Puțină cianură pentru domnul președinte

Redactor:
Rodica Ciobanu
Puțină cianură pentru domnul președinte
Directorii Gold Corporation pot deschide șampania: când însuși Traian Băsescu pledează, în direct, pentru proiectul Roșia Montană, afacerea este ca și demarată.

Directorii Gold Corporation pot deschide șampania: când însuși Traian Băsescu pledează, în direct, pentru proiectul Roșia Montană, afacerea este ca și demarată. De-acum, nu mai au nevoie de serviciile academicianului Răzvan Teodorescu, fiindcă și-au găsit în președintele României lobbyst-ul suprem. Nu numai că deasupra lui nu există altul, dar are și cele mai patriotice argumente cu care să închidă gura oponenților: „Aș vrea să văd începutul exploatării de la Roșia Montană. Avem nevoie de acest aur pentru a-l duce în rezerva BNR. România are o rezervă de 103 tone de aur și trebuie s-o ridice la 200 de tone. Ca șef de stat, parcă aș vrea să-mi văd țara în siguranță”. Nicio obiecție nu rezistă în fața „siguranței țării”, a securității ei economico-financiare, evocate de un președinte, care, când rostește, apăsat, cuvintele cheie, pare preocupat doar de viitorul națiunii. Nici măcar bazinul de decantare, mare cât lacul de acumulare de la Vidraru, nu mai stă în calea acestui proiect transformat, prin imixtiunea primului om în stat, dintr-un megabusiness privat, într-unul vital pentru siguranța națională.

De fapt, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și-a înfipt, deja, un picior în Apuseni, încă din 2000, când Mininvest Deva, societate de stat, i-a transferat licența pentru exploatarea Roșiamin. De-atunci, compania canadiană (în care acționar cu 80 la sută este firma Gabriel Resources, a româno-australianului Frank Timiș) se ocupă de pregătirea marelui proiect, în timp ce afiliata Mininvest a rămas responsabilă cu extracția. RMGC a făcut analizele geologice, studiile de impact, planurile de strămutare a locuitorilor într-un ultramodern sat, deocamdată virtual, și-a promovat o imagine de companie „prietenoasă”, și-a lărgit grupul de lobbyști și a obținut avize.

Îi mai trebuie unul singur – de la Ministerul Mediului, care, în ciuda presiunilor, nu cedeză -, după care se poate pune pe treabă. Cantitatea de aur estimată este de 300 de tone, valorând aproximativ 10 miliarde de dolari, din care partea statului român va fi cuprinsă între 1,8 și 2,1 miliarde de dolari, în funcție de prețul unciei. Canadienii se laudă că vor crea 3000 de locuri de muncă pe perioada operării și vor ecologiza zona, dar abia după ce exploatarea va fi închisă. Suprafața răvășită în căutarea aurului va fi de 28 de km pătrați, iar reziduurile toxice, din resturi de cianură de sodiu și metale grele, vor umple un bazin cât Lacul Vidraru, oprit din revărsarea peste orașul Abrud, de un val de pământ, înalt de 180 metri. Peisajul va fi devastat, pânza freatică va fi contaminată, iar galeriile romane, distruse. În plus, Gabriel Resources a pus ochii și pe concesiunea vecină, Bucium, de 32 de kilometri pătrați, bogată în aur și argint, și a încheiat, până în prezent, studiile la fața locului. Așadar, dezlegarea la Roșia Montană îi netezește drumul spre Bucium-Frasin, unde este și mai mult aur, lucru pe care, cu siguranță, președintele îl știe.

Poate că pe șeful statului nu-l interesează dacă afacerea este bună sau proastă, iar protecția mediului și a vestigiilor istorice sunt un moft, dar imaginea despre sine proiectată urmașilor îl preocupă. Atunci, lobbyst-ul suprem al cianurii de sodiu, Traian Băsescu, să facă un efort și să-și imagineze cum va arăta zona peste 10 ani, când metalul prețios se va fi epuizat, locurile de muncă se vor fi evaporat, iar statul își va fi păpat mizilicul primit de la Gabriel Resources. Să vadă, într-o străfulgerare, ce rană adâncă și greu de vindecat ar putea lăsa „patriotismul” său, Munților Apuseni.

Inchide