Vechi tovarăș de traseu politic al președintelui, Radu Berceanuîl cunoaște bine pe Traian Băsescu. Când spune că acesta, „dacăvrea să atragă atenția, dă la oase, așa, dă greu”, iar PD-L aîncasat „o torpilă” are, probabil, dreptate. Bomba („bolșevizareapartidului”) a șters, în trecere, ținta, producând daune minore șia trezit la realitate echipajul, acesta fiindu-i, de altfel, șiscopul. Aceia care, legănați de apele liniștite, visau să-și iasinguri deciziile și să scoată partidul din umbra prezidențială,mai subțiată în ultimul mandat, au pierdut din vedere interesulpolitic principal al lui Traian Băsescu. Și anume: întărirea PD-L,încât acesta să rămână la putere și atunci când el nu va mai fi șefde stat. Urmașilor săi pedeliști, în rândurile cărora are și undescendent direct, președintele are ambiția să le lase o moșteniresolidă, cea mai puternică forță politică, într-un sistem, depreferință bipartinic, pe care, chiar dacă nu o va mai conduce, săo poată privi cu orgoliu și să-și zică: „Eu am făcut-o, e amea!”.
Nu este însă deloc ușor să transformi un partid de 30 la sută,într-unul de peste 40 la sută, mai ales când acesta guvernează slabîntr-o perioadă de recesiune economică, fiind, totodată, nevoit săconcedieze bugetari și să înghețe pensiile și salariile. Înasemenea condiții, trebuie folosite alte mijloace pentru a-lprivilegia. Unul dintre ele, anunțat chiar săptămâna trecută depreședintele Băsescu, este ridicarea pragului electoral de lacinci la zece procente. Un astfel de amendament al Legii electoralear lăsa UDMR pe dinafara Parlamentului, Uniunea obținând, din 2000încoace, în jur de șapte la sută la fiecare scrutin parlamentar.Voturile maghiarilor s-ar redistribui, în felul acesta, primelordouă clasate, PD-L și PSD. Același efect l-ar avea introducereavotului uninominal în două tururi, de care se tem liberalii, dupăce Călin Popescu Tăriceanu i-a avertizat că Traian Băsescu și PSDs-ar putea înțelege asupra acestui aspect. De data aceasta, nu doarUDMR, ci și PNL ar pierde mult sau totul în favoarea partidelormari, ajungându-se acolo unde a dorit președintele, la două forțe politice – una de dreapta, alta de stânga -, care să alterneze laguvernare.
Creșterea PD-L, ca și a PSD, s-ar produce artificial, nu prinadeziune la programul sau politica sa, dar ar fi cea mai eficientămetodă de a-l face majoritar în Parlament. De altfel, tot nenaturalse mărește și acum, luând parlamentari din alte partide. Seconsolidează, astfel, în Legislativ, dar nu și electoral, ceea ceîl face pe Traian Băsescu să intervină direct în pregătirile pentrucongresul PD-L. Fără „gășcuțe” în conducere, competiție deschisă,le-a transmis el pedeliștilor, de la televizor. Ceea ce nu a spuspublic, dar pare să sugereze printre rânduri și prin declarațiileunora dintre „intelectualii” săi, este faptul că partidului nu i-arstrica o înnoire. PNL și PSD și-au schimbat liderii, în ultimii doiani, scăpând de figurile pierzătoare și șlefuindu-și imaginea.
Liderii PD-L sunt, de opt ani, aceiași, au trecut prin douăguvernări, crize, scandaluri și au devenit antipaticielectoratului. Premierul Emil Boc, miniștrii Adriean Videanu sauRadu Berceanu nu au cum să devină „vectori de imagine” pentrupartid. De aceea, propunerea ca membrii Guvernului să nu mai ocupefuncții politice de prim-plan avea rolul de a proteja PD-L deponoasele guvernării și de a permite ascensiunea unor politicienimai puțin expuși, care să se impună pe retina publică până laalegeri. Deocamdată, ideea a căzut, după o scurtă dezbatere, dar,cum spune Radu Berceanu, „PD-L este atent la ce părere arepreședintele, la ce i se pare în neregulă”, așa încât curentul s-arputea schimba. Nesâcâit de aliați ambițioși, lăsat în pace deopoziție, Traian Băsescu are timp, acum, să se ocupe pe îndelete departid, pregătindu-și urmașul la Cotroceni și moștenirea politică.Așa cum se poate constata, aceasta, fie că o lași, fie că oprimești, este întotdeauna grea.