Cine practică în România PARKOUR: „Suntem niște ciudați mai mititei”

Cine practică în România PARKOUR: „Suntem niște ciudați mai mititei”
Traseurii sunt acei tineri îmbrăcați cu haine lejere care fac salturi ce par imposibile pentru un om care nu a mai făcut mișcare din copilărie, când se rostogolea, sărea peste garduri, de pe bănci sau alte obstacole.

Traseurii sunt acei tineri îmbrăcați cu haine lejere care fac salturi ce par imposibile pentru un om care nu a mai făcut mișcare din copilărie, când se rostogolea, sărea peste garduri, de pe bănci sau alte obstacole.

Ei sunt practicanții de Parkour sau Free running, două sporturi relativ noi, care au cunoscut o dezvoltare masivă în ultimii opt ani, de când britanicii au realizat două documentare „Jump London” și „Jump Britain”. Sunt gimnaștii urbani pentru care ideea de competiție nu există.

„Într-o competiție îți canalizezi energia împotriva altcuiva, nu pentru cineva și atunci nu mai poți vorbi despre Parkour. Pe partea de free running s-au făcut câteva competiții ca Red Bull Art of Motion sau Campionate Mondiale. Free running e partea artistică, spectaculoasă”, ne-a declarat Cristi Glovaschi (24 de ani), care alături de Justin Mușină (24 de ani), a pus în urmă cu două luni bazele primei școli de Parkour și Free running din România, Reborn Education.

Cristi este masterand la Politehnică și e specializat pe Parkour. S-a apucat de acest sport în urmă cu șase ani, după ce a vizionat pe internet cele două documentare. „Parkour-ul implică mișcări foarte naturale, ca mers, sărit, alergat, cățărat și asta m-a atras. Obișnuiam să fac aceste lucruri, doar că nu aveam un obiectiv în mișcare”, a adăugat Cristi Glovaschi.

După ce îl vezi executând câteva mișcări îți dai seama că niciun salt, nicio execuție nu se termină brusc, ea este continuată de alta, care la rândul ei este doar o legătură spre un alt procedeu.

2000 de „adepți”

În România sunt aproximativ 2.000 de practicanți, iar de aici până la deschiderea unei școli nu a mai fost decât un pas „La noi oamenii se antrenează și în sate, sar de pe case, peste garduri. Astfel, am zis că ar fi perfect să deschidem o școală de parkour și free running”.

Întrebat cum îi percep oamenii când îi văd cum sar, Cristi Glovaschi răspunde: „În principiu oamenii sunt cam roboți, au drumul lor stabilit și nu ne dau importanță. Sunt unii care ne-au făcut maimuțe, iar alții ne-au încurajat. În orașele mari suntem niște ciudați mai mititei. Se mai întâmplă să mai avem probleme cu poliția”.
Cele mai multe probleme le-au avut însă în orașele de provincie, unde oamenii sunt mai reticenți la ce e nou și au chemat poliția, iar unii dintre practicanți au fost amendați.

Practicanții de Parkour nu consideră această disciplină ca un sport extrem, proba mai dificilă și implicit mai periculoasă fiind Free running-ul. „E un sport urban, dar nu un sport extrem. Mai degrabă pe partea de free running e extrem, pentru că acolo sunt mișcări definite, pe când la parkour dezvolți mișcarea”, explică Cristi Glovaschi, care precizează că accidentările mortale vin din cauza neatenției și nu a dificultății salturilor.

Partenerul lui Glovaschi de la școala Reborn, Justin, are o slujbă serioasă comparativ cu sportul pe care îl practică. În timpul zilei merge îmbrăcat la costum și cravată la slujbă, iar seara se schimbă în trening și începe să sară, să facă piruete și alte giumbușlucuri. „În general mă ocup de școala de parkour și free running, iar în timpul liber, muncesc cinci zile pe săptămână la o firmă de brokeraj”, susține Justin.

