• Publicat:
  • Actualizat:
Reportaj

Fă un tur virtual al noului sediu al Bibliotecii Naționale, inaugurat joi. Prima bibliotecă în care poți veni doar ca să bei o cafea și să asculți muzică. VIDEO

Va fi principalul punct de atracție în 2012

După 54 de ani de planuri, amânări, anulări și lucrări, noul sediu al Bibliotecii Naționale este în sfârșit gata și a fost inaugurat joi. Premierul Emil Boc și ministrul Culturii, Kelemen Hunor, au tăiat panglica. Boc i-a dat apoi o bucată din ea lui Theodor Paleologu, fostul ministru al Culturii care a semnat actul de începere a lucrărilor la noul sediu. Apoi primul ministru a adăugat: „Dacă ar fi fost și domnul Adrian Iorgulescu (și el fost ministru al Culturii- n.r.), i-aș fi dat și lui o bucată”.

A pornit apoi într-un tur al Bibliotecii Naționale, lucru pe care publicul îl va putea face abia mai târziu. Asta pentru că Biblioteca Națională se va deschide oficial abia în primăvară, spune Elena Târziman, directoarea instituției, care speră ca lucrul acesta să se întâmple de Ziua Bibliotecarului, pe 23 aprilie. Până atunci, biblioteca va fi deschisă, începând cu luna ianuarie, doar pentru organizarea de evenimente. „În ianuarie, va avea loc un eveniment, „Donații și donatori”, în timpul căruia vom anunța o donație importantă”, spune Elena Tîrziman. În final, noul sediu va adăposti 12 milioane de volume, circa un milion dintre acestea fiind aduse deja aici. Adevărata încercare va fi însă mutarea colecțiilor speciale unde se regăsesc cărți și documente vechi de sute de ani.

De câtă diplomație trebuie să dai dovadă când inscripționezi o podea

Despre o nouă Bibliotecă Națională se vorbește din 1957, însă abia astăzi o putem vedea, cu atriumul ei înalt de 30 de metri, cu cele 7 niveluri supraterane și două subterane, cu lifturile cu pereți din sticlă și cu podelele și plafoanele din sticlă luminate cu leduri. Arhitectul Eliodor Popa, șeful de proiect al cosntucției, vorbește despre cât de multă bătaie de cap i-au dat acestea din urmă.

„Inițial, ne-am gândit să le inscripționăm cu nume de scriitori. Ar fi fost însă unii care ar fi întrebat de ce l-am ales pe un scriitor și nu pe celălalt. Apoi ne-am gândit să le inscripționăm cu câteva citate celebre, dar ne-am temut că ar putea stârni același gen de discuții. Așa că, în final, ne-am gândit că nu s-ar supăra nimeni dacă am scrie literele alfabetului”, a găsit el soluția salvatoare.

Poți să frecventezi o sală de lecturi ușoare

Biblioteca Națională are 14 săli mari de lectură, șase săli de conferință, librării, săli de proiecții, expoziții, dar și de audiții, unde vizitatorii vor putea asculta la căști muzică, de la „Beatles la Beethoven”, după cum spune Eliodor Popa. În interiorul ei se vor deschide patru cafenele, iar cei care nu vor să își bată capul volumele de căpătâi ale umanității se pot duce la sala de lecturi ușoare, unde pot citi ziare și reviste. Directoarea instituției crede că aceasta ar putea funcționa foarte bine și ca un „after school” pentru elevii din București.

Terenul pe care este amplastă Biblioteca Națională măsoară 54.000 de metri pătrați, suprafața construită fiind de peste 15.000 de metri pătrați. „Asta înseamnă o treime din Casa Poporului”, spune arhitectul Eliodor Popa. Biblioteca mai are 300 de locuri de parcare, iar arhitectul spune că în curtea ei ar putea fi construit un nou sediu pentru Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, care urmează să părăsească spațiul din clădirea Teatrului Național București, aflat în renovare. De asemenea, în luna ianuarie, în cadrul Bibliotecii va fi amplasat și sediul Ministerului Culturii, spre invidia lui Theodor Paleologu. „I-am spus lui Kelemen Hunor c ă îl invidiez, ce poate fi mai frumos decât să ai biblioteca la serviciu”.

Costul total al lucrărilor de la Biblioteca Națională se ridică la 104.839.121 de euro, fără TVA. Accesul la sălile de lectură va fi, ca și până acum, gratuit.

Inchide