• Publicat:
  • Actualizat:
Puterea Gândului

În așteptarea potopului de după „Faraonul” Mubarak

În așteptarea potopului de după „Faraonul” Mubarak
Pentru că „nu este un dictator" - a „confirmat" vicepreședintele SUA, Joseph Biden, joi, înainte de escaladarea violențelor din Egipt - „Faraonul" de 82 de ani de la Cairo, Hosni Mubarak, speră că nu va sfârși ciuruit de gloanțe, ca Nicolae Ceaușescu, nici cu ultima rugăciune retezată de ștreang, ca Saddam Hussein.

Pentru că „nu este un dictator” – a „confirmat” vicepreședinteleSUA, Joseph Biden, joi, înainte de escaladarea violențelor dinEgipt – „Faraonul” de 82 de ani de la Cairo, Hosni Mubarak, sperăcă nu va sfârși ciuruit de gloanțe, ca Nicolae Ceaușescu, nici cuultima rugăciune retezată de ștreang, ca Saddam Hussein. Încă arerăgaz să-și organizeze o ieșire din scenă după modelul lideruluitunisian Zine El Abidine Ben Ali.

În mințile celor îmbătați de ideologia drepturilor omului dinlumea largă, care visează la o „democratizare a Egiptului”, nuexistă altă variantă de ieșire din criză a țării. Plecarea luiMubarak este văzută de unii drept o sursă neîndoielnică de „maibine”, mai întâi pentru zecile de milioane de egipteni aflați subpragul sărăciei.

„Democrația” – sau, de fapt, ce va înțelege din acest concept onațiune cu 79 milioane de locuitori, dintre care 26% erau încăanalfabeți în 2009 – ar urma să aducă și „mai binele” economic:investiții străine, creștere economică, reducerea șomajului, maipuțină corupție. Numai că basme din acestea prindeau la începutulanilor `90, nu astăzi, când de-abia trec prin vremuri de criză mariputeri economice ca SUA și UE.

Ulterior, speranța legată de un „Egipt democratic” ar urma sădea roade inclusiv pe plan geopolitic. Israelul, SUA, statele UEs-au înțeles bine cu „faraon”, reales de cinci ori. Cu atât maimult ar trebui ca lucrurile să meargă strună în cazul unui liderales perfect democratic, nu-i așa?

Din păcate, așa sună lucrurile în teorie. În practică, riscurileca viitoarea „democrație egipteană” să nu se potriveascădefinițiilor occidentale sunt uriașe. O primă temere, aceea deinstalare a unui regim teocratic, precum cel adus tot de o”revoluție” în Iran (1979), nu pare foarte plauzibilă momentan.

Mai întâi, modelul șiit de la Teheran nu se potriveștesunniților de la Cairo. În al doilea rând, regimul secular al luiMubarak a găsit un modus vivendi cu islamul. „Faraonul” și”Spânzuratul” Saddam Hussein nu au combătut valorile islamice. Eiau intrat în conflict cu imamii strict din dorința de a-șiconsolida puterea, pe când ultimul șah al Iranului, Mohammad RezaPahlavi, încercase o secularizare în forță, asemenea lui KemalAttaturk, ceea ce nici clericii șiiți, nici națiunea nu ausuportat.

A doua temere și cea mai probabilă este aceea de o democrațiecomplet nefuncțională, precum cea din Irakul post-Saddam. De laAbdel Gamal Nasser, Egiptul nu a funcționat decât sub un regimautoritar pe care Mubarak l-a rafinat răbdător. Poate într-o măsurăși mai mare decât în Tunisia, în Egipt nu există Opoziție și numaiîn imaginația mass-media occidentale Mohamed ElBaradei este „lider”al acesteia.

Fără lideri ai Opoziției, dar cu gloate care jefuiesc tot ceprind și care decapitează mumii pe care muzeele din lume ar plătizeci de mii de dolari, orice deznodământ al „revoluției” este încăposibil. Chiar și „stingerea” ei de la sine. Probabil că Mubarakare un avion pregătit, dar nu are de ce să se grăbească, căci Bidenl-a reconfirmat „aliat” al SUA.

Inchide