Mai surzi decât surzii

Publicat: 15/02/2019, 02:59

Nu mă îndoiesc de faptul că, fiecare dintre noi a folosit, măcar o dată, expresia „dialogul surzilor”. Și s-ar putea broda mult pe temă. Adevărul este, însă, că, dincolo de plasticitatea imaginii, care sugerează lipsa de comunicare, de înțelegere interumană, faptul că nu ne mai interesează câtuși de puțin problemele celuilalt – într-un cuvânt – că am suferit o mutație aproape completă într-o „pitorească” alienare, care ne dezarticulează spiritual, sintagma în sine nu are nimic comun cu sugestia generată.

O să râdeți, dar am învățat – și niciodată nu e prea târziu – că surzii comunică între ei mult mai corect, mai profund și mai fidel decât reușim/avem răbdarea să comunicăm noi, „auzitorii”, astăzi, între noi. Și i-am pus în ghilimele pe auzitori, întrucât de prea mult ori, „cei în toate simțurile” nu se mai aud unii pe ceilalți, deși vociferează, vituperează, își urlă în față, cu spume, dar fără cauză, invective, deșertându-și vorbele, ca pe un soi de ape reziduale (ce eufemism), unii în urechile celorlalți.

Ca să înțeleg acut adevărul acesta, pe care îl știam, fără îndoială, dar pe care, la fel ca mulți dintre semenii mei – cu atât de puține excepții – n-am mai avut timp să-l gândesc, a fost nevoie de o întâmplare care mi-a dat șansă de a-mi recăpăta puțin din bunul simț pierdut.

La Nottara se joacă „TRIBURI” – „Codul bunelor BARIERE”

Șansa s-a numit TRIBURI, un spectacol pus în scenă de tânărul regizor Vlad Cristache la Nottara, reprezentat miercuri, în avanpemieră. „O familie este un micro-univers, cu propriile sale reguli, o lume în care vrei să te simți în siguranță. Dar uneori, această protecție înseamnă, de fapt, izolare de exterior, o piedică în regăsirea identității”, stă scris în programul de sală.

„Mi-a venit ideea de a scrie TRIBURI după ce am văzut un documentar despre un cuplu de hipoacuzici. Urmau să aibă un copil și își doreau ca acesta să fie și el hipoacuzic. Mi-am dat seama că, de fapt, majoritatea oamenilor asta simt, fie că sunt hipoacuzici sau nu. Părinții simt o mare bucurie să vadă că au transmis copiilor lor nu numai genele, ci și un set de valori și de credințe. Chiar și un limbaj specific. Familia este un trib. Un trib în care au loc conflicte, dar care este foarte loial”, „explică” și autoarea piesei, Nina Raine, în același program.

Un spectacol care, dincolo de toate bunele și relele lui, avea să se condensează în întrebarea: este comunitatea surzilor una a handicapaților sau este vorba despre o minoritate cu toate atributele ei, de la comunicare/limba specifică, la un cod de stări, înțelegeri, deprinderi particulare, la o cultură identitară?– de altfel, o întrebare pe care și-o pune, cu alte cuvinte, și unul dintre personajele piesei.

Este corect ca, din varii motive – psihologice, sociale, morale – tu, părinte cu toți senzorii acasă, să-i interzici fiului/fiicei tale, „înzestrat” cu un parametru mai puțin sau deloc funcțional, cum ar fi auzul, să se dezvolte în/să adere la mediul său social specific, pentru ca să nu suferi tu, conștientizând, mult mai intens, odată ce vei accepta realitatea cu toate consecințele?!

Este mai bine acasă, în TRIB, acolo unde ai tăi te iubesc ca pe unul de-al lor, întreg din punct de vedere fizic, deși tu înțelegi nu înțelegi tot mai intens, îți vine mereu mai greu și mai pe dos să fii de-al lor, cu totul, câtă vreme ești altfel?

Sau este mai bine să te dezvolți, să exiști, să iubești, să te exprimi într-un mediu în care toți sunt la fel ca tine, sunt de-ai tăi, deși nu sunt sânge din sângele tău, au preocupări și exprimări pe care le poți înțelege, pe care le accepți, stări care devin suportabile în această comunitate, altfel insuportabile?

