Dolarii de Duminică și diamantele

Redactor:
Lelia Munteanu
După ce l-a invocat de la tribuna Adunării Generale ONU, înainte de a părăsi New York-ul Netanyahu s-a dus să se roage la mormântul mentorului său, Menachem Mendel Schneerson, al șaptelea rabin al Mișcării Habad.
După ce l-a invocat de la tribuna Adunării Generale ONU, înainte de a părăsi New York-ul Netanyahu s-a dus să se roage la mormântul mentorului său, Menachem Mendel Schneerson, al șaptelea rabin al Mișcării Habad.

După ce l-a invocat de la tribuna Adunării Generale ONU, înainte de a părăsi New York-ul Netanyahu s-a dus să se roage la mormântul mentorului său, Menachem Mendel Schneerson, al șaptelea rabin al Mișcării Habad. El e celebrul rabin din Lubavitch (orasul din Lituania unde s-a nascut această Mișcare, la începutul secolului al XIX-lea), pe care îl citează premierul israelian de câte ori se află la ananghie.

Pentru că se apropie Rosh Hashanah (Anul Nou evreiesc, 29-30 septembrie), o să vorbim despre cel căruia i se spune și astăzi, la 17 ani de la moarte, pur și simplu, Rabinul, iar unii îl mai așteaptă ca pe un Mesia.

Habad e acronimul a trei cuvinte: hohma (înțelepciune), bina (discernământ ) și daat (cunoaștere), numele cabalistic a trei dintre cele zece sefirot. Mișcarea Habad (care din Lituania a hălăduit prin Europa, apoi s-a mutat în America, după al doilea război mondial) s-a născut din trunchiul hasidismului. Însă întemeietorul ei, Rabbi Schneur Zalman din Liadi – declarând că urmează învățăturile lui Dov Ber, Maghidul (predicatorul) din Meserici și ale lui Abraham Îngerul, fiul și succesorul său – a transformat filonul hasidic într-o filosofie rece, intelectualistă, accesibilă mai degrabă unui grup de inițiați cu preocupări cabalistice. Abia odată cu Rabbi Menachem Mendel Schneerson (care a preluat conducerea în iarna lui 1951), Mișcarea s-a „încălzit” și a căpătat o dimensiune pragamtică, transformându-se într-o organizație de educație religioasă și de caritate, cu sediul în Brooklyn și cu filiale în toată lumea. Figura carismatică a Rabinului i-a adăugat, pe lângă dimensiunea de redefinire o iudaismului, un accent nou: Habad a devenit o mistică populară, apropiată în manifestările sale – paradoxal – de creștinism. De aici i se trag și contestările din sânul iudaismului, de aici și controversele legate de personalitatea și demersurile Rabinului.

Săptămânal – marțea, joia și duminica – primea sute de oameni, de toate confesiunile, în yechidut (audiențe private). Foarte repede i s-a dus vestea că are un cuvânt de folosință pentru fiecare și că face minuni. Era un bătrânel vesel, de o bunătate dezarmantă. Cei care nu puteau să ajungă până la el ii scriau, el citea toată coresponența, nimeni nu rămânea fără un răspuns. La audiențele de duminică, dăruia fiecăruia câte o bancnotă de un dolar. La început, oamenii n-au priceput gestul: „Ce să fac eu, rabbi, cu un dolar?” Menachem Mendel Schneerson le explica: „Atunci când doi oameni se întâlnesc, din asta trebuie să iasă ceva bun pentru un al treilea. Ia banul și dăruiește-l…” Credincioșii au botezat audiența „Dolarii de Duminică”.

