Cum a ajutat criza arta românească. Tabloul a cărui valoare a crescut în 10 ani de la 5.000 la 150.000 de euro

Redactor:
Vlad Mironescu
Piața imobiliară este în cădere liberă. Băncile abia dacă oferă dobânzi la depozite peste inflația din acest an, care este prognozată la 8,2 la sută, din ultimele estimări ale BNR.

Piața imobiliară este în cădere liberă. Băncile abia dacă oferădobânzi la depozite peste inflația din acest an, care esteprognozată la 8,2 la sută, din ultimele estimări ale BNR. Bursele,atât în România, cât și în Vest, cresc necon-vingător, dominate desentimentul de nesiguranță al jucătorilor. Și atunci, care este ceamai profitabilă investiție, chiar și pe timp de criză? În artă! Așaar răspunde mulți oameni de afaceri, care stăpânesc arta de a facebani din… tablouri. Echipa „România, te iubesc” a pătruns încercul închis al colecționarilor de pânze, unde intră cine are baniși rezistă cine are fler și intuiție.

Paradoxal, criza economică se do-vedește a fi o oportunitate șipentru vân-zători și pentru cumpărători. Exemplul lui AlexandruBâldea e grăitor. Când bursa de la New York se prăbușea și lumeaintra în cea mai gravă recesiune postbelică, Bâldea a decis că avenit momentul să-și îndeplinească un vis mai vechi: împreună cuoameni de cultură de la noi și cu ajutorul financiar a două fonduride investiții, unul român și unul străin, a deschis la București ogalerie și o casă de licitație care să facă din artă un businessprofesionist. Colecționarii și investitorii români l-au primit cubuzunarele deschise. „În 2008 a fost prima vânzare de peste o sutăde mii, anul trecut au fost două, anul acesta, în prima jumătate,două de peste o sută de mii”, povestește Alexandru Bâldea.

Adică o cifră de afaceri medie de 500.000 de euro pentru fiecarelicitație într-o țară în care investiția de energie și timp în artănu are tradiție. În timp ce în jurul lui sute de afaceri seprăbușesc și investiții de milioane sunt amenințate de faliment,Alexandru Bâldea e optimist: deși numărul de cumpărători a maiscăzut față de 2009, piața de artă e în creștere. „Potențialulpieței noastre este ca în cinci ani să ajungă până la un milion deeuro sau un milion și ceva. Prețurile vor crește cu zeci deprocente de la an la an, chiar și în criză. Perioada de criză afavorizat această piață, în sensul că lumea cu resurse a căutat șipiețe noi de investit care nu sunt afectate de vicii sistemice”,spune Alexandru Bâldea. Lumea cu resurse a căutat, deci, și agăsit: în anul 2010 privirile s-au întors către piața depatrimoniu. Experții spun că era și timpul.

Pictorii români – din ce în ce mai binevânduți

Inflația i-a folosit pieței cu valoare intrinsecă, spune Bâldea.Metalele și pietrele prețioase, patentele cu aplicații industriale,arta de patrimoniu au o valoare definitivată care nu mai poatescădea, indiferent ce se întâmplă în jur. O dovedește și indexulscos de casa de licitații condusă de Bâldea, care arată cărandamentul artiștilor români vânduți în ultimii 15 ani a fost înmedie de 27%. De exemplu, prețul uleiurilor lui Nicolae Grigorescua crescut cu 40%, Luchian a fost tranzacționat în 2001 cu 5.000 deeuro, pentru a ajunge la aproape 150.000 în 2010, iar GheorghePetrașcu a avut un randament de peste 40% din 1996 încoace.

Evoluția este, însă, mult mai spec-taculoasă pe piața externă.Prețul obiec-telor de artă a crescut de la 40 până la 140% față de2009. Anul acesta, casa de licitație Christie’s a avut deja vânzăride 2,6 miliarde de dolari, iar rivala ei Sotheby’s de 2,2 miliarde.România e departe de astfel de performanțe, dar secretul uneiinvestiții bune stă tocmai în prețurile mici: de aici încolo, elenu mai pot decât să crească. La vecini s-a întâmplat deja. „Deexemplu, piața ungurească, care a crescut în șase ani de la o sutăde mii, în 2002, cea mai mare valoare de piață publică, realizatăîn licitație, până la un milion de euro în 2007, creștere de o miela sută”, spune Alexandru Bâldea.

