LISTA TORȚIONARILOR CARE TRĂIESC. Dosarele de penitenciar ale lui Ion Mihalache, Corneliu Coposu și Ion Diaconescu duc la torționarul Vișinescu

LISTA TORȚIONARILOR CARE TRĂIESC. Dosarele de penitenciar ale lui Ion Mihalache, Corneliu Coposu și Ion Diaconescu duc la torționarul Vișinescu
Publicat: 18/09/2013, 12:05
Actualizat: 29/04/2015, 17:41

Gândul prezintă în premieră documente istorice despre modul în care regimul comunist consemna perioada de detenție a condamnaților politici. Ion Mihalache a murit în penitenciarul de la Râmnicu Sărat, condus de Alexandru Vișinescu. Un raport sec consemnează moartea liderului țărănist. Rapoartele gardienilor arată modul barbar în care Ion Diaconescu, Corneliu Coposu sau Ion Mihalache erau pedepsiți abuziv, uneori la limita condiției umane. Consultă mai jos dosarele de penitenciar ale liderilor țărăniști condamnați de comuniști la torturi și degradare umană.

LISTA TORȚIONARILOR CARE TRĂIESC: Profilul torționarului Alexandru Vișinescu, de la plutonul de execuție al mareșalului Antonescu la torturile dizidenților anticomuniști

LISTA TORȚIONARILOR CARE TRĂIESC. Reacția unuia dintre cei doi supraviețuitori de la Râmnicu Sărat, când Gândul i-a arătat poza la zi a lui Vișinescu

LISTA TORȚIONARILOR CARE TRĂIESC. Radiografia completă a Gulagului românesc – 35 de torționari ai regimului comunist sunt acum anchetați

Ion Mihalache a fost închis la Râmnicu Sărat în perioada iulie 1955 – 5 februarie 1963, unde în urma torturilor a decedat. Mărturiile foștilor deținuți de la Râmnicu Sărat, precum Ion Diaconescu si Ovidiu Borcea, arată că Ion Mihalache era preferatul comandantului Alexandru Vișinescu când venea vorba de bătăi.

Scurtă biografie a lui Ion Mihalache

Ion Mihalache a fost fondatorul Partidului Țărănesc și s-a născut la 3 martie 1882 în localitatea Topoloveni. A luptat în Primul Război Mondial, unde s-a remarcat in bătăliile de pe Valea Dâmboviței și în luptele de la Oituz și Mărășești. Pentru faptele de eroism a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul. În 1926 a decis ca Partidul Țărănesc să fuzioneze cu Partidul Național Român condus de Iuliu Maniu, formând Partidul Național Tărănesc. A ocupat funcțiile de vicepreședinte și președinte al partidului, precum și portofolii ministeriale. În 1941 a plecat voluntar pe frontul de Răsărit, participând la luptele pentru eliberarea Basarabiei.

În 1944 a fost ales de către Iuliu Maniu ca lider al echipei național-țărăniste care urma să meargă în Occident, dar a fost arestat alături de alți lideri ai partidului la 14 iulie 1947 în urma „Înscenării de la Tămădău”, cand mai multor lideri țărăniști li s-a oferit ocazia sa fugă în străinătate, însă au fost opriți pe aerodromul din Tămădău și arestați sub acuzația de „încercare de fugă într-o țară străină”.

Comuniștii l-au acuzat pe Iuliu Maniu de trădare și insurecție, astfel că a fost condamnat la temniță grea pe viață, fiind încarcerat în prima fază la Sighet. Pe 29 iulie 1955 a fost transferat la Râmnicu Sărat.

Sentința de condamnare a lui Ion Mihalache

Pe 14 noiembrie 1944, secția I a Tribunalului Militar București l-a condamnat pe Ion Milache la temniță grea pe viață. În sentință de spune că Mihalache se face vinovat de următoarele infracțiuni: „complot prin trădare și insurecție”, „supărarea ordinei constituționale”, „încercare de trecere frauduloasă a frontierei”. Sentința a fost dată de colonelul magistrat Alex. I. Petrescu. Ion Mihalache a luat la cunoștință de acestă sentință abia în 1955. Vezi mai jos sentința:

Foto: Sentința de condamnare a lui Ion Mihalache

În penitenciarul de Râmnicu Sărat Ion Mihalache a primit zeci de zile de carceră, ceea ce însemna că nu mai primea mâncare. Rapoartele acestor pedepse avizate de fiecare dată de comandantul Alexandru Vișinescu arată că Mihalache era pedepsit pentru motive aberante.

Un raport arată că a primit cinci zile de izolare pentru că într-o zi l-a chemat la ușa celulei pe ofițerul de serviciu și, când a deschis, vizeta (geamul celulei) Mihalache a strigat: „Sunt eu, Mihalache” de două ori. Pentru această faptă Mihalache a fost pedepsit cu cinci zile de carceră. Vezi mai jos documentul:

Foto: Raport prin care Mihalache a fost pedepsit cu 5 zile de carceră

Un alt raport, din 1960, prin care a fost pedepsit cu 3 zile de carceră, reține următoarele: „La deșteptare nu a vrut să se scoale spunând să-l las în pace, ei drăcia dracului! Am chemat ASG și l-a întrebat de nu se scoală. I-a răspuns: Domnule maior mai lăsați-mă! Atunci ASC l-a întrebat de i-a spus maior când el e locotinent. Știu că sunteți locotinent dar v-am avansat eu la gradul de maior, a spus râzând batjocoritor. Propun trei zile de carceră”, se arată în raport. Vezi mai jos documentul:

Foto: Un alt raport făcut de ofițerii de la Râmnicu Sărat

Oficial, moartea lui Ion Mihalache a fost consemnată pe 5 februarie 1963. Vezi mai jos cererea de înhumare semnată de Alexandru Vișinescu și certificatul de deces.

