O medalie prea mare pentru un premier prea mic

Redactor:
Victor Rotariu
O medalie prea mare pentru un premier prea mic
Pentru meritele sale deosebite în lupta cu dezechilibrele bugetare, pentru faptul că s-a bătut aproape singur, fără sprijinul total al partidului pe care îl conduce, cu recesiunea, premierul Emil Boc ar trebui să fie declarat erou, nu să își dea demisia din partid

Pentru meritele sale deosebite în lupta cu dezechilibrelebugetare, pentru faptul că s-a bătut aproape singur, fără sprijinultotal al partidului pe care îl conduce, cu recesiunea, premierulEmil Boc ar trebui să fie declarat erou, nu să își dea demisia dinpartid. Cam așa a descris situația Sebastian Lăzăroiu, consilierulpreședintelui Traian Băsescu, invitat la interviurile gândul.
Premierul Emil Boc nu a fost și nu este erou din mai multe motive.Primul, cel mai important poate, este că nu s-a sacrificat pentrubinele altora, ci a sacrificat pe alții. Al doilea, foarteimportant și el, este că premierul Emil Boc nu a făcut absolutnimic ieșit din comun: a tăiat de unde a putut să taie și a măritce taxe a putut să mărească. El i-a sacrificat pe alții, adică peaproape toți românii. Cei care au scăpat de sacrificare suntcolegii de partid, de coaliție sau prietenii acestora, din altegrupuri politice, care continuă să facă afaceri absurd deprofitabile cu un stat prea sărac pentru a avea grijă de Sănătate,Educație sau de Transporturi, dar suficient de bogat pentru aachiziționa din bani publici bunuri și servicii de care nu arenevoie, la prețuri exagerate. Au scăpat și cei care fac evaziune.Cel care nu plătea un TVA de 19% cu siguranță nu îl plătește pe celde 24%. Restul, toți ceilalți, plătesc la comun.
Premierul Emil Boc nu este un erou pentru că salvarea bugetului nueste același lucru cu salvarea economiei. Pentru că o economie nuse salvează cu taxe mai mari aplicate celor, din ce în ce maipuțini, care le mai plătesc, ci prin disciplină fiscală, pe careRomânia nu o are. Anul trecut instituțiile statului a derulat înmod greșit licitații de cel puțin 10 miliarde de euro. Cel puțin 10miliarde de euro pentru că rezultatul a fost calculat doar în bazacontestațiilor depuse. Licitațiile trucate la care nu s-au depuscontestații au scăpat. Unde este eroismul în cazul unui premiercare guvernează un sistem corupt sau, în cel mai fericit caz, atâtde prost sau leneș încât nu este în stare să deruleze o licitațieașa cum cere legea?
Ce a fost eroic în majorarea TVA, decisă într-o singură zi șiaplicată după încă trei? A fost disperare, nu eroism. Tăiereasalariilor bugetarilor cu 25% nu a avut absolut nimic eroic. A fostun nou act de disperare și de neputință. În loc să fie pus însituația de a alege pe cine să dea afară, a preferat să îipedepsească pe toți cu o leafă mai mică.
E drept, afirmația a fost făcută de consilierul președinteluiTraian Băsescu, cel care l-a propus, numit și susținut pe Emil Bocîn funcție. Nu ar da bine să recunoști că omul tău a eșuat.
Premierul Emil Boc nu a eșuat ca erou, ci ca premier. Atât. Nimeninu s-a așteptat la nimic altceva decât ca dânsul să își facă treabapentru care a fost numit și pentru care este plătit, cât mai bineposibil pentru români. Medalia trebuie dată contribuabililorcinstiți și patronilor care încă mai încearcă să își dezvolteafacerile. În mod ironic însă, aceștia nu vor medalii, ci unpremier mai bun.

ŞOC total la CFR Cluj. Dan Petrescu începe cursa pentru supremaţie şi aduce alţi doi...
Ce a pățit un bucureștean după ce a fost într-un bordel și a făcut amor...
FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele
FOTO. Transformare ireală: așa arată unul dintre cei mai renumiți cântăreți români, la 60 de...
ULTIMA ORĂ! Ce se întâmplă acum cu Dincă. Este strigător la cer. Părinții fetelor ucise...
Mărturiile unui spion: Nu este ce se vede la televizor. La televizor îl vedem pe...
Orașul cu nume „cancerigen” și-a ales un nou nume. Investitorii și turiștii fugeau de el
Ce a pățit un bucureștean după ce a fost într-un bordel și a făcut amor...
Cântăreață din România, mesaj sfâșâietor de pe patul de spital: “Rugați-vă cu mine”
Cristofor Columb a fost EXHUMAT! Cine era de fapt MARELE explorator. Istoria Americii nu va...
S-a aflat cel mai ascuns secret al lui Ceaușescu. Strategia lui avea să aducă sfârșitul....
De ce s-a căsătorit Nicu Ceaușescu cu Elena lui Briceag, de fapt. Secretul dictatorului s-a...
Când sunt Moşii de toamnă 2020 şi ce se dă de pomană în Sâmbăta Morţilor
Ai unul dintre aceste simptome? Atunci ești considerat suspect de COVID-19
Un business care explodează în România. Nimeni nu credea că se va schimba atât de...
Ţara europeană care intră din nou în blocaj total din cauza pandemiei. Autorităţile au hotărât...
Inchide