Drock!

„Din filmu ăla cu drogați înveți să-ți bagi în venă.” E unul dintre cele mai blânde comentarii pe care le-am auzit despre „Rocker”. O mizerie de film, cam ăsta a fost orizontul de așteptare cu care m-am dus să văd al doilea lungmetraj al lui Marian Crișan.

„Megatron”, scurtmetrajul lui Crișan premiat cu Palme d’Or, m-a lăsat mai rece decât o reclamă la hamburgeri. „Morgen”, în schimb, crunt nedreptățit de votanții premiilor Gopo în 2011, deși avea 11 nominalizări, e o minune de film. Să aibă Marian Crișan un metabolism artistic de tip Lars von Trier, splendoare urmată de aiureală?
Din clipa în care „bătrânul” Victor, too old for rock, too young to die, îngenunchează în „noaptea americană” a odăii lui să-și spună ruga la Dumnezeu a unui tată care s-ar duce și-n iad ca să-și ajute fiul, n-am mai avut nicio îndoială că, în întunericul sălii Studio aproape goale, Marian Crișan îmi bagă în venă o doză „top-notch” de cinema, țâță de mâță.

Arta nu are obligația de a fi morală. Nici educativă. Nici corectă. Nici virtuoasă. Nici măcar sănătoasă.

Arta are, prin legea ei, o singură obligație și un singur drept: să fie artă. Crișan nu ia în niciun fel atitudine față de consumul și vânzarea de droguri de mare risc. Acesta este un fapt în realitatea României de azi. Filmul nu urmărește să-i facă să se lase pe dependenți sau să-i determine să se apuce pe „virgini”.

El încearcă să fie o fotografie a curburii sentimentelor în spațiul-timp al rockului și drogului.

Poate fi siringa cu heroină un biberon, un sân patern al tatălui alăptându-și fiul când țipă în sevraj?

V-ați închipuit vreodată o pereche de schiuri portocalii de fițe târâtă ca o cruce a umilirii unui bărbat?

Medicul pediatru Mihai Craiu, despre copiii care stau în casă: „Am văzut o mulțime de manifestări…”

Credeați că expresia „Pula mea!” poate fi folosită pentru a exprima de la ură, furie și dispreț, până la durere sufletească și căldura prieteniei, fără ca vreodată ea să aibă vreo conotație obscenă, nici măcar sexuală?

Poate să fie „Smoke on the Water”, interpretată la trup, gât și cap de un rocker bătrân într-o bombă din Oradea, în fața dilărilor „sorei albe”, la fel de „tare” ca Deep Purple în concert?

Se mai poate bate azi cineva pe stradă cu Ion Iliescu ca-n ’90?

Heroinei i se mai spune și zăpadă. Poate ea să umple pământul și cerul lăsând omul micuț și singur în pustiul alb?

Știați că „Rocker” poate să însemne nu numai urletul mândriei disperate, dar și iubire pavelină, în stare să îndure?

E drogul ultimul fel de a fi împreună al oamenilor într-o omenire din ce în ce mai atomizată?

La toate aceste întrebări, și la altele, răspund în termenii artei cinematografice extraordinarii actori, până acum necunoscuți, Dan Chiorean și Alin State, un Tudor Mircea cu imagini la fel de puternice și fine ca în „Morgen”, sunetul electrizant al lui Mihai Bogos.

Cu „Rocker”, încă un car cu talent al lui Marian Crișan se convertește în valoare.