Marian Sultănoiu
29.06.2019
Puterea Gândului

Dăncilă a luat tot

Dăncilă a luat tot
Ei bine, PSD a reușit, într-un fel sau altul, să traverseze, în scurt timp, Marea Martă a propriei politici/a propriului destin. Dăncilă a avut, orice ar spune criticii săi, tăria, nebănuită (inclusiv echipa neintuită) ca să câștige șefia partidului, să împartă apele în Kiseleff, și să ajungă pe malul celălalt.

De o parte, ea și oamenii săi, de factură, totuși, proeuropeană, cel puțin declarată. De cealaltă, nostalgicii: pesediștii cu Dragnea în suflet, promovații – din simpatie sau de teamă, nicidecum în virtutea unor calități politice/profesionale/umane – de către fostul lider al partidului, în funcții de reprezentare.

Nici măcar nu mai are vreun rost să-i nominalizăm – se recunosc cu ușurință, după mesajele lipsite de direcție, derutante, debusolate. Un mesaj din care se remarcă, lesne, faptul că oamenii aceștia nu au înțeles nimic din votul electoratului, inclusiv al propriilor votanți.

Social-democrați care au dorit să se manifeste/exprime, uneori, ca pe stadion – pe unul de liga a cincea -, cu isterie, cu frustrare, cu ieșiri intempestive.

Am avut parte, pentru prima dată, de un Congres al PSD desfășurat într-o notă generală de bun-simț – nu cu unul inspirat din serbările Egiptului faraonilor, din spectacolele Epocii de Aur ceaușiste, sau din piețele nord-coreene

Sigur, n-o să-i ridic, aici, o statuie din vorbe premierului Dăncilă. E limpede că trupa participanților la congres a înțeles mesajul baronilor-coordonatori; faptul că Viorica Dăncilă este personajul prin care PSD, așa bătut la cataramă, cum a fost el în europarlamentare, rămâne cuplat la actul de primă putere în stat – la guvernare -, la statutul de cel mai important partid și de putere parlamentară prin Viorica Dăncilă, și dacă vrei, și dacă nu vrei.

Că, prin plecarea actualului premier de la Victoria – așa cum ar fi spus că va face dacă va pierde șefia partidului -, PSD ar fi fost condamnat de facțiunea sa antieuropeană, odată revenit în opoziție, la degringoladă, la destructurare, la implozie.

Doar din inconștiență, nepăsare și aroganță, unii dintre social-democrați n-au simțit glonțul care le-a șuierat pe la urechi.

Doar în virtutea unui somn, prea adânc, al rațiunii, unii dintre ei n-au înțeles că nu poți sacrifica drumul firesc al țării/al unei nații cu vocație europeană, pentru interese personale.

Votul final al acestor alegeri, dincolo de jocurile de culise ale baronilor, a arătat, prin diferențele majore de scor, înregistrate la final, că, de fapt, PSD este, totuși, un partid de stânga-moderat în esența sa, și nu unul naționalist-extremist, așa cum începuse să lase impresia că poate deveni.

Că, dincolo de greșeli inerente, înregistrate, inclusiv, la case mai mari sau mai mici, o astfel de exprimare doctrinară, social-democrată, își găsește locul, necesar, în politicile europene moderne.

Trebuie să recunoaștem că această față, echilibrată și, mai ales, lipsită de aroganțe și fandoseli, a PSD, i se datorează, în mare măsură, noii sale șefe.

P.S. Ceea ce i s-a-ntâmplat, astăzi, lui Marian Oprișan – și nu vorbesc aici de teatrul ieftin jucat de omul cu mitraliera în cap -, și anume reducerea sa la tăcere de către auditoriu, dovedește că nu poți prosti, la infinit, pe toată lumea, făcându-te că aperi, dreptatea, când tu, de fapt, ești, mereu, umilul jucător la două capete.

Cel puțin, la fel de umil precum fostul secretar general al partidului, Codrin Ștefănescu, omul care ar fi părăsit sala, în semn de protest, la spiciul premierului, pentru ca, la final, să stea, „cățeluș plouat”, la piciorul câștigătorului.

Foto: Mediafax Foto

×
Inchide