapărat pentru că poporul român a înțeles cu mare greutate civilizația sau creștinismul, pe care încă are probleme să le rumege. Ci poate pentru că știa, așa cum știe acum și Patriarhul Daniel, că românii o iau razna și devin foarte iuți, în anumite momente. Mai ales la coadă sau la trișat.

Astăzi, de Bobotează, pe Dealul Patriarhiei, domnea un miros care definește la milimetru poporul român: tămâie de la biserică și fum de motor de la autocarele deșelate ale Jandarmeriei. De ani de zile, nicio procesiune religioasă din România nu se poate desfășura fără acest amestec obligatoriu de credință și pulan.

Sfântul Andrei nu a avut la dispoziție jandarmi, înțelepciune la care Patriarhia Română a fost nevoită să ajungă, după experiențe înjositoare și triste. Pentru că mulți credincioși români suferă de o anomalie: când se apropie în grup de Dumnezeu și de biserică, intră într-un fel de transă și devin bestii care scuipă, mușcă sau înjură.

Faptul că e nevoie de forțe de ordine, militarizate, pentru a pogorî Duhul Sfânt în capetele unei mulțimi vorbește de la sine. La Constanța, jandarmii au împărțit apă sfințită, gata îmbuteliată la pet, pentru fiecare credincios. La București, 80 de jandarmi au strunit cu gardurile și vorba apăsată 2.500 de oameni care s-ar fi călcat în picioare dacă ar fi fost lăsați liberi, pentru a pune mâna cât mai repede pe o sticlă de apă sfințită de preoți.

Nu știu dacă în alte țări înalții părinți își încheie predicile cu apeluri la calm, la evitarea îmbulzelii și la împărțirea de asigurări că cele sfinte ajung la toată lumea. La noi, în România, Patriarhul Daniel asta a făcut: „Avem 12 tone de apă! De aceea vă rugăm să nu vă grăbiți și să veniți în liniște și în rugăciune”. Știa ce va urma. A încercat doar un fel de prevenire a reflexului românesc de stat la coadă la Gostat: se dă câte una să ajungă la toată lumea, stați liniștiți.

Nu am înțeles niciodată cum poți să zici că ai credință în Dumnezeu și în cele bisericești, dar în clipa următoare să te îmbrâncești și să încerci să păcălești alți oameni, chiar și prin inocenta fentă de a te băga în față la o coadă unde niște oameni, credincioși și ei, așteaptă de 5 ore cuminți, în picioare.

Nu am găsit credință în Dumnezeu nici printre bulumacii care se dădeau cu fruntea de lespedea Patriarhiei, când fostul Patriarh, Teoctist, a murit acum câțiva ani. Atunci, într-o atmosferă grea și înnegurată pentru orice om, fie el credincios sau nu, grija lor era burta. De ce nu se face pomană la mort? O sarma, o măslină, o colivă, ceva. E păcat, maică, vociferau „credincioșii”.

E drept, pentru mine și mulți alții sunt de neînțeles chestiuni mai simple. De ce să pupi geamuri năclăite, sub care se ascund câteva oscioare despre care preoții spun că sunt sfinte? De ce să bați cruci ca un apucat, de câte ori treci prin fața unei biserici? Oare credința se contorizează, precum curentul electric? Există un Dumnezeu înarmat cu pix și carnețel, care își privește dojenitor credincioșii, câte mătănii bat și câte posturi țin?

În mod evident, în mintea multor credincioși români, Dumnezeu e un fel de șef de aprozar. Și azi, la Bobotează, el s-a uitat dacă ai avut la tine pet de 0,5 sau butelcă de 5 litri. Nu iei apă sfințită cu țârâita, creștine!

Nu toți credincioșii sunt așa. Cum nu toți preoții se plimbă în Merțan, înfofoliți în aur, trăind în ospățuri și strângând bănet de pe cârca obiceiurilor creștinești.

Există oameni care cred în Dumnezeu acasă la ei, în liniște, fiecare în legea lui. În sufletul lor, nu au nevoie să pupe lucruri sau să se înghiontească cu jandarmii, ca să-și arate credința. Poate ar veni și ei să asculte o slujbă ținută de Patriarh, într-o duminică tihnită, cu soare și ger mărunt. Nu au loc însă de românii cu ai căror strămoși Sfântul Andrei a avut atâtea bătăi de cap.

Transfer ISTORIC la FCSB. Becali dă o nouă lovitură memorabilă şi îşi vinde starul la...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
FOTO. Cum arăta Daniela Crudu în liceu! Era în clasa a X-a, fără operații estetice...
Era pe plajă, la mare, când A DISPĂRUT fără urmă. Au găsit-o peste 18 zile...
Pisica lui Cristiano Ronaldo a fost călcată de o mașină și celebrul milionar a trimis-o...
Schimbare URIAŞĂ în cazul morţii mezzosopranei Maria Macsim Nicoară! Cine ar fi ucis-o, de fapt
FOTO Căţelul „minune” din Oklahoma, născut cu două cozi şi şase picioare: „Un miracol numit...
BANCUL ZILEI – Propuneri indecente…din partea soțului
Cinci români au câștigat sume uriașe după ce și-au pus soțiile să facă sex pe...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
A fost sărac toată viața fără să știe că avea așa ceva în curte. Peste...
Ce declanşează la FEMEI dorinţa de a FACE sex? Răspunsul cercetătorilor este neaşteptat.Toţi bărbaţii ar...
Românii care au cont și card la aceste bănci sunt în pericol să rămână fără...
Cod Rutier 2021. Amendă nouă de 725 de lei. Atenție, șoferi! Ce nu mai aveți...
A divorțat după 7 ani, fără pasiune, de căsătorie. Apoi a făcut un experiment inedit:...
BREAKING NEWS: România este în DOLIU! A fost găsit mort în apartamentul său
O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a...
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele de la Lidl? ADEVĂRUL de la raft care...
Veste ȘOC despre Sebi, copilul de 7 ani dispărut de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Ce s-a întâmplat,...
×
Inchide