Oul, oaia, omul, Daea

Oul, oaia, omul, Daea
Publicat: 22/11/2017, 20:33

Omul face, pur și simplu, literatură de cuibar, ședință de guvern de ședință de guvern. În general, nu trebuie să adaugi (aproape) nimic spuselor sale, nu trebuie să scoți (aproape) nimic din respectivele spuse, trebuie doar să le lași să curgă prin albia umorului de geniu. Dar nu și astăzi, când o avalanșă de sunete/cuvinte s-a desperecheat pe măsura prăvălirii ei, pulverizându-se deasupra capetelor noastre, într-o ploaie de scântei albe, ca un vârtej/vertij de neînțelesuri.

Iată schița „Oul la raft, un șoc național”, interpretată de ministrul nostru preferat! (Parantezele ne aparțin în totalitate și au apărut din necesitatea „dezambiguizării” mesajului).

Scena 1 – Celeritatea

Mihai Tudose (curios): Cum stăm cu creșterea prețurilor la produsele alimentare, că au apărut, deja, pe net, caricaturi cu găini care își iau haine de blană (de oaie?! – n.a.) că s-au scumpit ouăle?

Petre Daea (privind alunecos, încercând să intre pe sub pielea „de găină” a premierului înfrigurat): Dat fiind faptul că în piață, la unele produse, au crescut nejustificat (prețurile – n.a.), imediat am instituit la nivelul ministerului o echipă de control. De altminteri, (abia – n.a.) ieri, cu aprobarea dumneavoastră, au intrat în dispozitiv toate instituțiile (?! – n.a.) să verifice ce și cum (deși prețurile urcă întruna, de trei-patru săptămâni, ascensiunea începând la puțin timp după ce „scorul” carburantului a crescut cu 15 procente, în urma reintroducerii accizei – n.a.).

Am făcut și o adresă domnului președinte al Consiliului Concurenței și l-am rugat să intervină (în stabilirea prețului la raft?! – n.a.). Sunt elemente pe care noi nu le cunoaștem, dat fiind faptul că ele nu se justifică (și dacă nu le cunoaștem, de unde știm că nu se justifică?! – n.a.) din punct de vedere al calculelor pe care le facem și al logicii privind desfășurarea procesului de producție.

Scena 2 – Oul, ochiul Dracului. Antistatal

Petre Daea (cu aerul că ne lovește sub centură): De pildă, la ouă, astăzi, în România, fermierul îl produce cu 36 de bani. Îl scoate la poarta fermei sigilat, ambalat, etichetat, îl și transportă în piață, îl duce pe raft, practic, îl pune pe raft (cu același preț?! – n.a.) și de aici, deodată, (prețul sare – n.a.) până la un leu, ceea ce din punctul nostru de vedere nu este justificat (adică ne paște un mercurial? – n.a.).

Am rugat, prin adresă scrisă, pentru că așa e normal între instituțiile statului să comunicăm, așa cum trebuie, președintele Concurenței care, dacă este astăzi aici, poate să mai dea o dată o explicație pe care n-aș cataloga-o decât împotriva țării (poftim?!! – n.a.). Foarte atent spun acest lucru și foarte apăsat, pentru că a spune că sunt diferențe de preț ca urmare a faptului că au schimbat, că e deficitul bugetar (nu cumva deficitul alimentar? – n.a.), mi se pare prea mult (și nouă – n.a.).

Scena 3 – Ferma zburătoarelor

Mihai Tudose (nedumerit, ca noi toți): La ce se referea povestea cu deficitul?

Petre Daea (crescendo, delirando): Nu știu, dumnealui știe, ar fi bine să dea explicații Guvernului României, pentru că dumnealui nu este păun printre găini, (care să zboare – n.a.) fără să-și păteze aripile și noi să fim în fiecare zi perpeliți (poate prepelițe? – n.a.), fie de situația reală pe care o are țara, iar dumnealui se plimbă cu explicații căutând un răspuns peste doi ani de zile când nu mai sunt nici găinile și poate nu mai suntem nici noi (cum am fost – n.a.).

Scena 4 – Analiza superfluu

Petre Daea (critic, caustic, incisiv): Lucrurile acestea trebuie abordate cu seriozitate de președintele Consiliului Concurenței și fac un apel la domnia să se abțină la analize din acestea superfluu și să folosească instrumentele pe care le are. Îmi spunea mereu că îmi trimite documente și date. (…) Din data de 15 noiembrie (adică miercurea trecută – n.a.) când am solicitat scris să intervină nu am primit nicio comunicare scrisă din partea Consiliului Concurenței privind colaborarea interinstituțională în așa fel încât să vedem ce este pe piață.

Aplauze. Cortina

De aici, de la poșta redacției, avem pentru Petre Daea, ministrul care vinde oaia, următorul răspuns, în lanț: prețul alimentelor la raft este stabilit de retaileri, în funcție de cerere și ofertă; Consiliul Concurenței urmărește ca producătorii să nu formeze cartel la prețul oului scos la/pe poartă (loc din care, fiecare se descurcă, apoi, după posibilități); prețurile la ouă, unt, fructe, legume, carne și multe altele au crescut ca urmare a: scăderii valorii leului în raport cu euro/dolar, creșterii prețului la benzine, scandalului politic nesfârșit, agitației revoluționare fiscale, producției insuficiente de ouă și altele, la intern, coroborată cu necesitatea importului, pe deficit alimentar, la prețuri majorate de producătorul extern, cu precădere în ultima perioadă, când și păsăretul lor suferă de frig și nu mai are chef.

Pentru că și găina e mereu sub test de stres!

Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire frapantă despre vaccin
EXCLUSIV. A aflat cine e amanta lui Reghe! Prodanca a făcut mare scandal. Poliția a...
FOTO. Cât de mult a slăbit Oana Roman! Acum vrea să apeleze la operații estetice...
Ce se întâmplă dacă iei antiinflamatoare prea des. Ai putea ajunge să ai nevoie de...
O mai știi pe Irina de la A.S.I.A? Uite cum arată la 42 de ani,...
Motivul pentru care Ilie Năstase o sfătuiește pe Simona Halep să nu rateze Wimbledonul |...
Incendiu la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Bilanţ: 31 persoane evacuate VIDEO
BANCUL ZILEI – Amor nebun cu vecina, din răzbunare!
Un spion chinez a fugit în SUA și ar fi divulgat date despre originea COVID....
EXCLUSIV. A aflat cine e amanta lui Reghe! Prodanca a făcut mare scandal. Poliția a...
Ce declanşează la FEMEI dorinţa de a FACE sex? Răspunsul cercetătorilor este neaşteptat
Vă amintiți de momentul „Basic Instinct”? S-a întâmplat din nou, în direct la TV, iar...
Vestea care cutremură lumea muzicii românești: Celebrul artist a murit la doar 49 de ani
România, lovitura SUPREMĂ pentru unguri! ȘOC TOTAL la Budapesta
Demisie șoc la PRO TV. O mare vedetă a renunțat
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale se redeschide vineri pentru scăldat. Apa lacului...