Cum mi-am dat întâlnire cu Lenin la statuie. URSS 2014: Reportaj Gândul din Transnistria

Transnistria reală. Cum arată viața românilor din republica separatistă după anexarea Crimeei. Un reportaj gandul.info.

De la Chișinău până la așa-zisa vama transnistreană sunt în jur de 90 km pe care i-am parcurs cu mașina într-o oră. Înainte de hotarul nerecunoscut de nimeni, ne-am oprit la câteva puncte de control semnalizate cu STOP. Am trecut de vameșii moldoveni, apoi de „pacificatorii” ruși și am fost opriți la bariera care despărțea Moldova de regiunea separatistă. Mai deparate, nu mai este loc de bună ziua, ci doar de „zdrastvuite”. Așa ne-a salutat grănicerul îmbrăcat în uniformă rusească.

Am fost întrebați dacă nu transportăm arme, muniție sau droguri. I-am răspuns: „Nu”, și ne-a crezut pe cuvânt. A urmat ghișeul unde cetățenii străini completează așa-zisa „€œcarte de imigrare”. Am completat-o și noi, deoarece aceasta este unica modalitate de a ajunge în stânga Nistrului, în lipsa unei acreditari eliberate de Serviciul de Stat pentru informații și mass-media.  Completarea acestei fișe este considerată umilitoare de mulți moldoveni. Se simt străini în țara lor. 

Cu fișa de emigrare, în care am scris unde mergem și când ne întoarcem, am trecut vama transnistreană. De această dată am avut noroc: vameșii nu au pus prea multe întrebări. Altă dată, când mergeam în calitate de jurnaliști, aceștia întorceau mașina cu fundul în sus și scotoceau prin portbagaj. Odată intrat în regiunea transnistreană, ești pătruns de un soi de îngrijorare, că ai putea fi oprit de milițieni doar pentru că le-ai părut suspect sau pentru că mașina are numere de înmatriculare moldovenești. Aceste senzații dispar abia după ce revii în partea dreaptă a Nistrului. 

Foto: Elena Pavel
 
Primul oraș din regiunea separatistă este Benderul (Tighina). Chiar la intrare se află monumentul pacificatorilor ruși, care a fost inaugurat în iulie anul trecut. Urmează cetatea Tighina. Fortăreața a fost ridicată din pământ și lemn, în secolul XV în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Ulterior, a fost reîntemeiată de Petru Rareș. Pentru a ajunge la Tiraspol trebuie să trecem podul peste Nistru, unde au fost duse lupte sângeroase în timpul războiului din 1992. 

La Tiraspol suntem întâmpinați de un panou imens pe care scrie „Tiraspol- capitala Transnistriei”, evident, în limbă rusă. De fapt, așa sunt toate panourile și toate denumirile de străzi din regiune. Nicăieri nu găsești un cuvânt scris în limbă română, nici măcar cu alfabet chirilic. Asta deși în regiune oficial există trei limbi de stat: rusă, ucraineană și moldovenească.

La Tiraspol, toată lumea vorbește în rusă, inclusiv oamenii care cunosc limba română. După anexarea Crimeei și Sevastopolului de către Federația Rusă, locuitorii din Tiraspol speră că Moscova îi va luă și pe ei. Ne-am oprit pe stradă și am vorbit cu câțiva bătrâni și cu câțiva tineri.

Vor alipirea de Rusia, dar pașapoarte biometrice transnistrene
 
Bătrânii spun că vor în Rusia deoarece au încredere în Vladimir Puțin și îl iubesc, iar Moscova le oferă protecție și sprijin economic. „€œDe ce să vrem noi în Moldova? Nu vrem să mergem în Europa. În Rusia oamenii trăiesc mai bine”, ne spune unul dintre ei cu fermitate.
 
Tinerii vor ca regiunea să fie anexată la Rusia, dar vor să dețină și pașapoarte moldovenești. „€œNoi vrem să avem pașapoarte moldovenești, ca să putem merge fără viză în țările europene, dar financiar vrem să fim susținuți de către Rusia. Acolo putem merge să lucrăm”, susține unul dintre tinerii cu care am vorbit.
 
