FABRICA DE IDEI GÂNDUL – Profit frumos dintr-o afacere revoluționară: plasma termică în infraroșu

Redactor:
Vlad Mironescu
Nici măcar n-a trecut un an de când soții Alcea au adus în România plasmele termice în infraroșu, și deja afacerea merge ca pe roate. Până acum au vândut sute și mai urmează.

Nici măcar n-a trecut un an de când soții Alcea au adus înRomânia plasmele termice în infraroșu, și deja afacerea merge ca peroate. Până acum au vândut sute și mai urmează. Ce au făcut cei doia fost simplu, dar ambițios: pe la începutul acestui an, când crizaardea mai tare, ei au avut curaj să investească în niște produseabsolut noi pentru piața românească.

Căci câți dintre noi știu ce sunt acelea plasme termice și ceanume fac ele? Când soții Alcea au decis că vor să importe așaceva, cunoscuții le-au spus, verde-n față, că trebuie să fie tarenebuni. Să piardă ei investiția de 20.000 – 25.000 de euro pentruasemenea „ciudățenii” față de care românul obișnuit ar putea,chiar, să fie reticent? Surpriza cea mare a soților a fost, însă,să descopere că plasmele lor au un succes neașteptat. Ba unii chiarle-au cumpărat în cantități uriașe. Un exemplu relevant: un singurparticular și-a cumpărat, pentru întreaga casă, vreo 12 bucăți. Iaro firmă și-a luat vreo 50 de plasme pentru o clădire de birouri. Caurmare, firma Ama Sercom SRL este acum pe profit, iar patronul,Andrei Alcea, estimează că va câștiga în jur de câteva zeci de miide euro până la sfârșitul anului, tot ca profit.

Piața: casele, apartamentele, birourile, restaurantelesau hotelurile

Andrei Alcea ne-a explicat de ce au atâta succes plasmele lornemțești: „Sunt sistemele de încălzire ale viitorului, căci nupoluează. Sunt căutate fiindcă, în primul rând, scad costurile decăldură foarte mult, căci costurile electrice cu plasmele (eletrebuie introduse în priză) sunt circa la 60% față de cele ale uneicentrale termice pe gaz. Folosesc nano tehnologia și funcționeazătransmițând căldura corpurilor dintr-o încăpere, sub formă deradiație infraroșu. Odată încălzite, la rândul lor, corpurile dinjur încălzesc aerul uniform.

De exemplu, diferența de temperatură dintre plafon și podea estede 0,5 – un grad Celsius. Dar plasmele nu sunt numai sisteme deîncălzire, ci au beneficii și asupra sănătății. Au efectantibacterian și de ionizare a aerului din încăpere, previnapariția mucegaiului și a igrasiei, nu usucă aerul și nici nuantrenează praful din încăpere. Au suprafața de sticlă iar pe panoucăldura este generată de o rețea de argint, căci altfel nu sefolosește nici un fel de rezistență”.

Arată ca niște televizoare de ultimă generație și se atârnă pepereți – cu suprafața lor neagră, lucioasă, zici că sunt niștetablouri futuriste. Unii le cumpără și că dau bine pe peretele alb,lângă mobila neagră.

„Clienții noștri le cumpără pentru case, apartamente, birouri,restaurante, pensiuni, hoteluri, am avut clienți chiar și clinicimedicale. Prețurile pleacă de la 270 de euro plus TVA și ajung pânăla 490 de euro plus TVA. Încercăm să ne adresăm și clienților cuvenituri mai mici sau medii”, adaugă soții.

Plasme testate chiar de patroni, găurindu-și pereții deacasă

Nu aceasta este, însă, afacerea cu care au pornit la drum, ci cutotul alta – închirierea de dube pentru transportul mărfurilor, deorice fel. Din 2007 până în martie 2009 numai cu asta s-au ocupat,aveau cinci dube luate în leasing. Cât n-a fost criză, treaba amers excelent, dar din martie 2009 s-au lăsat cu totul de treabă.Nu mai mergea deloc. Andrei Alcea, la bază inginer mecanic șiabsolvent de management turistic și comercial, nu putea să steadegeaba.

Într-o zi a auzit că ministrul Mediului vorbea despre programulCasa Verde și așa i-a venit ideea să facă bani din echipamenteblânde cu mediul. Desigur, nu știau ei prea multe despre domeniulacesta, dar s-au documentat pe internet și pe la târgurile demediu. Au căutat firme producătoare în Asia și în toată Europa, aufăcut un site special și și-au luat numele de „Sun Power”, să-irețină lumea mai bine. În paralel, vindeau produse importate dealte firme.

„Ulterior, ne-am gândit să importăm noi produsul nostru, găsindo singură firmă. Și am găsit aceste plasme termice cu infraroșumarca Nano, de concepție nemțească, dar făcute într-o fabrică dinTurcia. Acum suntem unicul lor reprezentant în România”, povestescsoții Alcea.

Dar până să ajungă aici, au testat o grămadă de plasme acasă,găurindu-și toți pereții de la dormitor. Acum arată ciuruiți cadupă război, dar sacrificiul a meritat. În prezent, firma AmaSercom SRL înseamnă ei doi, plus încă vreo 20 – 30 de dealeri întoată țara. Unul dintre aceștia s-a implicat în afacere după ceși-a luat o plasmă pentru o cameră, acasă. I-a păcut și a comandatcât pentru toată casa. A mirosit oportunitatea afacerii, a sunat șia spus că el vrea să fie dealer.

Cei mai mulți bani soții Alcea îi cheltuiesc pe reclame și petârguri. Din fericire, foarte mulți clienți cumpără prinrecomandări – au aflat de la un prieten care are un prieten, care acumpărat și e foarte mulțumit. Acum sunt pregătiți să vândă șiturbine eoliene, dar deocamdată nu au vândut nici una căci Româniaîncă nu are piață pentru așa ceva. Ar vinde din acelea cu axvertical Envergate, „un fel de Ferrari al turbinelor eoliene”.

Inchide