Cum s-au înghesuit vizitatorii ca să vadă NOUL MUZEU ANTIPA. REPORTAJ LIVE – Irinel Columbeanu, la coadă pentru bilete: „Sunt interesat din punct de vedere al animalelor”

Publicat: 23/04/2012, 19:31
Actualizat: 23/04/2012, 22:10

5.000 de oameni sunt așteptați să treacă, azi și mâine, pragul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, redeschis în această dimineață, după mai bine de doi ani de lucrări de modernizare. Sute de oameni își așteaptă afară rândul pentru un tur printre diorame, iar coada la bilete se întinde răsucit spre bulevardul 1 Mai.

UPDATE 13:50: Muzeul Antipa s-a deschis, ca aproape orice investiție publică din România, cu detaliile neterminate. Dacă vrei ghidaj cu un muzeograf, ai de așteptat până marți. În limba română va costa 50 de lei, iar în limba engleză 100 de lei. Există și ghiduri audio portabile, care costă doar 10 lei. Dar tot de marți și doar în română. Versiunile în engleză, franceză, germană și rusă vor fi introduse mai târziu. „Băieții abia testează modemurile de transmisie prin muzeu”, explică o doamnă de la intrare.

Detaliile nefinalizate de la Antipa au fost cât pe ce să umbrească inaugurarea plină de veselie. O placă mare de lemn, nefixată în șuruburi pe un perete, i-a vâjâit pe la ureche unei fetițe. Plânsetele de spaimă au depășit cu mult lacrimile vărsate de mila diverselor victime împăiate ale naturii, fie că e vorba de porumbei sau șoricei. Placa nărăvașă a fost supusă rapid tirului unei bormașini, iar fetița s-a liniștit în brațele mamei.

UPDATE 13:40: Visul unei domnișoare în roz pare să se fi îndeplinit: își face lasciv o poză cu mobilul, alături de o gorilă neagră. Împăiată. „Nu mă interesează pe mine chestiile astea strălucitoare”, dă din mână plictisit un micuț blonziu, la etajul unde se află expoziția de minerale și roci. Parcă ghicind că pietrele omoară pasiunea, muzeografii au amplasat în imediata apropiere o reproducere a cerului și a cosmosului, care trezește rapid uralele copiilor și interesul celor mari. Turul se încheie cu sala de etnografie „Omul și biosfera”, unde sunt expuși reprezentanții diverselor rase și populații umane. Jos, la plecare, atmosfera ia foc din nou, la magazinul de suveniruri. Tricourile cu dinozauri pestriți, dar mai ales animăluțele din plastic ușurează rapid buzunarul fiecărui părinte de câteva zeci de lei.

UPDATE 13:00: „Uite, Dodo, ăsta-i un calamar foarte mare. Ca ăla pe care îl mâncăm noi”, îi explică tatăl fiului ce delicatese îi pune în farfurie. În jungla Malaeziei, pergolinul de Jawa, tapirul sau sevrotinul asiatic mare nu-i impresionează decât pe cunoscătorii adulți, în liniște. Elefantul și maimuțele fac senzație în gura mare, printre piticii alergânzi. „Uite porumbelul evantai!”, o informează serioasă o fetiță pe prietena ei. „Eu le știu pe astea din cărțile de la Mega Image”. De fapt e vorba de o pasăre cu coroană, zice ecranul info-tactil, dar dorința de cunoaștere a școlărițelor contează mai mult.

UPDATE 12:35: La coada pentru bilete se află și milionarul Irinel Columbeanu. El spune că nu a scăpat de insistențele fiicei sale și a venit să viziteze muzeul. Columbeanu mai spune că e interesat de noul Antipa și din punct de vedere „investițional”, dar în primul rând „sunt interesat din punct de vedere al animalelor”.

UPDATE 12:30: Coada pentru bilete la Antipa se întinde răsucit spre bulevardul 1 Mai. Câteva sute de oameni așteaptă.

UPDATE 12:20: Prima chestiune care îi dă pe spate și pe adulți, deopotrivă cu cei mici, este peștera. E atât de bine realizată încât te ia cu frig când treci prin ea și vezi imitațiile de stalactite și stalagmite de gheață. Pe jos, apa și gheața sunt recreate atât de viu, încât lumea pășește cu grijă, de frică să nu alunece. „Mami, uite, urșii polari!”. Am ajuns la Polul Nord, ne anunță chiuind surse bine informate.

UPDATE 12:00: „Ăsta-i bursucul și ăsta e jderul. Trăiesc în pădurile României”, încearcă un tată să-și facă datoria educațională față de cei doi puști ai săi. E greu. Îi cheamă să le arate ce face un uliu în pădure și de data aceasta își intră în personaj, în poveste. „Ia uite, tati, a prins un porumbel!” zice părintele alarmat. „Bietul porumbeeel…”, reacționează imediat piticii. „Ia uite, tati, ăștia sunt puii lupului. Ce drăgălași sunt. Tati, dar ce mănâncă lupul?”. Tati e debordat, dar rezistă: „Nu e lup tati, e vulpe! A prins un iepuraș. Așa e în pădure, fiecare trebuie să supraviețuiască!”. Micuții au ajuns deja la lupii care atacă un cerb, lăsând explicațiile de Discovery ale tatălui lor în urmă.

UPDATE 11:35: Alarma se declanșează la propriu în Antipa și tot entuziasmul ca o avalanșă al micuților e de vină. Cum să-i explici unui pui de om mai mic decât multe dintre animalele fioroase la care se uită că, dacă trage de cioc un pelican, se declanșeaza alarma? Țiuitul care durează vreo 10 secunde e prea puțin pentru tentațiile la care sunt supuși micuții.

