Ghid de lectură Wikileaks. Partitura lui Băsescu, citită în cheia Taubman

Ghid de lectură Wikileaks. Partitura lui Băsescu, citită în cheia Taubman
Pentru cei care cunosc împrejurările, tertipurile și manipulările prin care, în noaptea de 7 spre 8 august 2008, Rusia a invadat militar Georgia, sub pretextul că își apără trupele de menținere a păcii din Osetia de Sud, îngrijorarea lui Traian Băsescu a fost cât se poate de întemeiată și de bine documentată

Unii au numit telegramele Wikileaks bârfe diplomatice irelevante, alții bombe cu ceas care pot pune în pericol relații interstatale și viețile unor oameni care apar cu nume și prenume drept sursele de informații ale Statelor Unite. Nu au fost puțini nici cei care, precum Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Președinției, au pus la îndoială autenticitatea lor, în condițiile în care nici măcar SUA nu s-au dezis vreodată de ele.

Aceste documente diplomatice, așa numitele „telegrame”, conțin mult zgomot de fond irelevant. Multe sunt dări de seamă, simple procese verbale, altele sunt păreri ale unor personaje pe care americanii le-au considerat demne de a fi ascultate într-o anume țară. Mai presus de toate, constituie bucăți de realitate filtrată prin ochii, mințile și urechile unor oameni: diplomații americani.

Totuși, ele dau măsura unor stări de moment și ale unor discuții ascunse de ochii publicului, care au făcut de-a lungul anilor să se învârtă lumea. Sunt o gaură a cheii prin care un ochi avizat poate să înțeleagă mai multe.

În cazul „explozivei” telegrame din care câteva televiziuni de știri au înțeles, în exclusivitatea lor născută din hămeseală, că România a fost la un pas de război cu Rusia în 2008, Gândul a titrat exclusiv, onest și cât se poate de aproape de realitatea pe care ambasadorul SUA de atunci, Nicholas Taubman, a perceput-o din partea președintelui român: „Traian Băsescu a transmis SUA că ia în calcul un conflict militar România-Rusia în Transnistria”.

Pentru cei care cunosc împrejurările, tertipurile și manipulările prin care, în noaptea de 7 spre 8 august 2008, Rusia a invadat militar Georgia, sub pretextul că își apără trupele de menținere a păcii din Osetia de Sud, îngrijorarea lui Traian Băsescu a fost cât se poate de întemeiată și de bine documentată.

Dacă pui Trasnistria și trupele rusești de menținere a păcii de la Tiraspol în locul Osetiei de Sud, iar Republica Moldova în locul Georgiei, puzzle-ul se potrivește perfect. Dacă în cazul Georgiei, „frățiorul mai mare”, fie el SUA sau NATO, nu a intervenit, așa cum probabil a scontat și Rusia, în cazul „fratelui de sânge” al Moldovei de peste Prut lucrurile ar fi putut să stea tocmai invers. Și din nou, poate asta ar fi scontat Rusia din partea României.

Într-o anumită măsură, ambasadorul Nicholas Taubman a procedat, ca de altfel în toate telegramele sale privind România, precum un jurnalist profesionist, care știe când trebuie să fie sec și când își poate permite interpretări. A citat riguros din Băsescu, dar a știut și să cearnă gargara și cuvintele bine ticluite ale politicianului român, pentru a scoate la suprafață mesajul pe care acesta a vrut de fapt să-l transmită Americii.

Președinția are dreptate: Traian Băsescu nu a pronunțat nici o clipă cuvântul război în aceeași propoziție cu România și cu Rusia. Dar de fapt asta l-a întrebat pe diplomat, știind prea bine că întrebarea sa va fi transmisă mai departe la Washington: ce fac și pe cine mă bazez dacă Rusia procedează în Transnistria și în Moldova la fel cum a procedat în Osetia de Sud, respectiv în Georgia?

Cine îl acuză pe președinte că este ca un elefant într-un magazin de cristaluri fine când vine vorba despre politica externă, poate să privească în jos cu rușine privind la acest episod din biroul Ambasadei SUA. Cele mai dure cuvinte din această telegramă nu-i aparțin de fapt lui Băsescu, ci lui Taubman. Abilitatea președintelui de a pune întrebări despre un subiect atât de sensibil, fără să se împiedice singur în propriile nade întinse către diplomatul american nu poate fi ignorată.

