Saudi Arabia First!

Saudi Arabia First!
Publicat: 06/05/2017, 09:15

Ministrul de Externe saudit, versatul Ahmad Al-Jubeir, s-a grăbit să puncteze: „Regatul Arabiei Saudite este cel dintâi partener al Statelor Unite între națiunile arabe și islamice. Regatul este primul partener al Statelor Unite în combaterea terorismului (sic!) Și a extremismului (sic!) ca și în eradicarea ISIS (sic!) și Al-Qaeda (sic!). Regatul Arabiei Saudite se află în fruntea țărilor preocupate de imixtiunile negative în afacerile regionale. Aceasta este o problemă importantă pentru Statele Unite. Prin urmare, parteneriatul cu Regatul este foarte important”.

În locul celor trei paranteze, aș fi putut pune una dintre declarațiile din campanie ale lui Donald Trump sau una făcută la rece în 2011: „Este cel mai mare sponsor al terorismului. Arabia Saudită colectează petrodolarii noștri, bănuții noștri, ca să finanțeze teroriștii care încearcă să ne distrugă poporul, în timp ce se bazează pe noi ca să îi protejăm”. Ca președinte, a subliniat că e dispus să îi apere pe saudiți de iranieni, contra cost. (Lobby-ul lui Paul Manafort face câteodată minuni, dar despre asta și mereu amânata poveste a prințului Bandar, în curând).

La rândul său, prințul moștenitor Muhammad Bin Salman, vicepremier și ministru al Apărării – oaspetele președintelui Trump la Casa Albă, în martie – intervievat la MBC, în populara emisiune „Ora Opt” a lui Dawood Al-Shirayan, a făcut, în cinstea apropiatei vizite, o trecere în revistă a principalelor crize din zonă, de pe poziția pe care, de ani de zile Arabia Saudită și-o dispută cu Iranul – de lider regional. S-a referit și la temele sale preferate din politica internă – Proiectul 2030 și – subiect nou – „lupta împtriva corupției”. Încurajat și de susținerea Americii, prințul s-a lansat într-o critică violentă a șiismului, declarând că nu poate exista dialog între saudiți și iranieni.

Deplasarea președintelui Statelor Unite la Riyadh, va ofensa lumea șiită, contribuind la lărgirea faliei dintre cele două aripi ale islamului.

Justificările unui oficial al Administrației americane, citat de ABC News, sunt de-a dreptul rizibile – „motivul pentru care i-am ales pe saudiți primii este că sunt custozi ai celor două Sfinte Moschei” – mai ales dacă ne gândim la felul în care s-a raportat Trump la musulmani din primele zile de mandat. „Ne-am gândit că e foarte important, pentru că, evident, oamenii au încercat să-l portretizeze pe președinte într-un anume fel, dar ceea ce dorește să facă este să rezolve aceeași problemă pe care doresc să o rezolve mulți lideri din lumea islamică”.

Nu va rezolva niciodată nimic, dacă nu va înțelege întâi de toate că nu există „lume islamică”, ci o diversitate multicoloră de realități și aspirații.

ŞOC! Bărbatul celebru adorat de întreaga ţară a violat o adolescentă de 16 ani. Mama...
Scandal la Antena 1. De ce au refuzat Petre și Buble să participe la ediția...
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
Previne demența! Cele 10 porunci pentru un creier sănătos, potrivit unui neurochirurg
Poliția a dat verdictul în accidentul lui Gigi Becali! Lovitură grea pentru miliardar: Ionuț Luțu...
30 noiembrie şi 1 decembrie, zile libere legale. Ce compensaţii trebuie să primeşti de la...
Surpriza Dacia pentru toți ROMÂNII. Anunțul a fost făcut azi!
BANCUL ZILEI – O blondă dotată, pe plajă la nudiști, intră în vorbă cu doi...
Cum poate fi anihilat în doar două secunde virusul SARS-CoV-2. Descoperirea medicilor din Israel
Scandal la Antena 1. De ce au refuzat Petre și Buble să participe la ediția...
Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați
Cozi kilometrice către peștera Sfântul Andrei. Video
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Un bărbat a murit după ce a coborât din mașină să-și remedieze o avarie
Șoc în România. Ce a făcut Klaus Iohannis. S-a aflat adevărul chiar acum
Răsturnare de situație: Cine pleacă de la Antena Stars după bătaia de la toaletă? „Mi-au...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...