Du-te Liviu, du-te!

Redactor:
Marian Sultănoiu
Du-te Liviu, du-te!
Cine se dă de ceasul morții că, vezi Doamne, avem de-a face, în cazul alegerilor pentru PE&Referendum, 2019, cu o mega-surpriză, face circ.

Nu! Nu e vorba de nicio surpriză. Personal, bat câmpii, pe acilea, de câteva luni, peste an, că aroganța și revendicarea puterii, fără drept de apel, în virtutea unui „mega-scor” de, chipurile, peste 40 de procente, bazat, însă, pe o neparticipare nesimțită la vot, a electoratului, în 2016, n-are de-a face cu realitatea.

Ultimul scor PSD a fost unul fals – dar care a înnodat mințile iuți, ale social-democraților -, fiind construit pe lehamitea unui electorat care, cu doar câteva luni mai devreme, scanda, la fiecare miting, „PSD și PNL, aceeași mizerie!”, surprins, ca să spunem așa, de viitura USR, care inunda clasa politică autohtonă.

Spre deosebire de electoratul PNL, atins în amoarea lui de politician, electoratul PSD, nucleul dur & masa captivă – la nivel de administrație locală -, aflată în legătură pecuniară cu decidenții comunali, a votat cum i s-a cerut/impus, creând senzația că formațiunea social-democrată este susținută/sprijinită/adulată ca pe „vremea lui Ion Iliescu”.

Greșit. Niciunul din epigonii bătrânului edec n-a avut carisma, însuflețirea, „aura” fostei orânduiri, care să convingă electoratul, într-un fel sau altul, că moștenirea comunistă trebuie perpetuată.

Foarte repede, alegătorii au înțeles că promisiunile, „di granda”, ale PSD, apar, din nou, gonflate și fără acoperire, croite, ca de obicei, pe credulitatea votantului de casă.

Și mai rău, față de alte astfel de campanii, construite pe baza scorului politic „contrafăcut”, PSD, în loc să-și fidelizeze credulii încântați, pe nepusă masă, a continuat să-ntindă pelteaua, precum Ionică-cel fără frică, ce întindea, necontenit, elasticul chiloților tetra, ai damelor pe care ar fi vrut să le posede.

Ăsta e, de fapt, scorul de astăzi: o ruină „generată” de prestația unui actor politic harnic, dar fără de talent – Liviu Dragnea.

Întreaga lui reprezentație din această seară, una a eșecului umilitor, am anunțat-o. încă de ieri seară. Dragnea era, deja, „Singur acasă” în Kiseleff, încă din acel moment: „Guvernul nu m-a susținut; partidul nu m-a susținut; Oprișan m-a atacat; UDMR m-a trădat; ALDE/Tăriceanu m-au euro-sacrificat. Pam-pam!”

Mult mai grav, în aceste condiții – iar asta e, cu adevărat, o surpriză – este că, însuși Tăriceanu, co-liderul alianței PSD-ALDE, a rămas sub linie, cu tot cu partidul său, ceea ce expune PSD, din punct de vedere strategic, la o moarte subită: eliminarea de la guvernare, cerută de actuala opoziție,

Este de la sine înțeles că, în aceste condiții, deși susține că nu are „vreun bagaj făcut”, liderul PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să aibă, măcar, un troler bine garnisit, rezemat de tocul ușii, la-ndemână pentru drumul său spre viitor.

Iar dacă nu-l are, ar fi bine să-l aibă. Să iasă, apoi, pe terasă, să cheme televiziunile, și să anunțe că-și va da demisia – sigurul gest rezonabil care i-a mai rămas de făcut.

Pentru că, dacă nici acum nu va face asta, luând cu el întreaga trupă a măscăricilor adulatori, aflați în preajmă, va distruge PSD – formațiune care ar urma să piară, în atari condiții.

Sau, mai rău, să fie umilită de trupa „curajoșilor penibili” a lui Ponta.

În consecință, du-te Liviu, du-te!

Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou...
Școala on-line în România! Cum și-a umilit profesoara un elev: 'Nu am net' Continuarea întrece...
FOTO. Alexandra Stan, cele mai fierbinți ipostaze în care a apărut vreodată Cântăreața a lăsat...
Brigitte Pastramă, în lacrimi la tv! A explicat de ce a divorțat, de fapt, de...
Ceaușescu, întâlnire secretă cu Arsenie Boca. Ce i-a zis părintele l-a bântuit pe dictator până...
Ora de iarnă 2020: România dă ceasul înapoi în „cea mai lungă noapte din an”,...
Țara care te bagă la închisoare dacă nu porți mască în spațiile publice
Școala on-line în România! Cum și-a umilit profesoara un elev: 'Nu am net' Continuarea întrece...
Cu ea ar accepta să fie înșelată! Andra ar închide ochii dacă Măruță ar înșela-o...
400.000 de tinere au fost ţinute SCLAVE sexuale într-un singur loc. ''Mă VIOLAU în fiecare...
Obsesia dubioasă a lui Ceaușescu! Ce obliga oamenii de lângă el să-i facă zilnic. Doamne..
Organismul românilor, afectat GRAV în această seară. Ce se întâmplă sâmbătă, pe 24 octombrie
Dacă vezi omul din imaginea de mai jos, ai un IQ peste medie
10 motive pentru care o femeie căsătorită îşi înşală soţul
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Cine este miliardarul necunoscut din spatele lanţurilor de magazine Lidl şi Kaufland. Se cunosc atât...
Inchide