Ce a făcut de fapt Băsescu, după cum reiese din telegramă? Președintele a spus doar că România „va fi pusă în fața unor opțiuni foarte dure”, în cazul în care Rusia aplică în Transnistria modelul cu care a atras Georgia în război. Ba chiar a supralicitat: se gândește cu îngrijorare și la ce implicații ar avea acest lucru pentru NATO și UE.

Ambasadorul Taubman a fost cel care, în comentariul de final, a sintetizat clar și tăios mesajul pe care de fapt l-a transmis Băsescu: „Băsescu este îngrijorat în mod clar că rușii pot declanșa o provocare similară în Moldova, care ar necesita practic un răspuns militar al României”.

De asemenea, este remarcabil din partea unui presupus „inabil” într-ale politicii externe că, la câteva săptămâni de la încetarea focului lângă Tbilisi, Băsescu râde sigur pe el, vorbindu-le americanilor despre cât de naivi au putut fi georgienii încât să pice în capcana întinsă de ruși. Ba chiar oferind detalii de strategie militară, confirmate ulterior de analiști – proasta gestiune a tunelului Roki de către georgieni.

Singurul derapaj al lui Taubman în această telegramă a fost acela în care vorbește despre „starea aproape de paranoia” a lui Băsescu privind pericolul Flotei rusești din Marea Neagră, staționată în portul Ucrainei de la Sevastopol. Un diplomat cu veleități de „jurnalist”, chiar dacă uneori cu înclinații dovedite către metafore, nu ar fi trebuit să scape pe hârtie o astfel de impresie personală.

Privind în perspectivă, din 2011 spre 2008, probabil că Traian Băsescu nu și-ar mai exprima și astăzi temerile față de Rusia. Acum România a devenit, poate nu tocmai întâmplător, principalul pilon în cadrul sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice inițiat de SUA, care acoperă inclusiv toată Europa de Est și care urmează să fie preluat, în anii următori, sub egida NATO.

Poate că, de fapt, atunci, în 2008, a început călătoria spre succesul diplomatic parafat săptămâna trecută la Washington, când România a desăvârșit parteneriatul strategic pe care îl are cu SUA, chiar dacă din fuga calului, neștiind până în ultima clipă „dacă vine și Obama”. Poate că teama din 2008 a lui Băsescu față de Rusia a avut importanța ei în decizia lui Barack Obama de a schimba total geoarhitectura scutului antirachetă, mutându-l dinspre Cehia și Polonia către România și Turcia. Sau poate că a fost puțin prea „aproape de paranoia”, așa cum i s-a părut ambasadorului american.

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPTĂM ȘI PE PAGINA FACEBOOK GÂNDUL

ALERTĂ! Un nou virus extrem de contagios face ravagii în China. Ce este norovirusul şi...
Râzi cu lacrimi! Ce a pățit un oltean după ce a chemat acasă o prostituată,...
FOTO. Loredana Groza, apariție interzisă cardiacilor! Rochia scurtă și mulată a lăsat totul la vedere
Cum a murit, de fapt, sponsorul Simonei Halep! Detalii cutremurătoare despre ultimele clipe de viață:...
ULTIMA ORĂ! S-a aflat prospectul vaccinului anti-COVID-19. Ce reacții adverse produce. Doamne..
OPINIE | Nu sînt doar ”pioneri” şi ”utecişti”: cine votează USR-PLUS, îi votează, de fapt,...
Dispariție misterioasă în Marea Britanie: 50 de miliarde de lire sterline „sunt ascunse undeva, dar...
Râzi cu lacrimi! Ce a pățit un oltean după ce a chemat acasă o prostituată,...
Socrii au venit în vizită, neanunţaţi. Când s-au uitat sub pat, au simţit cum li...
Cele mai perverse PRACTICI amoroase. Jumătate dintre FEMEI fac asta în pat
Veste GENIALĂ! Medicamente gratuite și compensate! Cine va beneficia de ele
Adevarul despre noii patroni ai lui Dinamo. Fotbalistii cer sprijinul Guvernului Orban. Ce se întâmplă...
AVEM prospectul vaccinului anti-COVID! Este ŞOCANT: Ce scrie în el
9 simptome ale cancerului pe care bărbaţii nu trebuie să le ignore
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
Ce s-a întâmplat cu imperiul de miliarde de euro al lui Dinu Patriciu după ce...
Şerban Huidu, pe lista vedetelor afectate de coronavirus. Cum se simte acesta
Inchide