Cristian Tudor Popescu
23.04.2012
Puterea Gândului

Un muzeu fără niciun Dumnezeu

Un muzeu fără niciun Dumnezeu
Cele trei schelete umanoide, unul de adult și două de copii, arată mai proaspete, mai vioaie, mai luminoase decât acum aproape jumătate de secol

Cele trei schelete umanoide, unul de adult și două de copii, arată mai proaspete, mai vioaie, mai luminoase decât acum aproape jumătate de secol. Au întinerit. Pe atunci, dădeam cu ochii de ele, primele imagini ale morții din viața mea, în holul mare al Muzeului Antipa, chiar la începutul traseului. Acum, în noul Antipa, ele sunt așezate la etaj, într-un muzeu în muzeu, un fel de capelă cu amintiri, exponate vechi, cu etichete de hârtie scrise caligrafic de mână și îngălbenite, rafturi cu cărți din secolul XIX, urnele cu cenușa lui Grigore Antipa și a soției lui.

Aproape o oră am stat la coadă și am plătit doar 20 lei ca să întru în Muzeul Antipa care „prinde viață”. E multă vreme de când n-am mai văzut în România un lucru făcut cu cap și suflet, cu adevărat pentru oameni, fără că realizatorii să se bată cu pumnul în piept că să câștige ceva capital politic.

Spații de expunere aerisite, secvențe de viață animală încremenite în spatele sticlei în diorame splendid luminate și tensionate dinamic, informatizarea completă a explicațiilor prin ecrane tactile.

Călătoria prin viața Pământului e foarte bine condusă, structurată biologic și logic. Remarcabile mi s-au părut prezentările de serii evolutive ale organelor, creier și inimă, la pești, reptile, păsări, mamifere, oameni. Adaptarea organismelor la mediu apare cu o claritate de neuitat celor interesați de gândirea științifică. Pentru copii, animalele exotice, cu înfățișări stranii și înfricoșătoare, diavolul de mare, peștele liliac, pasărea rinocer, o imensă piele negră de anaconda, lemurienii, ocelotul, felina cu ochi verzi, hipnotici, sau amuzante, tucanul, wombatul, ursul malaysian, pârșul, panda roșu încheagă o lume de basm.

Au apărut exponate cu totul noi, mumii peruviene și egiptene, capete de om miniaturizate ca trofee de tribul Jivaros, organe umane invadate de cancer, o inimă hipertrofiată de alcoolic.

Bătrânul schelet de Deinotherium, elefantul cu colți curbați spre pământ, împărățește ca întotdeauna centrul muzeului, dar, înconjurat de noile diorame, pare trezit la altă viață.

E uimitor cum atâtea ființe moarte la un loc pot să creeze o atmosferă atât de vie.

Din această minunată poveste a vieții pe Pământ lipsește cineva: Cel de Sus. Nu vedem niciun oscior din El, nici pe pământ, nici în aer, nici în apă, nici măcar o poză. Și singura concluzie pe care o poate trage un adolescent rațional după ce adună în minte viziunea evoluției așa cum a gândit-o savantul român Grigore Antipa e că viul nu are nevoie de Dumnezeu ca să fie.

Inchide