Frumoasa și bestia

Frumoasa și bestia
Publicat: 10/02/2016, 13:42

Ne place postura asta în care să descriem într-un cuvânt câte ceva despre o persoana – Briliantul, Minune, Vijelie, Regele(în mai toate domeniile avem cîte unul), Prințesa(idem ca la rege), Chiorul, Prostănacul, Doctor etc.

Probabil că este mai ușor să nu te implici într-o descriere, ci doar să o anunți, să dai o leapșa celui care intră-n vorbă cu tine.

Există în noi o manie a titlurilor. Și cele în sensul de etichetă și cele ale unor articole, reportaje, linkuri.

Din ce în ce mai mult, titlurile articolelor nu mai au nicio legătură cu ce scrie în articol. La fel și cu titlurile pe care le oferim personajelor despre care vorbim cel mai des. Îi cunoaștem noi așa bine, încât să îi catalogăm într-un fel sau altul? Normal că nu. Dar ne place să credem că știm. Și nu doar atât, ci că știm numai noi! cum sunt ei

Asta este și efectul vizibil al unei lipse cronice de respect pe care tindem să o avem, în general, față de oricine. Nu prea îți poți permite să cataloghezi pe cineva pe care îl respecți. Dar pe cine respectăm noi?! În mod special, pe cei care sunt respectați și de cei din afară, care se validează valoarea înaintea noastră. Dar și pe ei până la un punct. Adică este ok să avem români-model apreciați de străini, dar să nu se apuce, cumva, să aibă nici cea mai mică tendință să se dea cu părerea despre noi, să ne dea sfaturi, pentru că imediat respectul se transformă în „las” că știm noi mai bine, nu trebuie să ne înveți tu pe noi!”.

Punem etichete, dăm titluri, caracterizăm, apreciem și judecăm după cât de foame sau somn ne este. Și atunci ce se întâmplă? Vine un om responsabil, vizionar, educat, impecabil ca trecut și prezent și propune o lege prin care dacă pui astfel de etichete sau de titluri ești amendat. Dacă aș folosi ghilimele mai sus, de la responsabil până la impecabil, aș intra în marja de penalități propuse de talentatul domn Dragnea.

În primul an de alegeri, pe tura lui ca președinte de partid roșu, bagă pe sub ușă o propunere de lege care nu face decât să evoluăm de la stadiul de a pune etichete la cel de injurături.

Dânsul, cu mimica unui interpret de muzică populară, dar care n-are nicio muzicalitate în tonul vocii, ne bagă într-o horă care nu mai de bucurie nu este.

Legea defăimării îl defăimează pe domnu” Liviu mai tare decât condamnarea legată de fraudarea alegerilor de acum câțiva ani.

Hai să mai punem nișe etichete, până nu este prea târziu.

Undeva, între niște pereți de cârciumă de munte, un animal reduce un om la nivelul de pradă. O femeie care, prin meseria și pasiunea ei, apără un om de pericolele muntelui, nu se poate apăra de pericolul unui munte de om.

Salvamontista de la Straja, care a crezut în forța cuvântului mai tare decât în cea a pumnului, este simbolul în care ne regăsim din ce în ce mai mulți. Cei care nu mai avem puterea să nu vorbim, cei care nu mai avem răbdare să așteptăm încă o generație de politicieni ratați, cei care strigăm până declanșăm avalanșa.

Piatra din care este făcut orice munte are mai mult suflet decât jivina interlopă care a lovit acea femeie. Acea femeie suntem noi, iar interlopul este politicianul de tipul Dragnea sau oricare altul din orice partid, care, ne lovesc atunci când ne ridicăm de la masa noastră să le atragem atenția, încercând să ne pună la pământ, lovitură cu lovitură.

Liniștea nu vine odată cu tăcerea.

Daca vrei sa-i urmaresti activitatea lui Cornel Ilie, poti da ‘follow” la pagina https://www.facebook.com/cornel.ilie.54

Răsturnare de situaţie! Uluitor: ce le spune ministrul australian, care "l-a executat" pe Novak Djokovic,...
BOMBĂ! Gina Pistol și Smiley s-au despărțit din cauza Anei Baniciu?! Când s-a întâmplat și...
Laurențiu Reghecampf, reacție devastatoare după ce iubita lui a fost atacată mârșav! Mesaj dur pentru...
Dieta anti-depresie. Alimente care stimulează producția naturală de serotonină
Efectele dramatice ale expulzării lui Novak Djokovic asupra turneului de la Australian Open!
Reacţia lui Djokovic după ce a aflat că va fi expulzat din Australia: „Sunt extrem...
DUSTER-UL care lasă pe toată lumea cu gura căscată!
BANCUL ZILEI | Bărbat sedus în lift de o tipă voluptoasă: “Fă-mă să mă simt...
George Simion a luat cu asalt primăria din Timișoara: „Fritz, parașutat din Germania, ocupă ilegal...
BOMBĂ! Gina Pistol și Smiley s-au despărțit din cauza Anei Baniciu?! Când s-a întâmplat și...
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
CONDAMNĂRI în DOSARUL bărbatului OMORÂT şi BĂGAT în PORTBAGAJ!
Ţara devenită paradis pentru pensionare. O „mamaie” a avut 15 iubiţi tineri în 7 ani:...
Anunț ȘOC: Cine i-a ucis, de fapt, pe cei doi studenți de la Iași? Răsturnare...
ȘOC TOTAL pentru PFIZER: Tot ce se știa despre vaccinare tocmai s-a dat peste cap
Un renumit medic îl face praf pe Arafat: Totul e o minciună
Este oficial: Toţi românii pot primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Ce trebuie...
Ce înseamnă acest simbol pe care îl vedem tot mai des pe maşini. Aproape nimeni...