Aceasta este întrebarea, pusă în cel mai pur stil britanic. La fel de direct și de acut, însă, ca și în stilul nostru românesc, mai la-ndemână de (ne)înțeles.

Pentru că, dacă într-o lume civilizată, întrebarea își găsește o rezolvare în educație, în psihologie, în adaptarea socială, în ultimă instanță, în România momentului răspunsul stă, mai ales/mai întâi, în bunul simț sau în lipsa acestuia, din portofoliul, în primul rând moral, al decidenților politici.

Scenă din spectacol

Rolul în „spectacol” al parlamentarului Adriana Săftoiu

Printre invitații la avanpremieră, Adriana Săftoiu. „Ei – cei de la teatru Nottara, n.a. – m-au sunat și mi-au propus ca, la finalul spectacolului TRIBURI, să am o discuție cu publicul, timp de 30 de minute, pe acest subiect, al limbajului semnelor. Îți spun că, pentru mine, a fost o surpriză foarte plăcută. Cu atât mai mult cu cât n-am făcut eforturi deosebite, publice, ca să-mi fac cunoscute inițiativele pe domeniu,” explică pentru Gândul, deputatul liberal.

De ce Adriana Săftoiu, invitat special? „Întrucât, optând pentru Comisia de drepturile omului, am început să mă întâlnesc cu ONG-uri, cu oameni care activează în această zonă: persoane cu dizabilități motorii, cu dizabilități intelectuale, senzoriale și așa am descoperit problematica surzilor, pe cea a nevăzătorilor. Concret, aș vrea să conving anumite ministere să schimbe metodologia pentru acești oameni.

Surzii, de exemplu, se consideră o minoritate națională, cu propria limbă, cu propria cultură, cu propriile tradiții”.

Membră a Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale din Camera Deputaților, Săftoiu mai spune că, la această oră, în societatea românească există o mulțime de teme importante și grave, care trec neobservate: „De exemplu chiar acest limbaj al semnelor, care, în România, este cunoscut ca limbaj mimico-gestual. Atât. Doar că lucrurile nu sunt, deloc, atât de simple pe cât și-ar dori cei care susțin că e vorba de o simplă traducere. Că nu-i așa simplu, am înțeles și eu după un an de zile, în care am stat de vorbă cu foarte mulți surzi, cu asociații ale surzilor, am citit despre ce se-ntâmplă în alte țări cu această comunitate și cu limbajul semnelor.

Și trebuie să recunosc că descopăr o altă lume care trăiește, aici, lângă noi dar pe care o ignorăm, din neștiință. Pentru că limbajul semnelor (și aici, în România) este o limbă de sine stătătoare, cu propria gramatică, cu propriul lexic, cu propria morfologie. Numai cine nu-și pune această problemă nu înțelege despre ce vorbim. Dacă, de exemplu, un surd se duce la ANAF, ca să-și plătească taxele, iar acolo are nelămuriri, fără un interpret nu se poate înțelege cu nimeni. Mulți auzitori, inclusiv parlamentari, judecă așa: „Să scrie în limba română!” Total fals! Pentru că omul acela gândește în limbajul semnelor și își traduce din limbajul semnelor în limba română. În limbajul semnelor nu există semne de legătură: nu există conjuncții, prepoziții, nu ai adverbe și pronume relative. Astfel, odată scris în limba română, un astfel de text este foarte greu de descifrat. Un surd n-a auzit cum sună limba română. Nu poți să spui că el gândește în limba română, el gândește în limbajul semnelor”, explică Adriana Săftoiu.

Parlamentarul atrage atenția că este necesar să mai remarcăm un fapt extrem de important: „Aproape în toată Uniunea Europeană – evident, și la nivel mondial –limbajul semnelor e recunoscut ca limbă oficială a surzilor– limbajul semnelor scoțiene, limbajul semnelor franceze –și, prin lege, are statut oficial. Sunt chiar și patru țări care recunosc, prin constituție, limbajul semnelor ca limbă oficială a persoanelor surde: Ungaria, Austria, Portugalia și Finlanda, mi se pare. De ce? La ce e necesar? Păi, eu spun că e foarte necesar, pentru că în momentul în care le recunoști acest limbaj, ca limbă oficială și nu ca instrument de sprijin – întrucât în momentul de față se vorbește despre limbajul mimico-gestual ca instrument de sprijin – atunci statul respectiv va avea grijă să aibă interpreți, în momentul în care au de-a face cu o persoană surdă”.

Acum, susține Săftoiu, dacă o astfel de persoană vrea să vorbească cu un auzitor, chiar și în Parlament, ghinion: va trebui să-și aducă propriul interpret, întrucât statul nu are obligația să-i pună unul la dispoziție. Iar interpreții costă, în afară faptului că mai sunt și foarte puțini. „Din momentul în care o să li se recunoască limba lor, ca fiind una oficială, maternă, să spun așa, vor avea acces mult mai ușor la instituțiile statului, iar acestea le vor arăta respect. Tot așa cum au obligația, acum, să construiască rampe pentru persoanele cu dizabilități motorii. Ca să nu-ți mai spun ce probleme au tinerii surzi care trebuie să-și dea examenul de capacitate. O astfel de persoană învață în limbajul semnelor. Examenul îl susține în limba română. De acolo vor lipsi conjuncții, prepoziții și altele. Lucrarea lui este corectată de un profesor auzitor, care nu știe că elevul care a scris lucrarea e surd și care îi va da o notă foarte mică. Atât de mică, încât promovabilitatea surzilor tineri este de sub un procent.

E nevoie de legi

Înțelegând toate aceste probleme – în cazul de față, ale surzilor din România – Adriana Săftoiu lucrează la o lege prin care propune ca limbajul semnelor să fie recunoscut ca limbaj oficial al persoanelor surde.

„Atare lege îi va așeza pe acești oameni pe un alt traseu – începând de la școală, până la relațiile lor instituționale. O legea necesară pe care am discutat-o cu multă lume din domeniu, inclusiv în comunitatea surzilor. Cred, totuși, că va avea un traseu greoi. Va fi dificil să conving un anume fel de oameni, despre importanța unei astfel de legi care – ce să vezi? – există peste tot, în lume”, afirmă Săftoiu

Deputatul liberal anunță că mai are o inițiativă legislativă pe temă, privind impunerea unui semn de circulație, dedicat șoferilor cu probleme de auz, pe care intenționează să o depună săptămâna viitoare în Parlament.

De ce TRIBURI?

Și acum, odată înțeles rolul Adrianei Săftoiu, să ne întoarcem la spectacol, ca să aflăm și părerea directoarei Teatrului Nottara, Marinela Țepuș.

– În consecință, de ce acest spectacol?

Pentru că acest spectacol vrea să atragă atenția. Istoria programului intitulat „Teatrul și societatea” își are obârșia în anul 2015, odată cu promulgarea Legii 282, post-Colectiv. Teatrul Nottara, vreme de 10 luni, a fost nevoit să părăsească sediul – de fapt scena, întrucât birourile au rămas aici. În aceste 10 luni, poate că am beneficiat de cea mai mare simpatie, atât din partea presei – a tuturor televiziunilor, a tuturor agențiilor de știri, a blogurilor, a ziarelor, câte mai sunt, a publicațiilor de tot felul – cât și a politicienilor, din toate partidele. Așa s-a făcut că, în doar 10 luni, ne-am întors.

A fost un semn de normalitate, acolo unde credeam că anormalul ia locul normalului. Am văzut atunci – și cred că se poate și în continuare – că teatrul poate fi un aliat chiar și pentru politicieni. Sigur, nu propagandistic, ca în vremea comuniștilor. Am văzut, de asemenea, că politicienii pot face și legi pentru oameni și nu împotriva lor. Sau că încearcă să ajute. Și cazuri, după cum vedeți, există.

Am avut, de atunci, teme/discuții în domeniul imobilelor care au nevoie de consolidare, pentru că asta ne interesa la vremea respectivă. Apoi am avut teme precum criza adolescenței, criza pubertății, aceasta constituind, iarăși, o tară a societății, probleme care ne fac să nu mai știm cum să ne creștem copiii, invadați de telefoane, de calculatoare – atâtea și atâtea lucruri cu care noi, părinții și bunicii, nu suntem obișnuiți.

Adriana Săfoiu și Marinela Țepuș, despre spectacol

Spectacolul l-am pus la propunerea regizorului Vlad Cristache. Ne-am gândit că da, e un segment. O limbă a minorităților, până la urmă, e un segment care trebuie să fie în sufletul nostru, pentru că ei sunt oameni ca noi, pe care, poate că îi privim uneori ciudat – eu am întâlnit, deseori, oameni frumoși, tineri, care vorbeau într-un fel special și m-au făcut să mă întreb cum este.

Spectacolul are emoția care să ne unească, să ne apropie, să ne facă să-i observăm și să-i integrăm, să-i socotim ca și pe noi – poate mai speciali – și să-i tratăm ca atare.

Spectacolul este despre o familie care vrea să-și crească copiii foarte liberi, deși se dovedește că nu e chiar cea mai bună formă de educație. În acest context, refuză să-l apropie pe copilul lor surd de comunitatea specifică, în cadrul căreia poate că s-ar simți mai bine. Și totuși, tânărul își găsește, singur, calea către forma de limbaj pe care să o înțeleagă cel mai bine.

Sper să fim din nou de folos prin teatru și vreau să cred că va fi aliata noastră, o invitată specială, Adriana Săftoiu, aflată aici, în această seară. Doamna Săftoiu dorește să inițieze o lege, care să introducă limbajul semnelor printre limbile acceptate și sper să dăm și noi o mână de ajutor. Adică atât cât poate face teatrul – și poate să facă mult, artiștii, deși puțini, fiind foarte vizibili. Dacă ne vom da mâna, cred că vom reuși să facem un lucru frumos și bun și normal, într-o țară normală, într-o Europă e care ne-o dorim normală, într-un secol XXI, bântuit de atâtea rele.

Final cu aplauze

Știți cum aplaudă acești oameni, oamenii cu deficiențe de auz? Adică „surzii”aceștia care își aud sufletul în toată profunzimea lui? Își flutură mâinile ridicate în aer. O furtună de mâini ridicate în aer, câteva sunete guturale de satisfacție, câteva rânduri de aplauze, cu „sonor” și iar furtuna aceea tăcută de mâini fluturate în aer.

Pentru actori, pentru regizor, pentru directoare, pentru invitata specială, care vrea cu tot dinadinsul să facă legi pentru a fi respectați, dacă respectul se impune doar cu legea și, deopotrivă, pentru interpretă, care face legătura între sufletele noastre și ale lor. Sublim, câtă muzică de suflet țâșnește prin degetele lor răsfirate către tavanele înalte ale teatrelor fără glas.

Deși acest spectacol a avut și glas, și subtitrare pentru surzi, și subtitrare/”traducere” a limbajului semnelor pentru „surzii” de noi, ceștilalți și umor și condimente de limbaj, și sensibilitate și mai ales, mesajul acela îngrozitor de profund: suntem aici, chiar dacă vă faceți că nu ne auziți!

Sau, cum ar suna replica răvășitoare a Sylviei: „Nu mi-a spus nimeni că surzenia este atât de zgomotoasă (pe dinăuntru), în timp ce afară e atâta liniște…”

Final cu aplauze

ŞOC! Bărbatul celebru adorat de întreaga ţară a violat o adolescentă de 16 ani. Mama...
Mirela Vaida, OUT de la Antena 1! EI o înlocuiesc :O
FOTO. Nepoata lui Petre Roman, apariție controversată în costum de baie!
Bolile pe care le riști în funcție de grupa de sânge. Cine este predispus la...
Gigi Becali a dat tunul imobiliar cu hotelul miliardarului Ioan Niculae! Cum arată „bijuteria” de...
Cercetătorii au dezvoltat medicamentul pentru diabetul de tip 1, care ar putea înlocui clasica injecţie
Un șofer repetă o greşeală de mai multe ori pe E85 „DRUMUL MORȚII”. În final...
BANCUL ZILEI – O blondă dotată, pe plajă la nudiști, intră în vorbă cu doi...
Africa de Sud a detectat o nouă variantă de coronavirus. B.1.1.529 are un număr mare...
Mirela Vaida, OUT de la Antena 1! EI o înlocuiesc :O
Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați
Varianta OMICRON, depistată și în ITALIA!
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Știrea ȘOC a momentului în România: A fost găsit mort
ȘOC TOTAL la nivel mondial! Adevărul despre varianta care a speriat toată Planeta: Răsturnare totală...
Tulpina Omicron declanșează alertă maximă în România! Nimic nu ne mai protejează
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...