În ultima perioadă, tot mai mulți locuitori din regiunea transnistreană au început să-și facă pașapoarte biometrice moldovenești. Deși, până acum, se mulțumeau cu cele „€œtransnistrene”. 
 
Am întâlnit și dintre cei care cred că o anexare este puțin probabilă, deoarece Transnistria nu se învecinează cu Rusia, și că cel mai bine ar fi ca acum să se insiste asupra recunoașterii regiunii separatiste de către Rusia și institutirea unui patronaj.

Vasile, tânărul care merge 40 de kilometri până la școală ca să învețe limba română 

La Tiraspol, am întâlnit și oameni care vor în Uniunea Europeană. Ei speră ca regiunea separatistă să nu fie ruptă. Este vorba despre profesorii și elevii de la liceul „Lucian Blaga”. Această instituție este ca o insulă românească într-o mare rusească. Când am ajuns la liceu, tocmai se terminaseră orele, iar elevii ieșeau buluc din curtea școlii. Veneau în întâmpinarea noastră. Am rămas surprinși când am auzit limba română, după ce până atunci vorbisem și auzisem doar rusă.

Foto: Elena Pavel

Profesorii de la Liceul „Lucian Blaga” sunt priviți în România ca niște adevărați eroi. Ei luptă deja de 22 de ani cu acest sentiment de îngrijorare și frică pe care îl trăiești inconștient atunci când intri în regiunea separatistă. Ne-au spus că au vecini ucraineni și ruși și de când cu tensiunile dintre Rusia și Ucraina mai intră în polemici cu ei, dar sunt insultați, numiți români-fasciști, iar cu vecinii trebuie să te împaci bine.

După ce am schimbat câteva vorbe cu profesorii de la liceul „Lucian Blaga”, am mers într-un sat de moldoveni de lângă Tiraspol, la Ciobruci, împreună cu Vasile, un elev al liceului. Până în 1990,  localitatea s-a numit Cioburciu. În fiecare zi, acest tânăr parcurge 40 de kilometri din satul său până la liceul român din Tiraspol. Are școală în localitatea sa, dar acolo se învață limba moldovenească cu alfabet chirilic, care în opinia lui este o română schimonosită. „€œÎmi place limba română, este mai frumoasă, mai bogată. Îmi place mai mult”, ne spune el. Vasile practică handbalul și a participat la mai multe competiții internaționale. A fost în Franța, dar și în Rusia. După ce va susține examenul de bacalaureat vrea să meargă la studii la Chișinău. Crede că pe malul drept al Nistrului are o perspectivă mai bună.   

 
Mama lui Vasile este plecată la muncă în Rusia, o mătușă trăiește la Chișinău, iar alta este stabilită în SUA. Băiatul stă cu bunica. Femeia în vârstă de 55 de ani își amintește de vremurile de până la războiul din 1992 și își dorește să fie ca în trecut. „€œNoi, acum, suntem ai nimănui. Iată această bucată de pământ. Noi și parcă suntem în Republica Moldova, și parcă nu suntem. În școlile de aici se studiază după o programă diferită de cea de la Chișinău” , spune ea.
 
Bunica lui Vasile, doamna Tatiana, nu crede că este corect că între cele două maluri ale Nistrului să fie granițe și posturi vamale. „€œEu îmi doresc ca nepoții mei și copiii mei să trăiască într-o țară cum am trăit și noi până în anii ’90, fără posturi vamale și fără granițe. Aș vrea să fim cum am fost înainte” , mărturisește ea.