FOTO: Certificatul de deces al lui Ion Mihalache

FOTO: Cererea de înhumare a lui Mihalache

O caracterizare semnată de Vișinescu spune că Ion Mihalache a fost pedepsit cu izolarea totală pentru că era indisciplinat. „Are manifestări dușmănoase față de regimul de detenție și față de Regimul de Democrație Populară”, se arată în caracterizare. Vezi mai jos documentul:

VEZI MAI JOS DOSARUL INTEGRAL

Dosarul de Penitenciar al lui Corneliu Coposu

Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1916 în comuna Bobota din județul Sălaj. În perioada 1935-1937 el a fost președintele Organizației de Tineret a PNȚ Filiala Cluj, iar între 1937-1947 a fost secretarul politic al lui Iuliu Maniu. Arestat în iulie 1947, a fost condamnat la muncă silnică pe viață, trecând, pînă la amnistiere – în 1964 -, prin 12 închisori comuniste. După decembrie 1989 a fost ales, la congresul din septembrie 1991, președinte al PNȚCD. În iunie 1992 a fost desemnat, în urma votului, președintele Comitetului Executiv al CDR, funcție pe care a deținut-o pînă în noiembrie 1993. Corneliu Coposu a murit pe 11 noiembrie 1995, la Spitalul Universitar București.

În virtutea activității politice și a funcțiilor deținute, a fost arestat după „Înscenarea de la Tămădău”, din 14 iulie 1947. Trei ani mai târziu a fost arestată și soția sa, Arlette, și condamnată la 14 ani de închisoare.

După ce a petrecut 9 ani în temniță fără a fi adus în fața instanței, Corneliu Coposu a fost judecat în 1955 de Tribunalul Militar Teritorial București și condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”. Ulterior, a fost deținut în penitenciarele și coloniile de muncă de la Văcărești, Rahova, Jilava, Bragadiru, Pitești, Malmaison, Craiova, Aiud, Sighetul Marmației, Popești-Leordeni, Poarta Albă, Capul Midia, Gherla. Ultimii 8 ani de detenție i-a executat în regim sever de izolare la Râmnicu Sărat, această perioadă punându-și în mod ireversibil pecetea asupra stării sale de sănătate.

În arhive au mai fost găsite câteva file din dosarul de penitenciar al lui Corneliu Coposu.O notă informativă a Securității reținea că seniorul Coposu a fost condamnat la 15 ani de pușcărie pentru activități dușmănoase la adresa statului comunist. „După desființarea PNȚ-ului, a continuat activitatea sa dușmănoasă împotriva regimului, împreună cu mai mulți membri ai T.U.N.T., redactând și multiplicând manifeste cu conținut contrarevoluționar”, se arată în nota Securității. Vezi mai jos documentul.

FOTO: Dosar de penitenciar, Corneliu Coposu

Un alt document este fișa matricolă a lui Corneliu Coposu în care la profesiune se menționează că era ziarist și la limbi cunoscute menționa franceza și maghiara. Vezi mai jos documentul:

Documente inedite despre viața lui Ion Diaconescu din penitenciar

Ion Diaconescu a fost încarcerat la penitenciarul de la Râmnicu Sărat în perioada 1957-1962. În cărțile pe care le-a publicat și interviurile pe care le-a acordat, a vorbit pe larg despre condițiile extreme pe care le suportau deținuții politici din închisoarea condusă de Alexandru Vișinescu.

Scurtă biografie a lui Ion Diaconescu

Ion Diaconescu a avut o viață marcată de destinul PNȚ, partid pe care l-a urmat indiferent dacă formațiunea s-a aflat la putere, în opoziție, în ilegalitate sau în anonimatul de după anul 2000.

Ion Diaconescu s-a născut pe 25 august 1917, în comuna Botești, judetul Argeș. A fost inginer și om politic național-țărănist, președinte al PNȚ-CD, președinte al CDR și președinte al Camerei Deputaților.

Nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat în PNȚ încă din 1936, în organizația de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).

După absolvirea Facultății de Electromecanică a Institutului Politehnic din București (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naționale până în 1947, când a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins în valul de arestări ale liderilor PNȚ, Diaconescu a fost deținut politic între 1947 și 1964.

După eliberarea din închisoare, a lucrat ca inginer la întreprinderea Ascensorul București, până în 1980, continuând să țină legătura cu foști fruntași țărăniști, între care se afla și Corneliu Coposu.

În cei cinci ani de detenție la penitenciarul de la Râmnicu Sărat, Diaconescu a fost pedepsit de conducerea penitenciarului cu 40 de zile de izolare pentru „diferite abateri ca: manifestări, nerespectarea regimului stabilit și încercări de a lua legătura cu alți deținuți”. Unul din documentele din dosarul său de deținut conține un raport prin care se arată că a fost pedepsit la 7 zile de izolare. Vezi mai jos cum arată raportul:

Ion Diaconescu a fost obligat la plecarea din penitenciar să semneze un document prin care se angaja să nu vorbeasca cu nimeni despre condițiile din penitenciar. Vezi mai jos documentul:

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Silvestru nu pierde timpul după despărțirea de Diana Șoșoacă. Cu cine a fost surprins
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Era uşa închisă şi mi-a dat de bănuit. Am insistat să deschid". Sora lui Mirel...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
O nouă fotografie fabuloasă cu Sagittarius A*, gaura neagră supermasivă din inima Căii Lactee