Deșertul mascaților

Deșertul mascaților
Plutea în aer. Din 11 ianuarie, de când Franța a descins să facă ordine în fosta ei colonie, Mali
Publicat: 19/01/2013, 15:32
Actualizat: 11/01/2020, 22:05

Plutea în aer. Din 11 ianuarie, de când Franța a descins să facă ordine în fosta ei colonie, Mali. Nu spun că n-ar fi trebuit să se implice, spun doar că ar fi trebuit să știe bine în ce se bagă. Cum ar fi trebuit să știe și venerabilul președinte al Algeriei, Abdelaziz Buteflika – în post din 1999 (ultimul mandat l-a obținut în 2009, ca urmare a ceea ce amărâta de opoziție a numit „un tsunami de fraude”) – când a autorizat ca avioanele armatei franceze să survoleze teritoriul Algeriei, în drum spre țintele din Mali. Să știe, adică să fie pregătiți.

Spectacolul grotesc oferit de ministrul de Interne algerian în conferința de presă de ieri și faptul că, după trei zile, criza ostatecilor continuă, indică faptul că se dorește, în primul rând, o mediatizare puternică a conflictului din Mali (despre care presa occidentală a relatat vag), iar în al doilea rând o internaționalizare a conflictului. „Se dorește” sună ca dracu. Să spunem cine o dorește: Franța. Care a obținut binecuvântarea aliaților pentru intervenția în Mali, dar așteaptă și ajutoare concrete. România se și gândește la „o contribuție” (Titus Corlățean). Noi lipseam în Mali. Alți bani, altă distracție. (Nu vă răscoliți: sintagma cu „onorarea obligațiilor internaționale” o știu și eu).

Cine crede că forțele speciale algeriene n-ar fi putut rezolva problema ostaticilor rapid, coerent și eficient, se înșală. În zonă, luarea de ostatici (chiar dacă nu la aceste proporții spectaculoase) este o activitate curentă și una dintre sursele de venit ale grupărilor teroriste de toate orientările (pe lângă traficul de droguri și de te miri ce). DRS (Département du Renseignement et de la Sécurité) este unul dintre cele mai puternice (mai sângeroase și mai lipsite de scrupule) servicii din Africa. Șeful DRS, generalul Mohamed Mediene (în fruntea instituției din 1990!) este adevăratul conducător al Algeriei, mai mult decât familiarizat cu toate structurile teroriste din zonă (pe unele le-a creat, pe altele le-a infiltrat). De pildă, celebra franciză a Al-Qaeda, despre care presa lumea vorbește (abia) acum, AQIM (Al-Qaida în Maghrebul Islamic) a fost, la origini, pe când era doar un nucleu și se chema GIA (Groupe Islamique Armé), o invenție a DRS. Au spus-o explicit (în 2003) Muhammad Samraui, fost ofițer al serviciilor secrete ale armatei algeriene, iar apoi a primit azil în Germania, a spus-o (în 2009) șeful Securității Statului din Mali, iar apoi a primit un glonte-n cap.

Cel care a revendicat atacul asupra angajaților de pe platforma industrială Tiguentourine (la 25 de kilometri de orășelul Ain Amena) este Mukhtar bin Mohammed Balmukhtar, zis Khalid Abu Al-Abbas sau, mai simplu, Al-Awar (Chiorul – și-a pierdut un ochi în „stagiul” din Afganistan). Personajul, fundamentalist-salafist, a pus bazele Emiratului Islamic al Saharei, al cărui stăpân a fost până în 2007, când, în urma unor conflicte cu liderii islamiști din zonă, s-a mărginit să-și ia titlul de Emir al Katibat al-Mulathamin, ceea ce s-ar putea traduce prin Batalionul Mascaților. Nu că ar purta măști; titulatura le vine de la vechiul nume al Saharei („sahra”, în arabă, înseamnă „deșert”) – Bilad al-Mulathamin – Ținutul Mascaților, adică al celor care își acoperă capul cu kufiyya.

Lui Al-Awar i se mai spune, de către oficioasele algeriene, Marlboro Man, poreclă pe care o detestă, jurându-se că nu face trafic cu țigări. Mai mult, el acuză fruntași ai guvernelor din zonă că ar conduce mafiile traficanților din Sahara-Sahel, fapt pe deplin plauzibil. Cartierul său general e în deșert, undeva în nordul Mali-ului, în regiunea Azwad, supranumită și „Tora Bora a Maghrebului Islamic”, parte a Republicii Mali, declarată independentă de Mișcarea Națională pentru Eliberare, un grup rebel al tuaregilor care l-au sprijinit pe Gaddafi până în ultima clipă și s-au întors din Libia înarmați până în dinți.

Blitzkriegul francezilor urmărește să-i împace pe rebelii din nord cu guvernul din sud, timp în care numeroasele mișcări jihadiste, (bine dotate logistic, bine instruite și cunoscând la perfecție teritoriul), profită de deranj ca să-și istaleze propriul guvern islamic.
Problemele sunt numeroase și încâlcite și mai nimic nu e ce pare a fi. Le-am survolat doar, ca un Rafale (avionul de luptă, cu care Franța a intervenit în Libia și acum, în Mali). Povestea de abia acum ar trebui să înceapă și poate începe de oriunde – din Algeria, din Mali, din Mauritania, din Niger.

Cum se antrena „la rece” Armata din Mali, înainte ca francezii să-i bage glonț pe țeavă: