Culegi. Cu legi

Culegi. Cu legi
Publicat: 13/01/2016, 10:50

Bibliotecile sunt natura dintr-o casă. Cărțile sunt prescurtarea naturii. Munții, apele, stelele, soarele, luna, demonii, îngerii, pădurile, natura umană, toate astea și toate celelalte se pot întâlni în aceeași pagină, carte sau raft, așa cum într-un peisaj se intălnesc apusul, marea, omul si malul.

Nu este ironic că pentru a crea natură interioară, adică bibliotecile, trebuie sacrificată natura, copacii?

Câți copaci au crescut și au fost tăiați degeaba în numele lui Becali, Copos, Penescu, Staicu, Borcea și a restului găștii de „artiști”? Dar nu ne-ar plăcea nouă mai mult și lor mai puțin ca legea să fie mai înfricoșătoare pentru cei ca ei? În loc să scrie o carte, să fie obligați să citească una? Și să fie ascultați, ca la școală. Eu cred că asta, pentru unii, ar fi mai infricoșător decât carcera. În loc să scrie o carte, să fie obligați să citească una. În loc să scrie o carte, să fie obligați să citească una. Cu repetiție, da.

Dar nu este de ajuns, mai trebuie ceva. Și nu doar pentru ei. Mi se pare obligatoriu ca pedepsa sa vizeze direct „arma crimei”.

Când faci abuz de funcție, că este trafic de influență sau că este abuz, ești pus să demisionezi. Dacă mergi aiurea cu mașina, rămâi fără permis. Păi nu este evident că trebuie confiscate averile celor care fac fraudă, spălare de bani și toți termenii aștia juridici care se folosesc în loc de hoție?! Dacă s-ar aplica măsura asta, ar mai avea „intelectualii” din pușcărie cu ce să-i plătească pe alții să le scrie lucrările, să le semneze, să le aprobe și să le tipărească?

Într-o țară științifico-fantastică, este fantastic cum niște analfabeți scriu lucrări științifice.

Pe cealaltă parte a interpretării necesității culturii de către cei care ar trebui să o protejeze și să o păzească, s-a ajuns la momentul în care este foarte probabil ca educația muzicală, („ora de muzică„, mai clar), să fie scoasă din programa școlară.

Lipsa șansei de a învăța despre cea mai importantă, eficientă, frumoasă și constructivă formă de comunicare din lumea asta și din toate timpurile este o tragedie. Concret și realist, mai mulți copii cred că sunt mai atrași de ora de muzică decât cea de chimie. Sau de religie. Nu ești artist dacă inveți despre muzică, dar nici creștin dacă faci religie la școală.

Adevărata detenție nu este a celor condamnați, ci este după gratii, pe exteriorul lor. Închisoarea oamenilor care sunt liberi, dar își țin mintea izolată și încuiată, este cea mai păzită pușcărie.

Daca vrei sa-i urmaresti activitatea lui Cornel Ilie, poti da ‘follow” paginii https://www.facebook.com/cornel.ilie.54

Răsturnare de situaţie! Uluitor: ce le spune ministrul australian, care "l-a executat" pe Novak Djokovic,...
Iulia Albu a umilit-o în ultimul hal pe Adelina Pestriţu! I-a reproşat lui Vârciu, în...
Laurențiu Reghecampf, reacție devastatoare după ce iubita lui a fost atacată mârșav! Mesaj dur pentru...
Dieta anti-depresie. Alimente care stimulează producția naturală de serotonină
Efectele dramatice ale expulzării lui Novak Djokovic asupra turneului de la Australian Open!
Reacţia lui Djokovic după ce a aflat că va fi expulzat din Australia: „Sunt extrem...
DUSTER-UL care lasă pe toată lumea cu gura căscată!
BANCUL ZILEI | Bărbat sedus în lift de o tipă voluptoasă: “Fă-mă să mă simt...
George Simion a luat cu asalt primăria din Timișoara: „Fritz, parașutat din Germania, ocupă ilegal...
Iulia Albu a umilit-o în ultimul hal pe Adelina Pestriţu! I-a reproşat lui Vârciu, în...
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
CONDAMNĂRI în DOSARUL bărbatului OMORÂT şi BĂGAT în PORTBAGAJ!
Ţara devenită paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani:...
Anunț ȘOC: Cine i-a ucis, de fapt, pe cei doi studenți de la Iași? Răsturnare...
România plânge! Doliu în fotbalul românesc. S-a stins din viață o legendă
Doliu uriaș în România! Un titan al sportului a murit. Îl plâng cu lacrimi amare
Este oficial: Toţi românii pot primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Ce trebuie...
Ce înseamnă acest simbol pe care îl vedem tot mai des pe maşini. Aproape nimeni...