EXCLUSIV. 20.000 de români s-au înarmat în 2011. Fostul șef de la Arme din Poliție: „Știi cât e valabil avizul psihologic? Până ieși pe ușa cabinetului!”

România are una dintre cele mai restrictive legi din lume privind deținerea de arme de foc. Armă cu glonț au voie să aibă doar magistrații, diplomații, militarii, polițiștii și demnitarii (primari, miniștri, parlamentari). Asta nu garantează însă nimic, iar măcelul de la coafor o dovedește cu vârf și îndesat

Din spatele tejghelei de sticlă, sub care se odihnesc inofensiv pistoale Walter, Colt sau un impunător revolver Magnum de la Smith&Wesson, fostul comisar șef de poliție Constantin Grumezescu își învață un client ce poate face cu noua pușcă de vânătoare Benelli, pe care tocmai a achiziționat-o, cu 6.500 de lei.

De mai bine de 20 de ani, Grumezescu lucrează cu armele de foc. Până anul trecut a fost șeful Serviciului Arme și Muniții din Poliția Română, de unde cei care vor să aibă o armă de foc trebuie să obțină permisul. S-a pensionat și acum lucrează cu un magazin de arme și muniție aflat la câțiva pași de Poliția Capitalei, pe Brezoianu.

Prin fața ochilor lui au trecut mulți posesori de arme cu glonț. Doi polițiști s-au sinucis cu arma avizată chiar de el: „Eu am zis să fie sănătoși. Bine că nu au luat și pe alții cu ei”.

România are una dintre cele mai restrictive legi din lume privind deținerea de arme de foc. Armă cu glonț au voie să aibă doar magistrații, diplomații, militarii, polițiștii și demnitarii (primari, miniștri, parlamentari). Bodyguarzii de la firmele private, de exemplu, nu au voie cu pistol cu glonț. Asta nu garantează însă nimic, iar măcelul de la coafor o dovedește cu vârf și îndesat.

Când aude de agentul de poliție Gheorghe Vlădan și de ploaia de gloanțe pe care a abătut-o asupra soției și colegelor ei din coaforul de la „Perla”, Grumezescu ține să lămurească ceva de la bun început. E un fel de cod verbal, așa cum mafioții din filme se recomandau între ei – e unul de-al nostru sau e unul dintre noi.

„Știi, în Poliție avem de toate, lăutari, ospătari. Ăsta era șofer. De-aia la noi e o vorbă, că sunt două feluri de polițiști: ăia din Poliție și ăia de la Poliție”, spune șiret Grumezescu. Vlădan era doar unul „din Poliție”, fiind angajat din sursă externă, ca șofer, și astfel beneficiar de grad de polițist.

Nu e încântat de toată discuția care se iscă de câte ori un dezechilibrat începe să tragă cu pistolul deținut legal pe stradă sau să omoare oameni: toți întreabă cine i-a dat voie să aibă acel pistol, cine i-a dat avizul psihologic.

„Dacă tu vii la mine cu toate actele în regulă, eu ce pot să fac? Înainte, când legea nu cerea cazier, i-am cerut unuia să-mi aducă să-i văd cazierul. A zis că mă dă în judecată. Până în 2007, vreo doi ani s-au luat permise de armă doar cu buletinul, ca la Flanco!”, spune fostul șef de la Arme.

Foto: Cătălin Abagiu

Psihologii și psihiatrii, în măsura în care își fac treaba, nu sunt nici ei vreo garanție.

„Mi-a zis odată un psihiatru legat de avizul ăsta pentru port-armă: Știi cât e valabil avizul psihologic? Până ieși pe ușa cabinetului! Dacă ieși de la psiholog și o prinzi pe nevastă-ta cu altul, la ce mai e bun avizul ăla?”, povestește Grumezescu.

Gelozia sau răzbunarea, așa cum l-au copleșit și pe Gheorghe Vlădan față de soția lui coafeză, nu țin cont de nici un aviz psihologic, la unii oameni. „Indiferent cine ești, pe cazurile astea de gelozie, ai o cădere. Mai ales bărbații. Sau pe cazurile astea cu divorțul. Îți iau casa, îți iau mașina, îți iau copilul. Tu cu ce mai rămâi? Îi fură momentul! Oricum, când ți-ai pus în cap să omori pe cineva sau să-ți iei viața, tot o faci. Poți să treci pe la orice psiholog înainte”, povestește Constantin Grumezescu.

Totuși, ipoteza că Vlădan și-a pierdut mințile brusc, orbit de gelozie, i se pare suspectă fostului polițist: „De obicei, ăștia se sinucid după ce comit fapta”.

Unul dintre multele astfel de cazuri pe care Grumezescu le cunoaște personal este cel al fostului șef al Serviciului Arme și Muniții de la IPJ Dolj, Nelu Gruia. El și-a împușcat soția și fiica, apoi s-a sinucis, la Craiova, în 2011, orbit de furie că fiica sa se încurcase cu un turc și îi cheltuia banii, fapt pentru care, înainte să se sinucidă, a și transferat conturile familiei pe numele fiului său.

Se fac investigații la domiciliu, pentru permisul de armă. „Că unii o fac din birou și îi doare în…”

Grumezescu spune că, mai ales de când legea privind deținerea armelor de foc a fost modificată, regulile impuse de Poliție posesorilor de armă letală, cu glonț, sunt foarte dure. Înainte de acordarea permisului, polițiștii trebuie să facă o investigație la domiciliul celui căruia îi acordă permisul.

