Vocea

Redactor:
Marian Sultănoiu
Vocea
Vocea. Marian Sultănoiu despre moartea lui Cristian Țopescu

Dar vocea lui, de la un timp, nu l-a mai definit pe el, nu l-a mai completat, trecând, silabă cu silabă, de la om – cu toate stările, profunzimile, metaforele, culorile, acutele și gravele sale, cu toate nuanțele ei -, la fenomen, devenind, pe loc, vocea omenească a sportului. Sunetul formelor în mișcare. Țipătul renașterii tuturor trupurilor căutându-se dincolo de limite, de standarde, de recorduri. Respirația limpede, în pragul colapsului, în milisecunda sufocării. Ordinea pulsului trecut de 200 de bătăi pe minut. Recompunerea culorilor descompuse în oglinda de gheață a patinoarelor. Ridicarea la sublim a sprintului lui Rodion, la Stockholm, atunci când regimul comunist a făcut ca Vocea să se stingă, întâia oară, pentru o lungă perioadă de timp – pentru că rostise un remarcabil și simplu adevăra: România ar putea fi mai bine cunoscută în lume, și mai apreciată, dacă și-ar lăsa valorile să performeze și dincolo de granițe. Elogiul cross-ului scurt, la fileu, când mingea planează peste praful de zgură, alunecând pe pata de sudoare, căzută acolo din musțățile lui Țiriac.

„Zece! Zece!! Zece!!!” a reverberat Vocea, în ”76, la Montreal, dând glas „exploziei” de bucurie a Nadiei, neauzită, mută în cumințenia ei de copil modest.

Și Vocea repovestea nota „1.00″ în istoria lui 10.

Mărturisesc că, până astăzi după-amiază, n-am știut trăsăturile lui Cristian Țopescu la tinerețe. Am văzut niște poze, la televizor. Nu l-am recunoscut. Pe cele de la maturitate, pe cele ale maestrului, da.

Am înțeles astfel că, zeci de ani, Vocea recompunea în capul meu, prin stări, explicații, descrieri, povestiri, emoție, exprimarea bunului gust și a culturii generale remarcabile, spiritul sacrosantă a sportului.

Sportul românesc și mondial avea Voce. Vorbea cu noi, iar noi îi recunoșteam timbrul, îi înțelegeam spusele, prindeam nuanțele, îi simțeam căldura și ironia. Ne spunea ce simte, ce vrea, ce gândește, încotro se îndreaptă…

Cristian Țopescu a plecat. Sportul a rămas aproape mut. Ca o parte a muzicii, ca foarte mult teatru, dacă îmi este permis, după ce au plecat de lângă noi, la fel de grăbiți, o istorie de voci.

Inchide