SMURD, pe viață și pe moarte

Redactor:
Marian Sultănoiu
SMURD, pe viață și pe moarte
Vă închipuți dramatismul și plastica transpunerii imaginative a scandării târgmureșene „Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm"?

Vă închipuți dramatismul și plastica transpunerii imaginative a scandării târgmureșene „Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm”? De exemplu: în prima linie protestatari cu piepturile goale, cu pumnii încleștați, cu trăsături crispate; care în genunchi, care în picioare – unii chiar în picioarele goale. În spatele lor, îngroziți de teroare, dar apărați de popor – pompieri, medici, asistente și paramedici, într-un ultim gest de protecție și apărare civilă împotriva calamităților social-politice făcând scut, cu brațele întinse și degetele rășchirate, în avangarda secției motorizate: ambulanțe, într-o aglomerare cvasiorganizată, dispuse în planul trei, învăluite în mister, gaze de eșapament și lumini difuze, urmând a fi apărate până la ultimul om.

Ce să spun. Mi se pare imposibil ca un popor înzestrat de Dumnezeu cu un excepțional simț al umorului să nu remarce scena unui comic de situație indusă de o astfel de scandare. Tușele prea groase devin, întotdeauna, comice.

Oricât de frustrați și nemulțumiți ar fi, românii trebuie să înțeleagă că democrația invocată în decembrie 89 le cere calm, cumpătare și inteligență – în niciun caz, luptă de gherilă. Societatea civilă este necesar să discearnă rolul presiunii populare, în limitele matricei democratice. În agora nu e loc de luptă și de moarte, ci de dialog și simțul măsurii. Dacă Traian Băsescu a ieșit din această matrice, atunci e necesar să fie repoziționat, făcut să înțeleagă de către o societate civilă, puternică și demnă, că încalcă regula jocului, nu să i se dea apă la moară, escaladând un război periculos care, mai devreme sau mai târziu, e posibil să degenereze într-o direcție nedorită.

Poate că un tablou, precum cel de la Târgu Mureș, ar reveni la valențele sale ferme, dramatice, în cazul unui derapaj major al statului, al unor manifestări criminale în cel mai profund înțeles al acestei noțiuni. Nu-mi aduc, însă, aminte să fi ieșit lumea în stradă – afară de rudele mortului și vreo patru vecini cu frica lui Dumnezeu – atunci când oameni nevinovați au murit cu zile la porțile spitalelor închise de un stat și o administrație discreționare, ca să ceară ferm demisia celor vinovați de aceste fapte, într-un context democratic, insistând până la înfăptuirea dreptății.

Nu știu de vreu miting mai serios în cadrul căruia poporul să fi cerut transparență în privința cheltuielilor făcute de stat, în varii domenii. Ar fi fost acela un prilej în care societatea civilă să-și impună reprezentanți capabili de un dialog pe „viață și pe moarte” cu administrația.

Acum, din păcate, discuția este fără obiect. SMURD, aflat sub comandă militară, în cadrul Ministerului de Interne, e limpede că nu va fi privatizat, iar intervenția de urgență va rămâne, în continuare, gratuită. În atare context, dacă acest serviciu merge bine astăzi, nimic nu-l va împiedica să-și facă treaba la fel de bine și mâine. Medicul Arafat – om și profesionist absolut respectabil – spune că noua lege va da posibilitatea privatului să ia din banul de la buget, și așa puțin, repartizat acum doar serviciului public de urgență. Experiența sa face ca să poată intui viitoare sincope ale sistemului din cauza acestei măsuri. Foarte posibil. Acesta este punctul de la care trebuie începută discuția. O discuție aplicată, „la baionetă”, pe care o pot tranșa chiar Raed Arafat, Traian Băsescu și echipa sa de consilieri, precum și ministrul Sănătății, alături de secretarii săi de stat. Bărbătește și fără menajamente.

Doar acest gen de luptă rămâne benefic în context democratic. Sigur, cu excepția votului – o armă cu adevărat capitală pentru toți cei cărora memoria nu le joacă feste.

Inchide