Diagnosticul corect

Diagnosticul corect
Publicat: 23/04/2012, 19:19
Actualizat: 24/04/2012, 03:25

Noua lege a educației ar putea fi aplicată cu succes cu condițiaca dl. Băsescu să aibă la dispoziție o dictatură. Eventual unabolșevică, întrucât acolo se practica rașchetarea trecutului o datăla 15-20 de ani. Tot așa cum N. Ceaușescu a răzuit de peste totamintirea lui Gh. Gheorghiu Dej, dl. Băsescu afirmă că „dacă estecineva care se revendică reformator al educației în acești 20 deani, vreau să-l invit să privească rezultatele acestei reforme”.Deci, pentru că parametrii educației în România, în acest moment,sunt într-adevăr jos, rezultă că n-au existat reformatori până lanoul Spiru Haret de la Cotroceni. Poate de aceea, când fostulministru Ecaterina Andronescu s-a apucat să deznoademegaescrocheria fabricii de diplome „Spiru Haret”, reformatorulBăsescu a susținut sus și tare că sistemul învățământului de statdă în felul acesta o lovitură mișelească sistemului privat al luiBondrea. În schimb, tot ce-au făcut Andrei Marga, Mircea Miclea șichiar Ecaterina Andronescu n-a existat. Raționând în sistemulacesta de gândire, ar rezulta că dl. Băsescu este un încuiat și unincapabil, de vreme ce, după mandatul său de 5 ani, stareaeconomică și socială a României este asta care se vede.

Bun început pentru aplicarea unei reforme într-o democrație.Continuat strălucit de dl. președinte cu afirmația că „o reformă asistemului de educație poate ajuta la ieșirea României din criză”.Asta e totuna cu a-i recomanda unui bolnav cu febră, hipertensiuneși scădere masivă în greutate, lecturi din Aristotel și Makarenkoîntre două ședințe de tras de fiare la sala de fitness. Prezentatăastfel, reforma educației arată ca o diversiune menită să abatăatenția de la incapacitatea Guvernului Boc de a trata corectbolnavul. Rezultatul aplicării ei, așa și acum, nu poate fi decâtumplerea străzii de lume scoasă din fire, sindicate, profesori,părinți și a Parlamentului de discursuri incendiare ale opoziției.Firește, o dictatură ar face liniște și ar permite aplicareatratamentului pe bolnavul injectat.

O diversiune nu înseamnă neapărat un fals. Reforma avansată dedl. Băsescu e compusă în bună parte din măsuri necesare și corecte,bazate pe diagnosticarea exactă a suferințelor sistemului deînvățământ. Nu rezultă însă cu claritate un lucru, după părerea meaesențial: important nu e câte clase ești obligat să faci, opt saușaisprezece, sau câte ore trebuie să mergi la școală pe săptămână,important este să știi că te duci acolo ca să înveți niște lucrurifolositoare în viață. În acest sens, noțiunea de cultură generalăar trebui limitată la 10 clase; la 16 ani elevul poate să înceapăspecializarea în direcția dorită.

E o părere. Mai sunt și altele. Dl. președinte îi acuză pe toțicei care mai vor dezbatere pe această lege că vor să oblocheze.

Sumarizând, filosofia (deși e o nevoie acută de ospătari)prezidențială este următoarea: reforma aceasta e Începutul a tot, eCuvântul Domnului, înainte de ea n-a fost nimic, ea este perfectăși va scoate România din criză, iar cine vrea să mai discute nupoate fi decât un sabotor. Mai mult, această reformă e cu siguranțăde obârșie divină, de vreme ce dl. Băsescu o crede în stare și săprevină intrarea României în viitoare crize economice. Eu, cu câtam învățat la școală, știu că fenomenul de criză economică estructural, inerent și apare periodic în sistemul capitalistdemocratic. Nici în dictatură criza nu poate fi înlăturată, înschimb poate fi camuflată.
Ce poate într-adevăr să amelioreze și să prevină o reformă aeducației (e și cazul celei de față) sunt criza de civilizație șicea morală. Manifestate, de pildă, în așa-ziceri la nivelprezidențial cu privire la cei 20% homosexuali dintre români șicele 40% diagnostice greșite puse de medicii din această țară.

Greu de știut pe ce se bazează procentele d-lui Băsescu, dar unlucru mi se pare sigur: în cazul d-sale niciun medic nu a pus încădiagnosticul corect.

O tânără speranţă a ţării în sport întreţine relaţii intime pentru bani: "Când i-am spus...
Câți lei a plătit un turist pentru o friptură în Mamaia. Când a venit nota,...
FOTO. Roxana Nemeș și Andreea Antonescu și-au etalat busturile generoase la plajă! Cum arată cele...
Zodiile care oferă cea mai toxică iubire: 1. Rac
Mirela Vaida, dărâmată după ce a pierdut sarcina! A ajuns la spital, iar medicii i-au...
Parma i-a stabilit prețul lui Dennis Man! Ce sumă i-a cerut patronul american de la...
Cum l-a hărțuit Măruță pe Bendeac. Actorul a făcut totul public. Toți au rămas mască
WhatsApp anunţă implementarea "View Once". Iată tot ce trebuie să ştii despre noua funcţie
Statul român vinde un BMW mai ieftin decât Dacia Logan. Ce secret ascunde
BANCUL ZILEI – Bătrânel răsfățat de nevasta de 19 ani
Imagini apocaliptice în Siberia. Ard patru milioane de hectare în cea mai rece regiune din...
Câți lei a plătit un turist pentru o friptură în Mamaia. Când a venit nota,...
O TÂNĂRĂ care a mers la bazin cu un costum prea DEOCHEAT a avut parte...
Un oraș cu 15 milioane de locuitori riscă să ajungă de nelocuit din cauza apei....
Orașul din SUA în care oamenii nevaccinați au primit INTERZIS în restaurante sau săli de...
O chelneriţă a servit mulți ani un bătrân ţâfnos. După ce bărbatul a murit a...
Calendar ortodox 4 august 2021: Ce sărbătoare e azi?
ȘOCUL ANULUI pentru cei vaccinați cu PFIZER! Este răsturnare totală de situație. Anunțul cumplit a...
Imagini scandaloase cu Mircea Geoană care se urcă la volan după ce a împărțit cu...
Un dar otrăvit: Sute de mii de români vor avea pensii mai mici
De pe scenă, în afaceri. Ce business a lansat artistul Vlad Miriţă alături de antreprenorul...