UPDATE 11:30: Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei, Gura Portiței, Bărăganul, Bălțile Brăilei. Drumul te poartă pas cu pas prin fauna României, ordonată pe biosfere și regiuni geografice. Până să ajungi la informațiile de pe ecrane, stolul de pitici care aleargă din vitrină în vitrină cu sufletul la gură îți dă alarma pe exponate. „Uite tati câta peștele! Ce pește e ăsta? Da’ asta ce e? Rață?”. La fel cu șoarecii de câmp, cu veverițele, broaștele sau mistreții.

UPDATE 11:15: Nivelul de la subsol se deschide în sunet de valuri, cu Marea Neagră. Îți iei informațiile despre marele ton care stă să prindă de coadă o scrumbie de Dunăre de pe ecranele tactile din fața fiecărei vitrine cu exponate. Versiunea în limba engleză te lasă în beznă, cu pagini goale.

UPDATE 10:55: Aproximativ 400 de oameni așteaptă, în aceste momente să intre în Muzeul Antipa.

UPDATE 10:45: Din două automate de bilete, primul a cedat în câteva minute de la deschidere. Inevitabila coadă românească a luat naștere la singurul automat supraviețuitor, chiar sub coastele prafuite ale mastodontului american din hol. „Mergeți la casă, vă rog”, îi îndeamnă un angajat pe vizitatori către doamnele care vând tricouri și pliante. O mare „eroare imprimare chitanță” a răpus automatul, în mațele căruia s-a înfipt imediat un băiat de la Tehnic. Operația i-a reușit, iar în 30 de minute automatul a fost repus în funcțiune.

UPDATE 10:35: La Antipa se intră în calupuri de 10 persoane, pentru a nu se crea buluceală. Ca în filmele cu povești din Al Doilea Război Mondial, drama se petrece brusc. „Copilul, copilul!”, strigă o mămică pe care ușa grea a muzeului a separat-o de odrasla rămasă afară la coadă. „Mergeți, doamnă, și luați-vă copilul”, reîntregește prompt portarul familia ruptă.

UPDATE 10:25: Un domn se înroșește de furie la față când aude că automatul de bilete, singurul care poate fi folosit pentru a-ți cumpăra intrarea în Antipa, nu dă rest decât în monede. Omul are o bancnotă de 50 de lei, biletul costă 20. „Așa ceva e ca la 1907. Trebuie să vii cu bani ficși, ca la Țața Mița. Nu-mi dai mie rest în monede, domnule! Ce fac, vin cu punguța? Asta-i România!”. Bineînțeles, fanta pentru cardul de credit era acoperită cu o hârtie, semn că vizitatorii mai au de așteptat până să poată plăti electronic.

UPDATE 10:15: În jur de o sută de oameni se aflau la ora 10:00 dimineața în fața Muzeului Antipa, așteptând să se deschidă ușile. Până să dea ochii cu marele mastodont american din holul de la intrare, au și apărut primele discuții la coadă. „Domne, eu sunt handicapat. Pot să intru?”, zice un tânăr, fluturând o legitimație scrisă cu pixul. Portarul l-a trimis să aștepte ca toți oamenii de rând, la coadă.

Vezi aici: PRIMELE IMAGINI DIN INTERIORUL MUZEULUI ANTIPA. VIDEO ȘI GALERIE FOTO SPECTACULOASE

Citește și: Am fost în „CEL MAI FRUMOS LOC DIN ROMÂNIA”! Muzeul Antipa se va deschide în această sâmbătă

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” își deschide astăzi porțile, la ora 10, după mai mult de doi ani în care a fost închis pentru renovare.

Gândul vă transmite cele mai recente informații și imagini de la deschidere, într-un tur printre dioramele și exponatele structurate pe cele trei niveluri ale muzeului.

Celebra prezentatoare TV a ţării a fost concediată. Umilinţa la care nimeni nu se aştepta...
Conversațiile intime dintre Irina şi amant! Dar stai să vezi ce poze îi dădea: 'Te-am...
FOTO. Larisa Drăgulescu se pozează în ipostaze interzise! `Am făcut așa o avere impresionantă`
Bolile în funcție de grupa de sânge. Cine riscă să facă mai ușor diabet
Cum este, de fapt, viața de soție lângă milionarul Cristi Borcea! Acum, Valentina Pelinel a...
Olaf Scholz este noul cancelar al Germaniei. Era Merkel a luat sfârşit
Cei care dau traseul pentru PERMIS trebuie să se ferească de această mașină
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
VIDEO. Cum arată capsulele pentru sinucidere asistată în 30 de secunde
Conversațiile intime dintre Irina şi amant! Dar stai să vezi ce poze îi dădea: 'Te-am...
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
ACUM, INTERVIU LIVE cu prof. univ.dr., fostul șef al Spitalului de Boli Infecțioase, Sorin RUGINĂ
Dezvăluirea șocantă făcută de Donna D’Errico la 23 de ani după rolul din Baywatch
Este 24 decembrie 2021 zi liberă? Lista completă a zilelor de vacanță pentru sărbătorile de...
Liviu Dragnea e distrus! Cine e bărbatul cu care Irina Tănase l-a înșelat
Astrele au avut dreptate. Despărțirea lui Liviu Dragnea de Irina Tănase a fost prezisă încă...
O poveste fabuloasă de succes. Cum a ajuns un IT-ist din Cluj să facă 100...
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...