• Publicat:
Puterea Gândului

Frica

Frica
Spre deosebire de celălalt vierme intestinal al lui V. Ponta, ministrul Diasporei, Stanoevici, T. Corlățean a găsit ieșirea. Evacuarea lui nu rezolvă nimic, dimpotrivă, în legătură cu asigurarea posibilității de a vota duminică pentru cetățenii români din străinătate.

Singura semnificație a acestei dări afară este frica. Sub zâmbetul de elev pervers până-n măduva oaselor al lui V. Ponta, se umflă frica.

Nu e nicidecum atât de sigur că va câștiga duminică pe cât vrea să pară. Diferența estimată pentru turul 2 între el și adversar,  așa cum apare în sondaje necoafate, ținute la sertar de echipa lui Ponta, e probabil mult mai mică decât cea trâmbițată.

Altfel, puțin i-ar fi păsat cinicului arogant V. Ponta de manifestațiile de protest din țară și din străinătate. N-ar fi îngăduit acest semn de slăbiciune, de pas înapoi din partea unui membru  important al camarilei sale.

Și e posibil ca marile cancelarii să-i fi transmis și ele lui V. Ponta că a-ți bate joc de cetățenii români din Diaspora, așa cum nu o face niciun guvern occidental, este inacceptabil.

Justificarea lui Corlățean, cum că nu există bază juridică pentru înființarea de noi secții, e o diversiune groasă. Nu trebuie să existe nicio lege care să împiedice exercitarea dreptului constituțional fundamental al cetățeanului la vot. O ordonanță de urgență a guvernului poate crea pe loc cadrul juridic pentru respectarea Constituției.

Orice va face acum V. Ponta nu va micșora valul de furie pe care el însuși, vorbind despre „agitatorii cu pancarte și autobuze”, care ar fi creat „înghesuială” la votul din străinătate ca să fie filmați, l-a ridicat.

Inchide