• Publicat:
  • Actualizat:
Puterea Gândului

Zilele Victoriei

Germania a capitulat de două ori. O dată la Reims (nord-vestul Franței), la 7 mai 1945, ora 02.41 (4.41, ora Moscovei). A doua oară, pentru a satisface orgoliul lui Stalin, la Berlin, pe 8 mai 1945, ora 22.43 (9 mai, 00.43, ora Moscovei).

Actul de capitulare necondiționată de la Reims a fost semnat, în fața puterilor occidentale,  de generalul Alfred Jodl, din ordinul marelui amiral Karl Dönitz. Acesta din urmă fusese desemnat de Hitler, înainte cu o zi de a se împușca (29 aprilie 1945), prin testament, președinte (nu Führer) al Reichului și comandant suprem al forțelor armate.

La Berlin, actul de capitulare necondiționată („ratificarea oficială”, cum l-a numit Churchill, ca să nu-i contrazică pe sovietici) a fost semnat de feldmareșalul Wilhelm Keitel și, din partea sovietică, de mareșalul Jukov, cel care a condus ultima ofensivă împotriva capitalei germane (un mare comandant militar, participant la ambele Războaie Mondiale, decorat și de regimul țarist, și de regimul sovietic).

La 8 mai, dar cu câteva ore mai devreme, Heinrich Himmler (destituit de Donitz, la 6 mai, din funcțiile de ministru de Interne, commandant supreme al Armatei de Rezervă și șef al Poliției), care bântuia prin nordul Germaniei, își rădea mustăciora, în speranța că nu va fi recunoscut și capturat. (S-a otrăvit, după ce a fost prins).

Goebbels, șeful propagandei (desemnat de Hitler, în testament, cancelar al Reichului) se sinucisese în buncărul lui Hitler, în noaptea de 1 mai, împreună cu soția și cei 6 copii (Helga, Hildegard, Helmut, Holdine, Hedwig, Heidrun).

Göring, adjunctul lui Hitler (demis de Führer la 23 aprilie 1945 și scos din testament la 29 aprilie) s-a otrăvit pe 15 octombrie 1946, cu două ore înainte de a fi spânzurat. La  spânzurătoare au ajuns, pe 16 octombrie, alături de Joachim von Ribbentrop (ministrul de Externe al lui Hitler, neîmpăcat că n-a apucat să-și scrie memoriile), generalul Jodl și feldmareșalul Keitel.

Marele amiral Dönitz, președintele Reichului, a murit în patul lui, la sfârșitul anului 1980.

În primul discurs adresat poporului după Victorie, premierul britanic a fost aproape la fel de sumbru ca în urmă cu 5 ani. Și-a avertizat conaționalii: „(…) mai sunt multe de făcut, trebuie să fiți pregătiți pentru noi eforturi ale minții și trupului, pentru noi sacrificii în slujba cauzelor mari, dacă nu vreți să cădeți din nou în putreziciunea inerției, în confundarea țelului și în teama de a fi mari”.

Inchide