• Publicat:
  • Actualizat:
Puterea Gândului

Votum, voti

Votum, voti
Ură trecută prin urnă.

Caut cu febrilitate o gaură în cerul realității românești, prin care să mă strecor înapoi. Dar nu se face gaură-n cer.

O spărtură, o crăpătură, o despicătură – să mă pot întoarce în bâlciul politic.

Discursuri lătrate, discursuri lipicioase, cuvinte așezate ca o centură de explozibil, cuvinte unse gingaș pe toate părțile cu făgăduieli.

Evangheliile partidelor lipite cu prenadez pe toate gardurile – oferta îngroapă cererea. Democrație până-n gât.

Ce vând agitații comis-voiajori politici? Un soi de viitor borșit, pe care l-au mai vândut și în urmă cu trei, cinci, șapte ani.

Aceleași fețe plesnind de robustă ipocrizie. Fețe noi, întoarse cu dibăcie pe dos, ca mănușile, aceleași fețe.

Mușteriii acestor saltimbanci ai binelui, și adevărului, și frumosului – tot mai puțini și mai impacientați – înghit pe nemestecate sloganuri, crezând cu ardoare că ura lor, trecută prin urnă, va sublima în iubire necondiționată. 

Vota – adică promisiuni, oricât ai declina substantivul lunecos. Votum, voti, voto, votum, voto, votum. Vota, votorum, votis, vota, votis, vota.  

Inchide