• Publicat:
  • Actualizat:
Reportaj

Adriana Jescu: ziua lucrează în publicitate, noaptea face prăjituri și le vinde corporatiștilor

Cum să crezi că bruneta aceasta elegantă, cu rochiță mini, impecabil fardată își petrece multe nopți la coada cratiței, făcând prăjituri?

Cum să crezi că bruneta aceasta elegantă, cu rochiță mini,impecabil fardată își petrece multe nopți la coada cratiței, făcândprăjituri? Ba stă chiar și 24 de ore în bucătărie, în picioare,când are o comandă mai mare. Adriana Jescu are 26 de ani șilucrează într-o companie de publicitate din București: ziua mergela serviciu, iar după program se distrează cu mâinile în creme și-ncocă. De ceva vreme, pasiunea ei a devenit afacere: ce coace, vindepe la evenimente. A câștigat într-o lună și 1.000 de euro dinprăjituri și torturi pentru botez, nuntă și logodnă, dar aceea afost o situație fericită că a ajutat-o și mama, cofetar. Recentși-a luat și partenere de afacere, două prietene – una i-a oferit obucătărie profesională și o ajută cu promovarea, cealaltă îi cautăclienți. Acum sunt în discuții cu o ceainărie, pentru ca Adriana săle livreze permanent prăjituri asortate cu ceaiurile lor.
„Clienții noștri sunt corporatiștii care au nevoie de ceva dulcepentru evenimentele din companie, de exemplu zile de naștere,promovări, petreceri de rămas bun, de nuntă. Vorbim despre băncisau companii din industria auto ori publicitate. De regulă avem campatru evenimente pe lună”, ne spune Adriana.

Cookie day la serviciu: colegii fac liste cu prăjiturilelor preferate, strâng bani de ingrediente, iar Adriana legătește

Astăzi face brioșe. Toarnă în forme o cocă lipicioasă, galbenă,abia preparată. Prafuri nu pune niciodată – oul e ou adevărat,laptele e lapte adevărat. Ne gândeam, privind-o, că ne-ar fienervat felul cum se lipește aluatul acela de orice lingură șilinguriță ai băga în el, ca să-l torni în forme. Dar Adriana erelaxată ca și când s-ar juca. „Eu sunt atehnică la bucătărie. Știusă fac doar omletă și mămăligă”, zâmbește Raluca, parteneraei.
Dar și coca de brioșă ai zice că-i simplu de făcut. Nu e. Numaicând te gândești că n-ai voie să trântești mixerul pe margineacastronului, când bați albușul… „Se lasă compoziția de albușbătut, dacă izbești. Și dacă trântești ușa cuptorului se poate lăsatot ce ai înăuntru, la copt, formând o adâncitură. Și apoi nu știide ce nu ți-a ieșit”, ne spune Adriana. Și se pune să râdă de cemai vedem noi prin filmele americane cu femeia-eroină carealăptează copilul în timp ce trântește un picior în ușa cuptoruluide unde va scoate, peste un ceas, prăjitura perfectă.
Dar și ea a fost eroină un an de zile, o dată pe săptămână. S-aîntâmplat așa: într-o zi a adus prăjituri la serviciu și au fostatât de bune, încât în câteva minute s-a dus vestea până la etaj căcineva de la parter face prăjiturile perfecte.
„Și așa ne-am apucat să facem la serviciu o zi pe săptămână, cookieday. Pe fiecare etaj colegii scriau liste cu ce prăjituri ar vreasă mănânce, eu alegeam o rețetă din listă și pe aceea o făceampentru cookie day. Se făcea chetă, banii îi strângea un coleg de-almeu și cumpăram ingredientele. În noaptea aceea nu dormeam deloc,că făceam prăjiturile. Dimineața erau toți colegii curioși să aflecare este câștigătorul, a cui rețetă am făcut-o, adică. Într-un anam reușit să fac absolut toate rețetele de pe liste”, zice Adriana.Dar asta nu este nimic. De nunta surorii ei a stat trează de joipână luni la prânz.

Cerută de nevastă la 17 ani, după ce i-a făcut băiatuluicartofi franțuzești

Când era mică, nimeni n-ar fi zis că ar putea avea vreodatătreabă cu bucătăria. Ea era băiețoiul casei, se cocoța prin copaci,își făcea de cap cum avea chef, așa că toată lumea o striga Andrei.Pe la șase ani, totuși, îi plăcea să umble cu mâinile prin cocă, pela bunica prin bucătărie.
Are și acum amintiri cu mama, când întindea foile de blat pe masade la bucătărie iar ea, Andrei, trăgea hârtia de copt de pe blat,de la o parte a mesei la cealaltă. Era mai scundă decât masa șitrebuia să se ridice pe vârfuri să vadă ce face acolo. Mama nu maieste cofetar acum, dar mâinile încă îi miros a vanilie.
Apoi, la 11 ani s-a apucat să facă prima ei prăjitură cu vișine.Tehnic i-a ieșit bine, coaptă, pufoasă. Doar că n-a știut ceînseamnă „un praf de sare” și a pus mult, cam cât pui într-otocană. La 17 ani a fost cerută prima dată în căsătorie, după cei-a dat băiatului să guste niște cartofi franțuzești. Se cunoșteaunumai de cinci zile și uite că sunt și astăzi împreună. Dar poatede la cartofii aceia…
De dragul bucătărelii face și acum multe sacrificii: stă și șaseore lângă o oală cu caramel pe foc sau pleacă acasă, la Călărași,cu cinci ore mai târziu decât sora ei fiindcă nu i s-au copt încăprăjiturile. „Erau reduceri la haine în magazin, iar eu nu am mersfiindcă erau reduceri pe un site de ustensile de bucătărie. Sau,dacă am de ales între a-mi cumpăra o rochie super și niște modelede făcut figurine în aluat, eu aleg modelele”, ne mai spuneAdriana.
Și i s-a mai întâmplat odată ceva asemănător: ea, care detestă săalerge după autobuz ca să nu i se închidă ușile în față, într-o zia făcut-o și pe asta. Era presată de timp să găsească repede un soide fierăstrău de tăiat tortul. Cu gândul la tort și la creme, aluat-o la goană uitând să se mai teamă de ușile închise aleautobuzului.

Inchide