Conform Poliției Române, înainte ca cineva să poată obține permis de armă cu glonț, letală, polițiștii trebuie să stabilească, la domiciliul solicitantului, „cum este cunoscut la locul de domiciliu, vicii, dacă este violent, dacă consumă frecvent băuturi alcoolice și dă naștere la scandaluri, angrenat în procese cu vecinii, dacă are comportament deviant, dacă face parte din familie dezorganizată, dacă se află în stări conflictuale, dacă are debite față de persoane fizice sau juridice”. De asemenea, trebuie să obțină date despre membrii familiei solicitantului, dacă aceștia au boli neuro-psihice, antecedente penale sau vicii, precum și date despre anturajul solicitantului.

„Cât am fost șef la Arme, le-am zis mereu (subordonaților): mergeți la om acasă. Întrebi administratorul de bloc, întrebi un vecin, domne bea, face scandal, își bate femeia”, spune Grumezescu.

Foto: Cătălin Abagiu

Totuși, controalele la domiciliu și avizele medicale nu sunt întotdeauna cum ar trebui să fie, pentru că deseori sunt făcute chiar de colegi ai posesorului de armă cu glonț.

„Că unii o fac (verificarea) din birou și îi doare în…? Că zic, ce facem, domne’, ne verificăm așa între noi, polițiștii?! E problema lor, acum răspund, ai văzut că sunt cercetați. Uneori nu se întâmplă nimic și poți închide ochii. Dar uite că apare unul de ăsta care începe să împuște și atunci cine e responsabil?”, povestește expertul în arme.

Cu psihologii și avizele lor e la fel, când e vorba de arme cu glonț. Mai închid ochii, doar vorbesc cu colegi polițiști sau militari. „De exemplu, la polițiști, controlul se face la psihologii noștri, nu te duci pe stradă. Și uneori psihologul când aude că ești de la MAI, zice hai, domne, că nu e ultimul jegos”, spune Grumezescu.

Chiar și după acordarea permisului de armă cu glonț, polițiștii sunt obligați să facă un control la domiciliul posesorului, pentru a verifica dacă respectă condițiile de păstrare a armei. Responsabili sunt fie cei de la secția de poliție unde posesorul își are domiciliul, ori au loc acțiuni dedicate de la Poliția Capitalei.

Profil de trăgător: până în 30 de ani, șmecheraș care a dat de bani. 20.000 de români și-au luat armă în 2011

În ultimii ani, numărul celor care dețin arme neletale, cu bilă de cauciuc s-a mărit față de cei care au armă cu glonț, date fiind restricțiile mai puține. Legea însă nu permite uzul armei de foc, chiar și neletală, decât pentru legitimă apărare, iar de câțiva ani nerespectarea acestei condiții a devenit infracțiune.

„Asta nu înseamnă că ți-a tăiat unul calea în intersecție și ai scos pistolul. Sau că te-ai îmbătat la restaurant și ieși afară să tragi”, explică fostul șef de la Arme cum înțeleg unii români legitima apărare.

Cei care vin să-și ia permis de armă neletală, cu gaz, se înscriu într-un profil ușor de recunoscut, spune fostul polițist: „Cei mai mulți sunt tineri, până în 30 de ani. Mai șmecherași, care au dat de bani și care vor să aibă ei armă”, spune Constantin Grumezescu.

Numărul românilor care au obținut permis de port-armă a crescut cu 20.000 anul trecut. Dacă în 2010 erau 136.000 de posesori legali de armă de foc, în martie 2012 sunt peste 157.000. Dintre ei, peste 30.000 sunt doar în București, conform datelor obținute de gândul de la Poliția Română.

Foto: Cătălin Abagiu

Dintre deținătorii de arme de foc, 86.000 au arme cu glonț, letale, iar restul de 71.000 au arme neletale, cu gaz și bilă de cauciuc sau cu aer comprimat și proiectil.

Numărul armelor de foc deținute legal în România este de aproape 210.000, în București fiind 40.000. Dintre acestea, arme letale sunt 100.000 arme de vânătoare, 3.200 arme de apărare și pază și 8.800 arme de tir.

Din categoria armelor neletale, există 42.000 cu bilă de cauciuc, 25.000 cu gaze lacrimogene, 23.000 cu aer comprimat, aproape 1.700 sunt arme de colecție, iar aproape 1.400 sunt arbalete, de asomare sau cu tranchilizante.

În București, există aproape 15.000 de arme letale și peste 25.000 de arme neletale.

„Cred că avem regimul cel mai restrictiv din UE privind armele. Totuși, o să vedeți din ce în ce mai des incidente. Deocamdată la noi nu prea vezi jafuri armate, dar o să urmeze. Am intrat în Europa cu drogurile, cu curvele. Arma vine după astea. Mai este și foametea, și faptul că pe mulți i-a dat afară de la serviciu și nu au ce face”, socotește Constantin Grumezescu, cu ochi de polițist, cum se leagă armele cu mersul României.

×

Ziua Marinei Române, fără spectatori. Klaus Iohannis și Ludovic Orban participă la evenimentele din Portul Militar Constanţa

Publicată de Gandul pe Sâmbătă, 15 august 2020
Gândul LIVE!
Inchide