Un artist al moralei

Un artist al moralei
„Am ambîț de bărbat, ca să nu ies de sub pat"

  

 „Am ambîț de bărbat, ca să nu ies de sub pat”.  Vorba asta veche dă seama despre o meteahnă a politicianului român cu rădăcini adânci în ceaușismul târziu. În anii `80, nu mai existau în politica din România niciun fel de principii, valori, doctrine, nici măcar comuniste. Orice aberație, ca și contrariul ei, era demnă de susținut cu glas tare în măsura în care contribuia la supraviețuirea și avansarea în sistem. Arta supremă era găsirea de justificări pentru orice, în cazul maeștrilor fiascourile fiind transformate în triumfuri, trădările în grijă față de om, lașitatea în bărbăție.

     De acolo vine, cu o bună instrucție, și dl premier Ungureanu. Fără să-l oblige cineva, d-sa a „trântit ușa” cârdășiei de guvernământ care îi cerea bani pentru mită electorală. „Ia uitați-vă ce curajos, ce vertical sunt, mai băgați-mi niște procente de încredere în buzunar, stimat popor!”  O săptămână mai târziu, același Ungureanu dă banii cu grație, justificând totul, în discuție cu dl Emil Hurezeanu, prin grija față de omul de la țară, față de apa, groapa și curentul lui – să-ți dea lacrimile, nu altceva.

     Iarăși, visând că e prim-ministru, dl prim-ministru declară că trebuie scăzut CAS-ul și nicidecum mărite salariile – vedeți ce independent politic și realist economist sunt? Primește rapid un cap în gură de la cârmaciul prezidențial – vezi cum mărești salariile și pensiile, intelighentule, că vin alegerile, chestia cu CAS-ul poți să ți-o înrămezi lângă diplome. Absolut memorabil, dl Ungureanu se bagă înapoi sub pat, arătând, în aceeași emisiune, că a vorbit de CAS fără să precizeze o dată, așa, sub specia eternității…

     În fine, în cazul UMF Tg. Mureș, lingvistul Ungureanu ajunge să pună maghiara în aceeași oală cu engleza, limbi străine amândouă, ca să demonstreze cât de corectă și frumoasă e cedarea la șantajul grosolan al UDMR. Emulație mare, ca și în jurul contractului Chevron, cum zice tot lingvistul Ungureanu: adică cetățenii revoltați de exploatarea nocivă a gazelor, politicienii din opoziție, jurnaliștii vor cu toții să-și bage câte o sondă în șist ca să emuleze, adică să încerce să-i depășească pe americani la capacitatea de extracție.  Căci asta înseamnă emulație, concurență, întrecere, și nu ceva între emoție, ebuliție și mulgere, cum a fost informat la SIE cărturarul Ungureanu.

     Dar toate acestea sunt doar aperitive față de plăcinta colosală pe care dl premier a trântit-o în finalul  dialogului de aseară. Patetismul meu e sincer, nu ca al altor politicieni, ne-a asigurat dl Ungureanu asemenea violatorului în grup care declară la proces că, spre deosebire de brutele celelalte, el o iubește sincer pe capra abuzată. După care a livrat marea povață: „A face politică înseamnă a fi moral, domnule Hurezeanu. Politica e o artă a moralității!”

     Nu discut abisul definirii politicii prin existența morală, că mă ia amețeala. Dar faptul că pupilul lui Andrei Pleșu crede că există o artă a moralității spune mult despre morala personajului.

     Dacă în legătură cu o moralitate a artei se poate discuta, de la Villon până la marchizul de Sade și Céline, o artă a moralității nu văd cum ar  putea exista. Nu e nimic artistic în a fi moral. A nu fi fățarnic, a nu fi oportunist, a nu minți, a nu trăda, a-ți asuma greșelile și a plăti pentru ele nu presupune talent. Moralitatea nu e nici măcar o profesie.

     Moralitatea e un organ, ca inima sau ficatul, îl ai sau nu îl ai, cu deosebirea că poți trăi și fără el. Ea îți aparține în totalitate – ești moral în primul rând față de tine însuți – , nu e menită aprecierii celorlalți, ca arta.

     Sau, raportată la politica românească actuală, moralitatea poate fi definită ca o boală psihică.

     Totuși, uitându-mă la dl Ungureanu, parcă mi se încheagă până la urmă în fața ochilor, așa cum Kafka vorbea despre un artist al foamei, imaginea unui artist al moralei: acela care deschide gura mare, dă capul pe spate, înghite un rahat considerabil, după care se șterge fin la gură cu șervetul și ne demonstrează că a fost o băliguță de înger.

Inchide