Miez de stea

Semifinala de la Doha a început cu o Radwanska dominatoare ca un nr. 4 mondial ce este: 5-2. Într-un prim plan, îi văd ochii Simonei: niciun strop de panică. Doar creier, care caută soluții.

Poloneza nu are un fizic de forță, e subțirică, dar formidabil de flexibilă și mobilă: blochează adesea o minge tare aproape cu genunchii la pământ, fuge ca din pușcă, nu are lovituri dure, dar trimite înapoi foarte multe mingi incomode. Angrenâdu-se în acest gen de joc, fără unghiuri, bazat pe regularitate, Simona pierdea și ar fi pierdut și meciul.

Și atunci, a deschis jocul cu crosuri tot mai ascuțite, scoțând-o pe Radwanska din teren și așteptând cu răbdare agresivă momentul loviturii decisive, la risc.

Medicul pediatru Mihai Craiu, despre copiii care stau în casă: „Am văzut o mulțime de manifestări…”

Sau, i-a pus, cu o mână „rece” de-mi venea să i-o pup, niște stopuri care au încremenit-o în bocanci pe Agneszka.

Și-au mai fost și recuperări incredibile, gen Nadal, care i-au distrus psihicul fostului nr. 2 mondial.

De la 2-5, Simona ia 8 (opt) ghemuri la rând! Apoi face 4-1 în setul 2, servește și are două mingi de 5-1. În clipa aceea, Radwanska acceptă ideea că pierde meciul și începe să lovească fără nicio reținere, la ce-o fi o fi. Face 4 puncte imparabile în serie, break, și în loc să fie 5-1 e 4-2 și serviciul la Radwanska.
Moment foarte periculos. Mă uit la Simona când se așează la primire: e ca un boxer fără frică de pumn. Nu mai am nicio apăsare în legătură cu ce-o să urmeze.

După ce încheie totul cu un serviciu devastator, Simona Halep doar schițează un zâmbet și un gest cu pumnul strâns către antrenor și tatăl ei. Atât. Închisă în concentrarea ei ca într-o armură, ea pare să spună: „Stați liniștiți, e o victorie mare, dar nu e meciul vieții mele, să vedeți ce urmează”.

Să fii așa, după ce-ai învins-o pe Sara Errani, nr. 7 mondial, cu 6-2, 6-0, iar numărului 4 mondial i-ai luat 11 ghemuri la 2 (două), asta înseamnă să ai miez de stea.