Marele Masturbator

Marele Masturbator
Medicina încă nereformată de T. Băsescu consemnează existența mai multor tipuri de onaniști.

Medicina încă nereformată de T. Băsescu consemnează existența mai multor tipuri de onaniști. Unii au nevoie pentru a se excita și a ajunge la orgasm de poze sau de filme. Alții urmăresc femei prin parcuri și se masturbează privindu-le de la o distanță convenabilă. Mai sunt și fetișiștii, cei care folosesc, de pildă, chiloți sau ciorapi de damă pentru a se autosatisface.

Există însă și ipsaționiști fundamentaliști, talibani ai masturbării. Ei nu au nevoie decât de priveliștea propriului corp gol, propriilor organe genitale pentru a se monta. Acestei categorii îi aparține T. Băsescu.

E un chin profesional pentru mine să mai scriu despre individul Băsescu. Orice făptură înzestrată cu rațiune de pe teritoriul acestei țări cred că și-a putut dat seama, după 7 ani, cu cine are de-a face. Iar fanii care i-au mai rămas nu sunt accesabili pe calea rațiunii. O fac acum încă o dată pentru că mai e nevoie, cred, să fie spus limpede un lucru.

Crearea scandalului Legii Sănătății de către T. Băsescu nu are legătură cu Sănătatea. Cum nici scandalul Legii Educației nu s-a iscat pentru că T. Băsescu era deosebit de interesat de Educație. Pe omul acesta nu-l interesează cu adevărat nici economia, nici societatea, nici istoria, nici chiar politica, deși s-a pronunțat cu vehemență în toate aceste domenii. Și nici în primul rând banii. Poate că există interese private pedeliste în spatele Legii Sănătății, dar nu acestea sunt determinante pentru atitudinea hidoasă reafișată de T. Băsescu în aceste zile.

Motorul principal al ființei actualului președinte este Puterea. T. Băsescu se masturbează tot timpul în oglindă cu Puterea. A-și impune voința, fără a ține seama de părerea nimănui, a călca în picioare oameni, indiferent cât de valoroși, care-i stau în cale, a amenința, a insulta și a umili sunt exerciții care îl fac să juiseze. Puțin îi pasă cât rău face României, atât pe plan intern, cât și extern. Nu e nicio deosebire între atitudinea lui T. Băsescu față de Franța și Germania când acestea s-au opus intrării României în spațiul Schengen și modul în care s-a străduit să-l desființeze pe dr. Raed Arafat.

Și reușește să-i masturbeze și pe alții. Cei care sunt atrași de el, își autosatisfac prin gesturile lui frustrările mai mult sau mai puțin conștiente, dorința mocnită de Putere. Când T. Băsescu a cârâit cinic și grotesc la televizor: „Cine pleacă? Ghici, ghicitoarea mea!”, fiind vorba de alungarea de la locul său a unuia dintre rarii profesioniști onești din aparatul de stat românesc, iubitorii de Băsescu au icnit de extaz. Când a răspuns presei sfidător și aberant, că nu interesează ce-a discutat el cu râzărețul vraci politic Ciuhodaru, băgat pe o ușă și scos pe cealaltă, cum nu interesează nici ce discută cu nevasta sa, aceiași au izbucnit fiecare în aplauze, chiar dacă taman atunci făceau sex.

Ce n-au înțeles iubitorii de Băsescu e că idolul lor nu dă doi bani pe iubirea nimănui. Ceea ce-l face să înflorească, ca demn exponent al sectei securisto-comuniste, este teama, respectul îngrozit, teroarea pe care o poate stârni.

T. Băsescu este întruchiparea înfiorătoarei fraze a lui George Orwell: „The sole purpose of Power is Power”.

Inchide