• Publicat:
  • Actualizat:
Puterea Gândului

Rechinii paradisului

Rechinii paradisului
„Camelia o să pună tabloul ei lângă al meu. Pe urmă Evelina o să pună și ea tabloul ei. Și copilul Evelinei la fel". „Ca la regii Franței, nu?". „Da. E minunat".

„Camelia o să pună tabloul ei lângă al meu. Pe urmă Evelina o săpună și ea tabloul ei. Și copilul Evelinei la fel”. „Ca la regiiFranței, nu?”. „Da. E minunat”. Dialogul se desfășoară în reședințaDan Voiculescu, în fața tabloului aproape cât peretele al lui DanVoiculescu, între mogul și dl. Alexandru Solomon, realizatoruldocumentarului „Kapitalism – rețeta noastră secretă”. Ironia de maisus este poate cel mai ofensiv moment al d-lui Solomon în relațiad-sale cu „rechinii”, cum îi numește și chiar îi deseneazăregizorul pe îmbogățiții-vedetă ai ultimilor 20 de ani. Altfel,atitudinea d-sale e cât se poate de înmănușată, întrebările -generalități boante, preț al accesului care i se oferă înacareturile lui Voiculescu, Copos, Ioan Nicolae, Dinu Patriciu.

Lăsați la largul lor, rechinii înoată cu grație, ca niște peștiai paradisului care se hrănesc cu alge. Sunt cu toțiisuperior-sfătoși, au un aer evocator, de părinți întemeietori, bachiar își permit, așa cum face Dinu Patriciu, să surâdă cu uncinism tandru: „M-am distrat bine în toți anii ăștia. Mi-a plăcut”.După ce pleacă de la rechin, dl. Solomon practică un spirit alscării, ba chiar al parcării, montând „curajos” arhicunoscutesecvențe de la televiziunile de știri în care se anunță acuzarea,audierea, anchetarea, tărăgănarea, niciodată judecarea rechinilorpentru varii infracțiuni financiare. Michael Moore, cu al săurecent „Capitalism – a love story”, și nu numai, vrând-nevrândreferința la care te duce gândul, este de o incisivitate la fațalocului enervantă și penetrantă, rod al unei documentărijurnalistice în profunzime.

Întrebările cu care își urmărește tenace interlocutorii sus-pușiînțeapă la ficat. De neuitat, pentru mine, felul în care grasulantipatic Moore îl urmărește prin tot viloiul pe legenda încă vie aHollywoodului Charlton Heston, apostolul armelor de foc pentrucetățenii SUA, pentru a-i băga sub ochi o fotografie cu eleviîmpușcați în cap. Dl. Solomon mizează, răsăritean și moale, pemodul în care domnii rechini „se devoalează singuri”. Rezultatuleste un film care mai degrabă asamblează ficțiuni mediatice decâtdocumentează. Ca meșteșug cinematografic, foarte bine făcut, cu ocameră inteligent condusă, secvențe memorabile (Voiculescu vorbindîn băsic english investitorilor, Copos plângându-și de milă,Patriciu desenând rechini și caracatițe…), o muzică aleasă perfectde Mircea Florian.

Pentru o sală cu o cultură peste medie, capabilă să degusteironii cinematografice soft, filmul e o delectare. Publicului românmediu standard însă, nu numai că nu-i va stârni măcar indignare,dacă nu revoltă (așa cum reușește adesea Michael Moore), dar mulțivor spune la sfârșit aproape admirativ: „Uite-ai dracului!”

Iar subsemnatul, încă jurnalist, după ce ies de la”Kapitalismul…” tânărului și indiscutabil dăruitului pentru cinemaAlex. Solomon, am mai făcut un pas spre resemnare și cinefilie.

×
Inchide