U-E, face ordi-né?

U-E, face ordi-né?
Publicat: 09/07/2012, 18:42
Actualizat: 11/07/2012, 21:00

Nu mă așteptam la o asemenea declarație de la doamna Merkel. Un om de stat de mare anvergură, un om politic infinit mai respectabil decât un Sarkozy, Berlusconi sau regele Spaniei, vorbește de „încălcarea statului de drept”, mai mult, o consideră „inacceptabilă” pentru o țară europeană, spune că asta e valabil și pentru România și asigură deja că sprijină UE pentru „măsuri necesare în consecință”, totul pe baza unui telefon dat d-lui Băsescu? Discută doar cu reprezentantul familiei ei politice, adânc implicat în conflictul cu Parlamentul, nu audiază, elementar, și cealaltă parte înainte de a cuvânta, nu trimite observatori neutri, nu cere mai întâi o anchetă a organismelor europene, dânsa e cumva judecătoare de drept constituțional ca să sugereze o astfel de sentință, pe care nu o poate da decât un organism juridic colectiv?

Cuvântul doamnei Merkel e greu. Nu poate și nu trebuie să fie ignorat. Reprezentanții statului român sunt datori să explice la Bruxelles ce se întâmplă în România, țară membră a UE cu drepturi, dar și obligații, depline. Însă, pe de altă parte, ce măsuri în consecință ar putea lua Bruxellesul? Să taie fondurile României? S-o scoată din UE? Să sancționeze un popor pentru că se bat între ei niște politicieni fără scrupule? Absurd.

Situația care tensionează murdar România nu poate fi rezolvată cât de cât eficient nici de clasa politică românească, nici de cea europeană. Singura soluție este pronunțarea poporului. Nu pot decât să fiu de acord cu declarația puternică și fermă a președintelui Băsescu: „Nici Bruxellesul, nici Washingtonul, nici Moscova, nici Beijingul nu fac ordine în România. Ordinea ne-o facem noi, singuri, aici”.

VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Ce salariu mic are Neti Sandu la Pro TV! Ia mult mai puțin decât Esca...
FOTO. Antonia, apariție controversată, într-un costum de baie provocator! `Ești minunată!`
9 semne care pot trăda cancerul în stadii incipiente. Nu le ignora!
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
Anamaria Prodan, victorie uriașă împotriva lui Gigi Becali! Ce sumă trebuie să plătească: `Atmosfera toxică...
Restricţii de Sărbători! Ministrul Sănătăţii spune clar ce ne aşteaptă de Crăciun şi Revelion
Record la vaccinare: Peste 93.000 de români s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24...
SUV de cinci stele la Euro NCAP. Hyundai cucerește piața cu acest model
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Un certificat de vaccinare fals al lui „Adolf Hitler” sfidează controalele europene
Ce salariu mic are Neti Sandu la Pro TV! Ia mult mai puțin decât Esca...
Legăturile NEȘTIUTE ale Principesei Margareta, moștenitoarea Regelui Mihai
Incredibil câţi bani câştigă pe lună medicul Beatrice Mahler! Românii sigur vor avea ceva de...
BOMBĂ! Se dau bani de la stat pentru acești români. Veștile vin direct de la...
Sondaj: Iohannis pierde încrederea românilor - 14%, Cîțu are doar 7%. PSD, cotat cu 40%
O studentă a sesizat o lumină lângă dormitor. Când s-a apropiat a încremenit!
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit pe loc. Nu a mai putut fi...
ȘOCUL ANULUI despre PFIZER: Efectul advers de care se sperie toată România
Ziua începe cu o veste tristă. Din păcate este vorba despre Gabriel Cotabiță. În ce...
Ţara din Europa care caută cu disperare angajaţi şi nu găseşte. Salariile sunt uriaşe
Este OFICIAL! O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere...