O nouă victorie a Rusiei: președintele Bashar Al-Assad, la masa tratativelor de pace

O nouă victorie a Rusiei: președintele Bashar Al-Assad, la masa tratativelor de pace
Publicat: 10/09/2016, 21:23

Orice acord de încetare a focului în Siria, negociat între americani și ruși, oricât ar fi de subțire, reaprinde speranța.

Termenii acestei înțelegeri sunt încă vagi, important e însă că, de luni seara – din momentul când pentru musulmani va începe marea Sărbătoare a Sacrificiului, Eid al-Adha – timp de o săptămână, va înceta focul, iar în Siria vor putea pătrunde ajutoarele umanitare. Cele două părți, rusă și americană, profit de acest răgaz ca să negocieze ofensiva anti-Daesh.

Ce sare în ochi în acest nou acord – care, speră toată lumea, nu va avea soarta celui din februarie – este că, parte în negocierile de pace și în discuțiile despre tranziția politică – va fi președintele Bashar Al-Assad, ceea ce până mai ieri părea de neconceput pentru americani și aliații lor.

Turcii sunt primii care au anunțat – prin ministrul de Externe Mevlüt ÇavușoÄŸlu, care a purtat convorbiri telefonice și cu Lavrov, și cu Kerry – că salută acordul. Rămâne de văzut ce statut vor primi kurzii în acest proiect și dacă turcii se vor resemna ușor să renunțe la condiția ca președintele Siriei să fie scos de la masa tratativelor.

În complicata ecuație a viitoarei păci mai intră Iranul și Hezballah – aliații regimului de la Damasc – care ar trebui convinși să înceteze de luni ostilitățile. În ecuație intră Arabia Saudită și Qatar, care nu vor accepta să-și fi cheltuit bănetul degeaba.

Rămân încă de definit și identificat „rebelii moderați”, într-un război în care nici o facțiune nu s-a dovedit moderată.

E prea devreme pentru judecăți de valoare. Cert este că – pe fondul pierderii inițiativei Statelor Unite în regiune – Rusia lui Putin a mai obținut o victorie de etapă.