Există, în arhivele Mișcării Habad, o înregistrare din noiembrie 1990. Bibi Netanyahu, la începutul carierei politice, membru al Knessetului, stă cuminte la coadă, la Dolarii de Duminică. Rabinul îl recunoaște și i se adresează prietenos:
– Nu te-am văzut demult. Binecuvântare și succes! Ia o porție dublă de binecuvântare.
Ii întinde două bancnote. Bibi îi răspunde sfios:
– Am venit să-ți cer binecuvântarea și ajutorul…
– Oricând, în toate…
– … în toate domeniile – personal și politic…
– De când ne-am văzut ultima oară, lucrurile au progresat.
– Multe lucruri au progresat.
– Ce nu s-a schimbat, totuși, e că Mesia încă n-a venit. Fă, deci, ceva, ca să-I grăbești venirea.
– Facem, facem.
– Nu pare de ajuns. Ziua de azi e pe sfârșite și El tot nu e aici. Dar au mai rămas câteva ore – străduiește-te…
– Da.
Și,pentru că aștepta lume multă la coadă, Rabinul s-a grăbit să încheie convorbirea:
– Vești bune – cu bucurie și fericire! Știi că noi, hasidimii ținem să facem totul cu bucurie.
– Da.
– Vești bune. Mult succes.

Mesianismul acesta aproape obsesiv a fost unul dintre motivele pentru care fostul șef rabin sefard al Israelului, Ovadia Yosef, l-a acuzat de erezie si idolatrie. Personaj influent, Rabbi Ovadia, liderul partidului ultrareligios Shas (aflat în coaliția de guvernământ, cu unsprezece locuri în Knesset) crede că are și dovezi pentru acuzațiile lui: imaginile cu Rabbi Menachem Mendel Schneerson în sinagoga din Brooklyn, în mijlocul unui talaz de învățăcei, care dansează și îi cântă tulburătorul ” Yechi Adoneinu Moreinu V’Rabbeinu Melech HaMoshiach L’Olam Va’ed” (Trăiască Maestrul Nostru, Invățătorul nostru, Rabinul Nostru, Regele Mesia, în Vecii Vecilor), timp în care cel astfel omagiat aplaudă aprobator. Doar cine nu l-a cunoscut pe Rabin și-ar fi putut închipui că ar fi patronat o blasfemie. Bătrânelul se bucura, simplu și pur, de ahavat yisrael (dragostea fiecarui evreu). Cu aceeași bucurie dăruia dragoste oricui. E celebră una dintre multele legende care l-au însoțit încă din timpul vieții: într-o zi, de Shabbat, plimbându-se cu un discipol, vede un credincios fumând. (Ce-o să-l mai muștruluiască! își zice discipolul). Rabinul se mâhnește și îl întreabă: Știi că e un păcat să fumezi? Știu, răspunde senin individul. Poate că nu știi că suntem în Shabbat? Ba știu, răspunde impeturbabil acela. Rabinul stă câteva clipe pe gânduri, apoi i se adresează cu mare bucurie discipolului său: Mare lucru un evreu credincios! Uite cum nu poate să mintă!…

A fost un om minunat și o catastrofă de consilier politic pentru lideri importanți ai lumii (Begin, Clinton, Sharon, Bush, Netanyahu). I-a încântat pe mulți, dar s-a priceput să și scandalizeze. De pildă, ideea că Hitler e un mesager al lui Dumnezeu – (afirmată doar de un rabin, ci de unul care și-a pierdut aproape întreaga familie în Holocaust) – a șocat. Dar Rabbi Menachem Mendel Schneerson, (care avea o minte foarte riguroasă – în tinerețe studiase matematicile și ingineria), a fost cu atât mai mult un teolog profund. N-a putut niciodată să afirme că a fost vreun moment în istorie când Dumnezeu s-ar fi retras sau că El, Atotștiutorul, n-ar fi aflat. Dumnezeu operează în lume ca un chirug – argumenta. Dacă e nevoie, amputează. Shoah (Holocaustul) nu e opera diavolului, ci a lui Dumnezeu, Atotputernicul. Numai că noi nu pricepem totdeauna, cu mintea noastră limitată, acțiunile și semnele Lui.

… Când stătea ore întregi în audiențe, în picioare, la o vârstă respectabilă, oamenii se îngrijorau: Cum reziști, rabbi? Iar el îi privea cu ochi strălucitori: Cum să nu resist? Doar număr diamante!

Sufletul fiecărui om e un diamant…

Inchide