Bătrân transnistrean: „€œCe să căutăm noi în Europa? Toți copiii sunt în Rusia”
 
De aceeași părere este și vecinul doamnei Tatiana. Mihai Cristea este acum la pensie. A lucrat toată viața ca profesor de biologie și geografie în școala din Ciobruci. A predat și în grafia latină, și cu alfabet chirilic. El crede că în anii ’90, când regiunea s-a autoproclamat independentă, s-a comis o greșeală și în anii care au urmat autoritățile au greșit încontinuu. „€œClar că trebuie să fie o singură o țara. Cum a fost așa și trebuie să fie. A fost o greșeală când s-a rupt și până astăzi se tot fac greșeli. Această problemă se întinde deja de 25 de ani. Demult trebuia să trăim mai bine, așa, ca în Europa”, este convingerea fostului profesor.

Mihai Cristea nu crede că regiunea transnistreană va fi anexată la Rusia. Deși ar vrea să fie cum a fost anterior, el consideră că acest lucru nu este posibil, și cel mai real ar fi ca Transnistria să fie parte componentă a Republicii Moldova, în cadrul unei Federații.

După ce am vorbit cu domnul Mihai, pe drum am întâlnit doi consăteni. Unul vrea în Rusia, iar altul nu. Domnul Nicolae este apropiat de Rusia deoarece acolo îi sunt copiii, dar și la cei 65 de ani ai săi spune că nu-și dorește decât să aibă o bătrânețe liniștită. „€œCe să căutăm noi în Europa? Toți copiii sunt în Rusia”. Îl întreb dacă crede că ar fi mai bine să fie în Rusia. „Mai rău nu o să fie”, răspunde el prompt.

Foto: Elena Pavel
 
Vecinul său este mai tânăr și nu vrea în Rusia. „ÂœCum să ne unim cu dânșii dacă nu există legătură geografică?! Crimeea se unește, dar noi cum să ne unim? Împreună cu Moldova trebuie să fim. O singură țara”, afirmă el cu tărie. Argumentul forte:  limba moldovenească și cea română este una și aceeași.  Asta ne spun niște profesoare de la școala „moldoveneasca” din Ciobruci, pe care le-am întâlnit în centrul satului.

Monumentul lui Lenin și stema URSS

Tot acolo l-am văzut și pe Lenin. Monumentul fostului lider bolșevic se înalță falnic în fața sovietului sătesc. O clădire de pe care cade tencuială și care cred că nu a mai fost reparată încă din perioadă sovietică. Alături, un panou de onoare unde ștearsă de timp și de ploaie abia dacă se mai vede stema URSS. Amprentele perioadei sovietice au rămas și pe casa de cultură din sat.

Foto: Elena Pavel
 
În parcul din localitate, care altă dată era unul dintre cele mai frumoase din regiune, vedem un panou pe care mai sunt pozele eroilor care au murit în „Războiul pentru apărarea patriei”. Așa scrie pe placa de granit de lângă monument. În locul focului veșnic stă o coroană de flori artificiale. Parcă sunt uitate de lume aceste locuri. 
 
Nici la Tiraspol amprenta sovietică nu a dispărut. Nu prea vezi clădiri noi sau termopane. Totul a rămas intact, de parcă ne-am întoarce în URSS. Am văzut doar doi agenți de circulație în piața Suvorov de la Tiraspol și o altă mașină de poliție la intrarea în satul Caragas. Cu sau fără milițieni, toată lumea respectă limita de viteză. În general, acolo, în regiunea separatistă, oamenii trăiesc după regula semaforului. De frică sau nu, toată lumea respectă legile. La Tiraspol și la Bender (Tighina) străzile sunt curate. Nu vezi un muc de țigară aruncat pe jos, nu mai vorbim de alte gunoaie.

Republica Moldovenească Nistreană, scurt istoric

În 1989, în Moldova a fost adoptată declarația de independența în care scria negru pe alb că limba de stat este română. Într-o parte a Transnistriei, mai ales în orașul Tiraspol, unde procentul populației românești era mai scăzut, s-a dezvoltat o mișcare separatistă rusă, care la 2 septembrie 1990 a proclamat Republica Moldovenească Nistreană. La 25 august 1991, Sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici. 

