Gelatina Antonescu

Gelatina Antonescu
Publicat: 04/10/2013, 19:38
Actualizat: 29/07/2014, 21:53

Cu 4 ani în urmă aș fi putut să-l cred pe Crin Antonescu.Pe atunci speram că, nefiind un produs al aparatului Partid-Securitate, ca toți politicienii de vârf de până la el, are un miez de principii și convingeri greu de clintit , că nu e și el o gelatină roș-albastră, capabilă să ia orice formă.

Acum văd doar gelatină,e drept că alburie.Așa cum ieri-alaltăieri se transforma hodoronc-tronc într-un manifestant antisăpături la Roșia Montană, iată că, la fel de ușor, după ce a copt-o 24 de ore, a luat înfățișarea unui neînfricat cavaler, apărător al domniței Justiția.

„Ce-a făcut Ponta e inadmisibil!” zice dl.Antonescu. Păi, bineînțeles că așa e, subsemnatul am spus același lucru, numai că am făcut-o imediat ce premierului i-a ieșit bufnița pe gură, n-am declarat mai întâi „Să lăsăm lucrurile să se desfășoare” și n-am așteptat o zi că să-mi fac socoteală în ce luntre îmi pun fundul. Dimpotrivă, lucrurile nu trebuiau lăsate să se desfășoare, tocmai pentru că era vorba de o încălcare atât de grosolană a independenței Justiției.

Și ce zice dl. Antonescu c-a făcut premierul Ponta? Că a compromis instituția procurorului general? Dar președintele Senatului, al doilea om în stat, Crin Antonescu, ce-a făcut când a afirmat, pe 11 iulie a.c., fără să aducă cea mai mică dovadă, că hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție de condamnare a lui Relu Fenechiu a fost determinată de Traian Băsescu?

„Eu nu am vorbit niciodată în urma schimbării unui procuror să spun noi l-am schimbat, că era basist”. Păi, da, dl.Antonescu a afirmat numai că Înaltă Curte e scula lui Băsescu deoarece i-a scos ministrul din funcție.

Era doar o altă formă în care gelatina se dădea la Justiție.

Tot acum,dl. Antonescu are crunta revelație a penibilului „pactului de coabitare”. Zice că fluturarea lui de către Băsescu pe la curțile europene ca certificat de bună purtare pentru România a fost îngrozitor de jenantă. Da, stimabile, iarăși sunt nevoit să spun că și subsemnatul am calificat zisul pact ca o hârtie de înălțat zmeul, ca un teatru al absurdului într-un act, numai că am făcut-o a doua zi după ce a fost semnat, nu 10 luni mai târziu.

Gelatina Antonescu e pregătită să semene a orice, a Ponta, a Băsescu, a Sergiu Nicolaescu, în speranța că va ajunge, în fine, la Cotroceni.

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Cand se TERMINA pandemia? OMS a facut anuntul
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Celebru milionar, salvat de la moarte, în mod miraculos, de Gigi Becali! `A venit Luțu...
Când se întoarce frigul în România. Trebuie să ne pregătim deja hainele groase
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Ce au ele mai special?
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
O nuntă din Botoșani a avut loc fără mire, după ce s-a infectat cu COVID
Cand se TERMINA pandemia? OMS a facut anuntul
Chinezii au LANSAT ceva revoluționar care îi ÎNGROZEȘTE pe americani. „Nu avem nici cea mai...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Rețete inedite de varză murată. Cum procedează alte țări din Europa: ar trebui să le...
La Constanța este deja Halloween, dar... FĂRĂ petreceri!
Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit. Cum a fost găsit...
Șoc total pentru cei cu mașini DIESEL! Vestea venită acum este absolut incredibilă. E record...
Iarna 2021-2022 va fi apocaliptică! Meteorologii se uită în arhive, să vadă dacă a mai...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021