Diferența dintre Parkour și Free running

Justin nu se consideră un practicant de Parkour, ci unul de Free running, pentru că îi plac tumbele și salturile spectaculoase, aceasta fiind practic diferența majoră între cele două discipline. „Eu sunt mai mult cu partea de Free running, pentru că îmi plac mai mult tumbele, să fac ceva artistic”, susține Justin.

Alexandra Putineanu are 19 ani, este studentă la UNATC și s-a apucat relativ recent de Parkour. Se consideră un ucenic în acest sport și vrea să progreseze.

„Deocamdată fac doar parkour, învăț lucrurile de bază și abia apoi mă voi dezvolta pe partea de free running. Fetele sunt mult mai sensibile și evoluează mult mai greu decât băieții, dar pot reuși să ajung la nivelul lor. Mai sunt fete care practică parkour în România, Didi din Constanța, mai e și Renatta, dar ele se antrenează singure. Mai vin fete la antrenamentele din București, dar ele o fac pentru mișcare, din curiozitate sau pentru socializare, dar nu cred că știu care e filozofia parkour-ului sau a free running-ului. Am întâlnit o fată care mi-a spus că a venit să învețe să sară de pe clădiri și venise îmbrăcată în blugi, nici măcar nu era îmbrăcată în trening. Oamenii au impresia că sunt o rebelă, care stă alături de băieți, că sunt o fată-băiat. Dar eu sunt chiar fată, am sentimente, sunt emotivă ca oricare altă fată, seara după antrenament mă fac frumoasă și sunt feminină. O femeie rămâne femeie toată viața”, explică ea.

Primul om care a scris despre o disciplină asemănătoare a fost ofițerul naval francez Georges Hebert (1875-1957), care în călătoriile sale în Africa a scris despre „Metoda Naturală de Educație Fizică și Morală”. Acesta a fost uimit de calitățile fizice ale populației africane, care dădeau dovadă de abilități gimnice foarte bune, în ciuda faptului că nu aveau niciun instructor.

Cel care a preluat și a adaptat metoda naturală a fost un alt francez, David Belle (38 de ani). Acesta a părăsit școala la 15 ani și s-a dedicat în totalitate dezvoltării artei sale, Le Parkour.

Disciplina a fost popularizată în urma documentarelor Jump London (2003) și Jump Britain (2005), însă aceste două filme au dus la apariția ramurilor înclinate spre mișcările spectaculoase, care ulterior s-au reunit sub denumirea de „free running”.

Scopul parkour-ului este ca practicantul să-și adapteze mișcarea la orice obstacol din calea sa prin găsirea celui mai rapid mod de a ajunge din punctul A în punctul B folosind mijloacele propriului corp.

Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
FOTO. Alexandra Stan, cele mai fierbinți ipostaze în care a apărut vreodată Cântăreața a lăsat...
Brigitte Pastramă, în lacrimi la tv! A explicat de ce a divorțat, de fapt, de...
Nicolae Ceaușescu, gest RUȘINOS față de Arsenie Boca. De ce l-a amenințat și a făcut...
Marea Britanie vrea să reducă perioada de carantină la 10 sau chiar 7 zile. România...
Managerul Institutului „Marius Nasta” avertizează: Noiembrie va fi o „lună de foc” pentru spitale
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
Cu ea ar accepta să fie înșelată! Andra ar închide ochii dacă Măruță ar înșela-o...
400.000 de tinere au fost ţinute SCLAVE sexuale într-un singur loc. ''Mă VIOLAU în fiecare...
Ceaușescu, întâlnire secretă cu Arsenie Boca. Ce i-a zis părintele l-a bântuit pe dictator până...
ȘOC! Ce a găsit o femeie din Argeș într-o parcare. Poliția i-a BĂTUT la ușă...
Dacă vezi omul din imaginea de mai jos, ai un IQ peste medie
10 motive pentru care o femeie căsătorită îşi înşală soţul
SITUAŢIA ALARMANTĂ pe judeţe. Bucureştiul rămâne pe PRIMUL la numărul de infectări. Lista completă cu...
De la 7 kilograme de nucă şi o cergă, la cel mai mare procesator cu...
Inchide