Dat în mă-sa!

Redactor:
Lelia Munteanu
Dat în mă-sa!
"Un român absolut trebuie să fie legionar"

În jurul lui Țuțea, după ieșirea din comunism, s-a declanșat o adevărată frenezie admirativă. Până și Andrei Pleșu îi transcria zicerile, ca un copist medieval.

Dacă marile sale proiecte scrise – multe neîncepute, niciunul terminat – sunt prolixe și confuze, bibliografia sa vorbită, adunată în câteva cărți de dialog, e pasionantă. Farmecul acesteia stă și în inconsecvență (Nae Ionescu i-ar fi spus „dumirire”).

Petre Țuțea a fost, fără îndoială, „dat în mă-sa” – cu tot ce are admirativ această sintagmă neaoș românească.

Cum privește Țuțea „generația de aur”? Doar pentru continuitate cu textul de joi, încep cu Camil Petrescu: „impostorul filosof, pe care Călinescu se grăbește să-l facă intelectual”.

Despre Mircea Vulcănescu (răspunzând la constatarea „L-ați cunoscut pe Mircea Vulcănescu, aflându-vă ades în prejma sa”): „Eu, în preajma lui Mircea Vulcănescu? Cred că nici el nu avea îndrăzneala… Ca să o luăm cum se cuvine, eram unul în preajma celuilalt. Cineva care-l critica a spus chiar ceva comic despre el: ”.

În legătură cu faptul că, precum majoritatea colegilor săi de generație, n-a făcut școală (nu există „țuțism” sau „țuțeanism”, cum singur constată): „N-am făcut școală, deși și Nae Ionescu a gustat din mine. Nimeni nu a intrat în contact cu mine fără să ia ceva în traistă”. Apropo de mentorul său: „Nae Ionescu era mult mai măreț în vorbire și democrație decât în scris, el ar putea afirma, ca mulți alții, că ”. (Și imediat, tipic pentru bârfitorul elevat Țuțea, informația cu damf de Dâmbovița: „Martha Bibescu, ca agent al lui Carol, i-ar fi otrăvit țigările”).

Țuțea a negat consecvent, după 1990, că ar fi fost legionar; și-a amintit, în schimb, plin de vervă, experiența de stânga, din tinerețe, consumată publicistic alături de Petre Pandrea, cumnatul lui Pătrășcanu. (O singură scăpare, după alegerile din Duminica Orbului – „E adevărat că un român absolut trebuie să fie legionar”. Totuși, pe vremea comunismului, a mărturisit-o public, cu emfază, cu histrionismul bine cunoscut, cel puțin așa afirmă profesorul Ion Coja: „(…) pe Țuțea îl știam din vedere și mi-era tare antipatic, mai ales din pricina câtorva indivizi dubioși pe care Țuțea îi avea deseori în preajmă. Cel puțin până la acea dată, când am făcut cunoștință. Așa că l-am luat tare pe :

– Ați fost legionar?
– Sunt legionar! A venit răspunsul de peste masă, răsunător, de s-a auzit în tot holul cel mare de la Athenée Palace. Răspuns din care înțelegeam că individul își asumă în totalitate isprăvile legionarilor. Așa că am continuat, aproape impertinent:

– Și cu evreii ce ați avut de ați omorît 120 de oameni nevinovați?!

– Legionarii nu au ucis niciun evreu! s-a pronunțat Țuțea cu voce și mai înaltă”.
Petre Țuțea: nu doar un mare iubitor de paradoxuri, ci și de judecăți definitive.

Despre Cioran și Eliade: „Păi, Cioran a fost pesimist în ceea ce privește poporul român (…) N-a scris el bazaconia aia Pe cumile disperării? De la Pe culmile disperării – acea revoltă infantilă – n-a evoluat deloc (…). Eliade, organic, nu s-a detașat de poporul român. Cu toată vasta lui informație, eu l-am cam contestat ca putere a gândirii (…).

Ceea ce a făcut însă din slobodul la gură Țuțea un inconoclast a fost declarația ruinătoare pentru Grupul de la Păltiniș: „Noica nu a produs decât inși care ar putea fi buni asistenți la și atâta tot; dar nu a produs nici un vârf spiritual”.

VIDEO! O vietate din era dinozaurilor, filmată în timp ce înota într-un râu din România:...
George Burcea, declaraţie controversată de dragoste! Ce a putut să îi spună Vivianei Sposub, după...
FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! Vedeta TV a lăsat la vedere prea mult
FOTO. Cum a ajuns să arate fosta campioană mondială la gimnastică! Românca s-a retras și...
Părinții lui sunt actori celebri, dar el mănâncă din gunoaie. Povestea este șocantă
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
Donald Trump a adus în discuție România în contextul scandalului Hunter Biden. Reacția lui Klaus...
George Burcea, declaraţie controversată de dragoste! Ce a putut să îi spună Vivianei Sposub, după...
Cine a fost prima iubită a lui Klaus Iohannis? Președintele a recunoscut asta de față...
După aproape 2.000 de ani, o descoperire INCREDIBILĂ despre impunătorul împărat TRAIAN, care l-a învins...
Vedete din România care au apărut în Playboy. Gimnastele care au lăsat TOT la vedere...
Veste proastă pentru 7 milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu mărirea pensiilor
Sărbătoare mare vineri în calendarul ortodox: Ce nu ai voie să faci pe 23 octombrie...
Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care...
Un business care explodează în România. Nimeni nu credea că se va schimba atât de...
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...
Inchide