O capcană mortală

O capcană mortală
Publicat: 23/03/2016, 19:57

„Este necesar ca statele să împartă responsabilitatea față de refugiați (…). Drepturile civice universale au fost până acum strâns legate de Europa și de istoria sa. Acesta este unul dintre principiile fondatoare ale Uniunii Europene (…) Europa va eșua în problema refugiaților, dacă este ruptă legătura cu drepturile universale civice, iar dacă această legătură este ruinată nu va mai fi vorba despre Europa la care aspirăm”.

Îi dau dreptate și astăzi. Ce n-a făcut Angela Merkel și nici celelalte autorități europene a fost să trieze refugiații. E elementar că printre oamenii care fug de război se pot strecura tot felul de inși, de la jihadiști și provocatori la – sper – agenți ai serviciilor secrete.

S-a vădit că leadershipul de la Bruxelles n-a avut nici un plan, coordonat și coerent. A semnat într-un final un acord cu turcii, pe bani grei (trei plus trei miliarde), inventând un fel de coletărie a migranților – unul pleacă, altul vine. Cum n-are nici astăzi o strategie, când poartă un război de gherilă urbană cu tancurile, amânând să creeze o platformă comună de securitate, unde statele să își împărtășească informațiile vitale.

E ușor să dai vina pentru tot ce se petrece rău în spațiul european pe migranți, chiar și atunci când se vădește că autorii atentatelor sunt europeni la a doua sau a treia generație. De aici până la a pune semnul egalității între islam și terorism nu e decât un pas. Pe care, din ignoranță sau din naivitate, mulți sunt entuziaști să-l facă. (Nu mă refer la cei care îl fac din rațiuni politicianiste; tupeul lor e destul de mare încât, dacă interesele le-o cer, să încerce să ne convingă că i-am înțeles pe dos).

O repet de câte ori pot: musulmanii sunt primele victime ale jihadismului Islamic și, statistic, majoritatea.

Islamofobia întreținută cu sârg nu doar că îndoapă cu voturi partide extremiste, dar e și un bun pretext pentru a face uitată vina morală a liderilor europeni pentru morții civili de ieri de la Bruxelles și din noiembrie de la Paris. Pe de o parte, eșecul așa-numitului multiculturalism, materializat în ghetouri și radicalizare, lipsa de politici publice pentru marginalizați și auto-marginalizați; pe de altă parte, întreținerea prin procură a războaielor din Orientul Mijlociu. Din greșelile strigătoare la cer ale americanilor în Irak și ale tuturor occidentalilor în Siria s-a născut monstrul autointitulat Statul Islamic.

Pe conștiința cui se stivuiesc cadavrele celor trei mii cinci sute de oameni, morți în 2015, în timp ce încercau să traverseze marea? În a cui cârcă vor atârna cei peste două sute de mii de civili uciși în Afganistan și Irak? Între morții noștri nevinovați și morții lor nevinovați nu e nici o diferență.

E o capcană mortală ideea că totul ni se trage de la niște disperați care fug din fața războiului și vin să ne ceară adăpost. Sau de la alți disperați, lihniți de foame, care bat la porțile noastre. Răul e, din păcate, printre noi, a crescut din nepăsarea, din prostia, din fudulia noastră.

Nu putem plânge împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, refuzând să înțelegem ce ni se întâmplă, incapabili să găsim altă soluție decât smiorcăiala.

Planul lui Victor Orban în România funcţionează! Adevărul despre locul în care Ungaria investeşte milioane...
Medicii au rămas șocați! Ce și-a introdus o femeie în organul genital întrece orice imaginație
FOTO. Sorana Cîrstea a eclipsat până și Turnul Eiffel! Apariție wow la Paris a iubitei...
„Scutul” natural împotriva ţânţarilor. Top 11 plante care alungă ţânţarii din casă
SCANDALOS! Actrița de filme pentru adulți cere despăgubiri de 5 milioane de dolari. Ce i...
Bomba anului: Simona Halep se mărită cu Toni Iuruc! Avem dovada: campioana radiază de fericire...
Horoscop duminică, 13 iunie. Scorpionii petrec timp cu persoana iubită
Ploile nu se opresc. ANM a emis o nouă avertizare meteo în aproape toată ţara
BANCUL ZILEI – Amantul soției vrea o mărire
O tânără care a dispărut acum 11 ani a fost găsită împreună cu iubitul în...
Medicii au rămas șocați! Ce și-a introdus o femeie în organul genital întrece orice imaginație
Noi tensiuni între MARILE PUTERI! Incidentul aerian dintre SUA și RUSIA care dă FIORI alianței...
Pepe aruncă bomba după divorţul de Raluca Pastramă: ”Mă însor din nou”
Florile și plantele pe care trebuie să le ții în casă. Aduc mult noroc și...
Kanye West a și uitat-o pe Kim Kardashian. Este uluitor cui i-a furat iubita!
Veste ȘOC în România: Cunoscuta jurnalistă A MURIT după un accident vascular
Lovitură cruntă pentru cei cu centrale de apartament! Vor fi intezise? Nu mai au nicio...
Bomba din filmele pentru adulți. Theo Rose a făcut marea dezvăluire
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Cum arată maşina care sperie piaţa auto mondială, şi de care se tem chiar şi...