Halloweenistul

Halloweenistul
Publicat: 31/10/2018, 13:01

Bine, nu-i speriem chiar pe toți. De exemplu, pe asistații social sau chiar pe bugetari, nu prea reușim să-i speriem. Doar pe bugetarii care au și o afacere privată. Ohooo… și sunt mulți d-ăștia! Dar, în general, noi halloweeniștii ANAF ne perfecționăm în speriat întreprinzătorii privați. Bine, micii întreprinzători, nu pe cei mari.

Cine a mai văzut un halloweenist de la noi să bată la ușă la mall-uri, lanțuri de supermarketuri sau multinaționale? Cum ar fi să mă duc eu, îmbrăcat în dovleac sângeros și să bat la ușă la OMV? Până să vină Poliția să mă dea afară, apar șefii mei, că le stric combinațiile.

Așa… Anul ăsta, cea mai mare sperietură pe care am pregătit-o noi, de la departamentul de Halloween al ANAF e Operațiunea Casa de Marcat Electronică. Băi, vă spun, unii n-au dormit multe nopți, de când cu mizeria asta de idee. Recunosc, trimisă de la partid. Practic, de la 1 noiembrie, toate cele șase sute de mii de firme care mai respiră în România trebuie să bage casa de marcat cu jurnal electronic. Amendă -10.000 de lei, dacă nu te-ai descurcat. Păi, câte preinfarcturi am provocat la frizerii, covrigării, vulcanizări și aprozare de scara blocului, nici noi nu știm!

Problema e că nici un sfert din firme nu și-au pus casa de marcat, că asta cam costă, moșule! Doar nu crezi că ANAF face cadouri sau îi pasă cumva cum se descurcă gâștele private, bune doar de jumulit? Dă-i în mă-sa, mai bine le băgăm în oala cu apă fierbinte și le sucim gâtul, decât să le luăm câte-un ou de aur pe zi, timp de mulți ani!

Și mai e o problemă: nici noi, la ANAF, n-avem gata sistemul electronic de preluare a datelor electronice. Bine, pe noi nu ne sancționează nimeni, ar fi culmea să și răspundă cineva pentru greșelile statului. Cine să sperie halloweeniștii ANAF? Nu ne sperie nici măcar faptul că România pierde 6 miliarde de euro anual, prin necolectarea TVA estimat. Asta în timp ce bulgăroii transmit online datele vânzărilor de gogoșari de vreo 7 ani.

Probabil c-o să prelungim termenul de băgat case electronice de marcat. Și dacă sunt unii care chiar s-au grăbit să le bage p-astea noi, să le predea pe cele vechi, să facă un milion de acte și drumuri, grăbiți să respecte termenul, asta e. Niște speriați de bombe! Bau, amenda!

Mai aveam una tare, dar a răsuflat înainte de Halloweeen. Păcat, că era bună rău chiar de sărbătoarea groazei. Aia cu impozitarea nuntașilor. Șefii de la partid ne-au dat-o și tot ei s-au speriat. De reacția electoratului, normal. Și-au dat vina pe noi, de parcă nouă ne țâțâie fundul că nu sunt destule încasări bugetare pentru mărit pensiile și salariile.

Hai că vă mai dau una, ca să nu ziceți că sunt rău din vocație. Nu, nene, e meseria de halloweenist la ANAF. Mai nou, dacă aveți datorii la Fisc, le puteți plăti și în rate. Dar nu mai mult de șase luni. Că ne roade gastrita financiară, băi! Cu alte cuvinte, mai treceți și voi pe la noi, să vă speriem!

Hai, bau!

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Nu e o glumă! Câți bani cere Loredana Groza ca să-ți cânte la nuntă
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Celebru milionar, salvat de la moarte, în mod miraculos, de Gigi Becali! `A venit Luțu...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Dacia Logan, în rate, este mașina momentului în ROMÂNIA. Avansul este zero!
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Restricții aprobate de CNSU: Lockdown de la ora 22.00, masca obligatorie, iar nunțile și alte...
Nu e o glumă! Câți bani cere Loredana Groza ca să-ți cânte la nuntă
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Când se întoarce frigul în România. Trebuie să ne pregătim deja hainele groase
Autostrada spectaculoasă care va apărea în patru ani în România. Va trece prin munţi şi...
IATĂ noile MĂSURI pe care suntem OBLIGAȚI să le RESPECTĂM!
Crimă pe platoul de filmare! E implicat un actor faimos de la Hollywood
Marea noastră actriță A MURIT... Este doliu uriaș în lumea actorilor români
Doliu negru în România! Am pierdut un antrenor de legendă. A murit chiar azi
DOLIU în ROMÂNIA! Milionarul a MURIT cu ZILE, în CHINURI GROAZNICE
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021