• Publicat:
  • Actualizat:
Puterea Gândului

Româniile – în ceață

Româniile – în ceață
În România noastră, a îmbuibaților mitomani de la centru, a parlamentarilor , mulți și becisnici, a ministerelor conduse de buimăciți cu carnet de partid, începe circul invinuirilor reciproce, un festival al prostiei locvace

Mereu am știut că, atunci când o Românie orbecăie, cealaltă e senină și serenă, ca un refugiu, ca o consolare.

România noastră limbută și nevrotică, care miroase a lehamite, a urmărit cu sufletul la gură România lor, a sătenilor din Horea, din Beliș, din Mărișel, din Pietreasa, care s-au ridicat cu sutele – noaptea, pe lapoviță, pe ceață, pe frig – și au urcat muntele, prin păduri, prin viroage, peste prăpăstii, să caute niște oameni prăbușiți cu avionul, fără să știe unde. Ore întregi, în creierii sălbăticiei, s-au auzit strigătele oamenilor și urletele lupilor. Pădurarii au încercat să localizeze victimele cu focuri de armă. Vorbeau pe mobil cu unul dintre supraviețuitori: „Domnule doctor, tragem focuri de armă! Le auziți? Din dreapta, din stânga?”

De ce nu i-a localizat STS, instituție îndopată cu bani de la buget? De ce nu i-au localizat serviciile inteligente (ghiftuite de la Buget), care pe noi ne găsesc și sub plapumă? România noastră și-a pus toată noaptea aceste întrebări. Dimineață, am primit răspunsuri confuze.

Din 7, doi oameni au murit. Pilotul și un medic rezident. N-ai cum să nu te revolți: poate că ar fi trăit și ei, dacă i-ar fi reperat autoritățile mai devreme. Dacă în România noastră, toropită de prostie și indolență, ar exista proceduri. P-R-O-C-E-D-U-R-I!

În locul procedurilor – bărbăția oamenilor din cealaltă Românie: moții din munți, pădurarii, salvamontiștii, pasionații de la Off Road Transilvania.

Avionul prăbușit avea la bord o părticică a patrimoniului național: medici și piloți de excepție.

În România noastră, a îmbuibaților mitomani de la centru, a parlamentarilor, mulți și becisnici, a ministerelor conduse de buimăciți cu carnet de partid, începe circul invinuirilor reciproce, un festival al prostiei locvace. În România oamenilor inimoși din Apuseni, se scurge încă o zi sub cod galben de ceață.

Inchide