România, al cărei record oficial se ridica la 160 de mii deeuro, cu tabloul Aise, al lui Camil Ressu, adjudecat anul trecut,încă mai are de atins pragul de 200 de mii de euro la vânzare prinlicitație, însă până acolo nu mai e mult. Cum la noi se vând celmai bine pictorii dispăruți, creșterea prețurilor va avea un ritmac-celerat, spun experții. Tablourile marilor autori – Tonitza,Luchian, Grigorescu, An-dreescu, Ressu, Pallady și alții – au camintrat în marile colecții ale pasionaților de artă și sunt greu degăsit pe piață. Apar doar când sunt scoase la vânzare de cei carevor să-și schimbe colecția, de negustori de artă, de moștenitorirecenți sau de colecționari bătrâni care se zbat în lipsurimateriale. Apariția lor le transformă imediat în vedete și bătăliae dură.

Colecționarul pasionat

Vasile Parizescu are un nume pe care cunoscătorii îl rostesc cuvoce plină de respect și un renume greu de egalat de alțicolecționari. Unii îi mai spun colecționarul colecționarilor pentrucă opere de artă ca ale lui mai poți găsi doar în muzee mari. Încele șapte camere ale sale, mai poți lipi pe perete doar un timbru.Mic și, desigur, de colecție. Semnături de geniu, peisaje în carete pierzi, portrete care te răvășesc, pasteluri diafane și uleiurigrele de culoare – s-au adunat toate în casa lui, unul câte unul,de-a lungul a șase decenii. Multe dintre operele care îl îmbogățescastăzi, spiritual și financiar, au fost cumpărate în primii ani deco-munism, când aristocrația noastră izolată, persecutată,înspăimântată și infometată își vindea capodoperele pentru încă ozi de iluzorie bunăstare.

„80% din colecție e cumparată în rate, am familii de la care amcumpărat 25 de ani neîntrerupt. Și 25 de ani am plătit rate. Șiacum am caietele bugetare în care scrie atâta întreținere,electricitate, rata…” Avizat, el însuși pictor și, după spuselesale, ucenic al unor mari maeștri ca Dumitru Ghiață, SchweitzerCumpăna și Gheorghe Vânătoru, Vasile Parizescu a știut de unde, ceși cum poate cumpăra opere de artă valoroase.

„Luam un ziar, citeam vânzări arte, vând tablouri, imediatdădeam telefon, întrebam când pot să vizitez. Întrebam cât cere, numă tocmeam, dar îi ziceam să dea în rate”, povestește VasileParizescu.
De multe ori era la întrecere cu secu-ritatea, care cumpara larândul ei opere de artă pentru bunăstarea și încântarea PartiduluiComunist. Iar partidul era, inclusiv în achizții de artă, maipresus de toate, așa că Parizescu a pierdut unele capodopere pentrucă nu s-a putut măsura cu vistieria comitetului central. A cumparatîn comunism, a cumpărat în capitalism și a ajuns la o colecțieimpresionantă pe care nu mulți au ocazia să o vadă.

Evaluarea ei e greu de făcut, iar pe Vasile Parizescu nici nu-linteresează. „Toți mă întreabă câte tablouri aveți? Nu știu, nu măinteresează, numerele definite sfârșesc viața”… Un negustoravizat și pragmatic îți poate spune însă că, din colecțiaParizescu, cu un singur tablou cumpărat pe vremuri cu 5.000 de lei,poți lua astăzi un apartament de două camere, într-o zonă bună dinBucurești. Doar că Vasile Parizescu nu vinde: ține prea mult lalucrările lui. (PRO TV)

Inchide