De ce-mi era frică, s-a întâmplat. Profesioniștii bolovanilor și sticlelor incendiare, pitecantropii, s-au dezlănțuit în Piața Universității, fără nicio legătură cu manifestanții pașnici care își strigau revendicările. Aceste animale trebuie izolate și arestate de forțele de ordine fără ezitare.
Dar dicolo de această violență oarbă și dezgustătoare, miile de oameni care demonstrează pașnic în marile orașe ale țării arată limpede faptul că punctul fără întoarcere a fost depășit.
Eu, unul, nu-mi mai pot imagina o Românie condusă în continuare de Băsescu, Boc, Udrea et comp.
Pentru fiecare om rănit sau, doamne ferește, mort, fie manifestant, fie jandarm, fie jurnalist, Băsescu și ai lui sunt răspunzători și mai devreme sau mai târziu vor plăti.
Fiecare oră în care Băsescu și Boc tac ascunși cască și mai mult prăpastia dintre autoritățile statului și popor.
Nu știu dacă politizarea demonstrațiilor prin îndemnul lui Crin Antonescu către membri USL de a se alătura pașnic demonstranților va face bine sau rău, dar dacă PDL și UDMR, delimitându-se de sceleratul iresponsabil T. Băsescu, nu acceptă cât mai rapid organizarea de alegeri anticipate se vor face vinovați în fața Istoriei de crimă împotriva poporului român.
Citește și comentariul lui CLAUDIU PÂNDARU: Proteste în București. Golanul și huliganii
Citește și comentariul lui FLORIN NEGRUȚIU: Protest și manipulare
Citește și comentariul lui CRISTIAN ANDREI: Strada își caută liderul
Citește și comentariul lui CLARICE DINU: Demisia lui Emil Boc este prea puțin