După ce Moldova a primit statul de membru al ONU pe 2 martie 1992, președintele moldovean de atunci, Mircea Snegur, a autorizat o intervenție militară împotrivă forțelor rebele care atacaseră posturi de poliție din Tighina aflate sub jurisdicția Chișinăului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În războiul din 1992, care a durat circa 6 luni, din martie și până în octombrie, au murit aproximativ 200 de persoane și au fost rănite alte 1500. 

Foto: Elena Pavel

Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic. Generalul Lebedi, comandantul  armatei a 14-a, începând din iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrean și a declarat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore. O parte din forțele ruse staționate în zonă se află încă în regiune, în ciuda faptului că Rusia promisese în mod oficial retragerea lor prin semnarea Tratatului de la Istanbul, în 1999, din cadrul reuniunii OSCE.
 
„Republica Moldovenească Nistreana”, așa se numește regiunea separatistă din stânga Nistrului, conform așa-zisei Constituții din regiune, are imn, drapel și stemă.   

Statutul regiunii, de „republică independentă”, este recunoscut doar de „guvernul” de la Tiraspol, nu însă și de cel de la Chișinău și de comunitatea internațională. 
 
Timp de 20 de ani, din 1991 și până în 2011, regiunea separatistă a fost condusă de Igor Smirnov, care a fost susținut de către Kremlin. În 2011, însă, acesta a căzut în dizgrația rușilor, din cauză că ar fi pus în propriul buzunar banii trimiși populației sub formă de ajutoare umanitare.

În urma alegerilor prezidențiale din 2011, în funcția de președinte la „Republicii Moldovenești Nistrene” este ales Evghenii Sevciuk, care fusese, pe timpul lui Smirnov, președinte al Sovietului Suprem al auto-proclamatei republici. Se credea că Sevciuk va fi diferit de predecesorul său iar reglementarea conflictului transnistrean va căpăta o altă turnură. Acesta, însă, a început discuțiile despre statul Transnistriei și a racordat legislația din regiune cu cea a Rusiei. 

Foto: Elena Pavel

Sub conducerea sa, în Transnistria a fost instituită puterea executivă, așa-zisul Guvern. Puterea legislativă aparține așa-zisului Soviet Suprem din care fac parte 43 de deputați. Aceștia au fost aleși în 2010.
 
Partidul Obnovlenie, din care a făcut parte cândva și Evghenii Sevciuk (ulterior acesta a plecat și a format partidul Vozrojdenie (Renaștere), deține majoritatea. Parlamentarele, la fel ca și prezidențialele, au loc o data la 4 ani. Opoziție în Sovietul Suprem de la Tiraspol nu există. Președintele este apolitic. Legislația din regiune prevede că înainte de alegeri acesta să părăsească partidul. 
 
Transnistria are un regim prezidențial. Sovietul Suprem de la Tiraspol poate să adopte decizii, însă ele sunt coordonate cu președintele, mai ales ce ține de politica externă. Evghenii Sevciuk a declarat de la bun început că va accepta să negocieze cu Moldova doar dacă Tiraspolul și Chișinăul vor fi părți egale în cadrul formatului 5+2, alcătuit din Transnistria, Republica Moldova, Ucraina, Rusia și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), alături de SUA și UE.

Foto: Elena Pavel

Sevciuk a invocat de mai multe ori referendumul din 17 septembrie 2006. Atunci, 97 la sută din locuitorii din regiune s-au pronunțat pentru independența față de Moldova și aderarea la Federația Rusă. Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute de Chișinău și comunitatea internațională. 

GALERIE FOTO

Tancul sovietic, capela și monumentul eroilor transnistreni. Foto: Cristina Nichituș, Mediafax

 

Monumentul separatiștilor transnistreni. Foto: Cristina Nichituș, Mediafax

Parlamentul transnistrean și maulul Nistrului. Foto: Cristina Nichituș, Mediafax

Semnul Rusiei imperiale, la intrarea în orașul Tighina. Foto: Cristina Nichituș, Mediafax

Copii și însemne comuniste, pe străzile din Tiraspol. Foto: Cristina Nichituș, Mediafax

Un reportaj de Elena Pavel

Tags:
Inchide