Obsedantul Deceniu

Obsedantul Deceniu
Publicat: 09/11/2014, 19:10

Scena aceasta mi-a blocat orice suspendare a incredulității față de Q.E.D., filmul lui Andrei Gruszniczki. Niciodată un ofițer de Securitate, cu atât mai puțin unul superior, nu s-ar fi expus public, deconspirând-și meseria, decât dacă și-ar fi pierdut mințile – ceea ce nu era cazul personajului interpretat în cheie cerebrală, calculată, de Florin Piersic jr. Pentru intervenții în public erau folosiți milițieni sau securiști inferiori sub acoperire.

Q.E.D. a fost gândit ca un nou episod din serialul cinematografic al Amintirilor din comunisto-securism. Un film, deci, despre trecut. Viața însă a făcut să trăim acum o toamnă cu denunțători, politicieni și jurnalisti acoperiți. Umbra Securității a pătruns din nou în creierele românilor. În al subsemnatului nu, deoarece nu a plecat niciodată de acolo.

În plus, înainte de ’89, mă aflam într-o poziție foarte asemănătoare cu a eroilor din Q.E.D.: eram analist-programator într-un centru de prelucrare de semnale. Mă ocupam chiar cu transformate Fourier digitale! Și am avut și niște conversații memorabile, atât cu acoperiți, cât și cu descoperiți ai onorabilei instituții Ochii și Urechile Poporului. Prin urmare, existau toate premisele să fiu atins, mișcat, emoționat de film. Căci, înainte de orice act critic, mă voi încăpățâna să cred că un film trebuie să mă miște ca să conteze.

Rezultatul: ∅ . Mulțimea mișcărilor mele sufletești a fost vidă.

Cauza cred că se află chiar în titlu. Quod erat demonstrandum, formula în expresie latină cu care matematicienii Greciei Antice își încheiau raționamentele, înseamnă că exact ce se cere în problemă a fost demonstrat, fără rest sau ambiguități.

Or, asta este și Q.E.D. – o demonstrație. Tot ce vedem și auzim e pus pe ecran ca să ne conducă la concluzia finală. Fiecare secvență decurge din precedenta pe bază de inferențe logice.

Singurul lucru care lipsește din această demmostrație, ca, de altfel, din orice demonstrație de pe lumea asta, este viața. Faptul că ceva e demonstrat nu înseamnă cu necesitate că există și, cu atât mai puțin, că este viu.

Dacă România rămânea comunistă după 1989, cum s-a întâmplat cu Serbia vecină, Q.E.D. ar fi putut fi un film despre „Obsedantul deceniu” ’80 făcut în anii 2000, tot așa cum în anii ’70 se făceau filme despre „Obsedantul deceniu” ’40-’55. Odată la 15-20 de ani, Partidul aruncă populației o bucată de istorie în care se constată că „s-au făcut și greșeli”.

Cinematografic vorbind, pot să spun, ca despre o demonstrație, că Q.E.D., de la producția lui Velvet Moraru, imaginea alb-negru a lui Vivi Drăgan-Vasile, decorurile lui Cristian Niculescu, scenariu și dialoguri, până la interpretările lui Sorin Leoveanu, Virgil Ogășanu, Florin Piersic jr., Dorian Boguță, Ofelia Popii – este corect.

Istoric însă, filmul tinde să acrediteze un fals, acela al preocupărilor de roman de spionaj ale Securității. Are și precedente în linia asta, hăt în 1957, „Vultur 101″, în care se dorește scoaterea din țară de către spioni și trădători băștinași, între care și intelectuala Laura (strămoașa calculatoristei interpretate de Ofelia Popii) a secretelor tehnico-militare produse de inteligența românescă în acțiune. Subiectul acesta apare apoi în mai toate filmele cu securiști din perioada comunistă, Pisica de mare, Simpaticul domn R, Aventuri la Marea Neagră, Șapte zile, Agentul straniu etc. Și acolo, ca și în Q.E.D. ,procedeele Securității sunt sofisticate în raporturile cu intelectualii, se construiesc plase complicate psihologic în care să cadă manuscrisul minune a matematicii și tehnicii.

În realitate însă, tovarășul cercetător Pârvu Sorin era „butonat” cu TO (tehnică operativă de înregistrare) și apoi interogat la sânge, șantajat, amenințat, terorizat psihic ca să scoață „docomentul”, nu stătea nimeni mai ales în nervoșii ani ’80, să-i aplice metode din romanele lui John Le Carré sau Frederick Forsyth.

Văd că în receptările critice ale tinerilor care n-au trăit acei ani, Q.E.D. e lăudat pentru faptul că „nu demonizează Securitatea”. Păi, nici nu trebuia demonizată, pentru că era Diavolul în persoană – cam ca generalul interpretat de George Alexandru, cel mai apropiat de realitatea pe care subsemnatul se întâmplă să o fi trăit.

Marele merit al filmului mi se pare altul: vorbește despre complicitatea simplilor cetățeni ai României cu Securitatea. Despre faptul că securiștii nu erau niște extratereștri coborâți cu hârzobul din cer, erau români aflați într-o țesătură de relații cu alți români. Despre trufia cu care Xulescu îți spunea că știe el un colonel care îi face rost de medicamente pentru soacră-sa.

Aici, în această complicitate populară a victimelor cu călăii, stă și explicația pentru ce se vede și se aude în vânzoleala electorală din anul de grație 2014.

P.S. Întrucât cinefilii fideli emisiunii CineTePrinde mă întrebă de ce nu mai prezint sâmbătă seara filme la Pro Cinema, îi anunț pe această cale că prin decizia postului, nu a subsemnatului, după 9 ani de difuzare neîntreruptă, CineTePrinde a încetat din viață.

Celebra prezentatoare TV a ţării a fost concediată. Umilinţa la care nimeni nu se aştepta...
EXCLUSIV PAPARAZZI | Cu cine am 'prins-o' pe Irina, după despărțirea de Dragnea
FOTO. Larisa Drăgulescu se pozează în ipostaze interzise! `Am făcut așa o avere impresionantă`
Bolile în funcție de grupa de sânge. Cine riscă să facă mai ușor diabet
FOTO EXCLUSIV. Ea este moștenitoarea „imperiului” pe care îl construiește Răzvan Burleanu! Primele imagini
Corina Creţu: În România, salariul minim ar fi aproximativ 3.500 lei dacă s-ar aplica indicatorul...
ROMÂNII care stau la bloc își încarcă mașinile ELECTRICE în acest mod bizar
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
VIDEO. Cum arată capsulele pentru sinucidere asistată în 30 de secunde
EXCLUSIV PAPARAZZI | Cu cine am 'prins-o' pe Irina, după despărțirea de Dragnea
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Adrian NĂSTASE a fost REABILITAT și poate CANDIDA
Dezvăluirea șocantă făcută de Donna D’Errico la 23 de ani după rolul din Baywatch
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit... Un sfârșit cumplit
Adio mască de protecție! Nicolae Ciucă a decis! Informații de ultimă oră privind restricțiile în...
Șoc teribil pentru regina Elisabeta a II-a! „O nouă suferință″ o chinuie la 95 de...
O poveste fabuloasă de succes. Cum a ajuns un IT-ist din Cluj să facă 100...
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...