MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ȚARĂ. El e Ioan Mariș, profesorul de matematică și schi, care a pictat bolta cerească pe tavanul clasei „ca să aibă copiii la ce visa”. VIDEO

Te invităm să citești MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ȚARĂ, Ion Mariș, mesajul transmis României de un dascăl care nu cunoaște practica învățătoarei Dana Blându, de la școala Generală numărul 10 din București. - pe gândul.info

Am văzut, în ultimele zile una dintre cele mai negre părți ale școlii românești. Este e notorietate cazul învățătoarei Dana Blându, filmată de o mamă în timp ce îi certa pe părinți pentru cadourile simbolice, de neacceptat, în opinia sa, într-o „școală de fițe”. Vineri, la prânz, învățătoarea Blându a părăsit sistemul: a fost demisă din funcția pe care o ocupa la Școala 10. În timp ce toată lumea vorbește astăzi despre „școlile de fițe” din Capitală, noi vă propunem să mergem împreună într-o școală de țară, o școală dintr-o comună de munte, pe nume Mărișel.

În timp ce un dascăl pleacă din școală pe ușa din dos, acoperit de rușine, sunt alții care intră pe ușa din față, cu dragoste de copii, încredere în viitor și disponibilitatea de a face sacrificii.

După ce cu o zi în urmă v-am prezentat MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ȚARĂ, al profesorului Mirela Miron – un manifest care vorbește despre alegerile pe care suntem forțați să le facem zi de zi de dragul copiilor noștri, despre rezistență în fața tentațiilor la care un dascăl este supus, despre conștiința unei misiuni, despre tarele și virtuțile învățământului românesc – astăzi vă invităm să îi cunoașteți pe colegii ei de la școala „Pelaghia Roșu” din Mărișel. Pe profesorul Ioan Mariș, care de 47 de ani predă matematica copiilor din Mărișel, și pe Dana Mirela Feneșan, acum directoare a școlii situate la 1200 de metri altitudine. Profesor de chimie – fizică, Dana Feneșan le predă mărișenilor de 23 de ani, chiar dacă asta a însemnat sacrificii în plan personal. Pe acești dascăli i-am întâlnit la ei acasă, în munții Apuseni, în școala „de deasupra lumii”.

Aici puteți vedea povestea profesoarei care a renunțat la salariul și mașina de serviciu de la multinațională pentru a-i învața limba și literatura română pe copiii din Apuseni

Vă invităm să îi cunoașteți și vă lansăm o provocare: aceea de a ne trimite exemple de dascăli integri, dedicați, profesioniști, care își fac meseria la fel de frumos precum, odinioară, domnul Trandafir. Suntem siguri că astfel de exemple există în viața reală, nu doar în cărți și aștepăm să ne scrieți, pentru a-i cunoaște cu toții pe adresa de mail [email protected].

MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ȚARĂ

Microbuzul plin cu elevi înaintează anevoie prin zăpada pe care vântul o răsfiră prin aerul tare din Apuseni. Se oprește în fața unei mașini, lângă care o femeie blondă ridică mâinile a neputință. „Doamna directoare a rămas înzăpezită”, se veselesc copiii, abia așteptând ca microbuzul să se oprească, iar ei să meargă până la școală pe jos și să se bulgărească bine până ajung în clasă. Șoferii din celelalte mașini dau înainte și înapoi, căutând o zonă mai bătătorită peste care să treacă. Microbuzul apucă pe o rută ocolitoare, directoarea reușește să treacă și ea și își continuă drumul spre școala „Pelaghia Roșu”, aflată în Mărișel, la 1.200 de metri altitudine.

„Școala de deasupra lumii”, cum le place să spună elevilor de aici, dar și profesorilor dintre care unii fac navetă grea pentru a ajunge să-i învețe carte pe copiii din creierii munților. Într-un fel așa și este. În școala de deasupra lumii nu există, după cum spune directoarea Dana Mirela Feneșan, „nu pot” sau „nu sunt în stare”. Iarna, copiii fac schi fond la ora de sport și participă la competiții locale, toamna fac un festival al bunătăților din casă în timpul căruia învață să-și promoveze produsele tradiționale, iar din vreme în vreme au ore în care învață să aplice noțiunile științifice în gospodăria în care trăiesc.

În ultimii ani locul în care învață copiii din comună s-a transformat dintr-o casă dărăpănată și înghețată cu toaleta în fundul curții, într-o clădire modernă, cu mobilier nou în care elevii și profesorii își permit azi un lux nesperat în multe școli de țară: să stea iarna la ore în pulover, așa cum se întâmplă în școlile de la oraș.

Prima navetă: „Era noapte, bătea vântul, iar eu plângeam că mi-am uitat căciula”

Dana Mirela Feneșan a ajuns la Mărișel pentru a preda chimia și fizica în urmă cu mulți ani. „Era noapte, bătea vântul prin brazi, iar eu plângeam că mi-am uitat căciula acasă. Aveam 23 de ani”, își amintește directoarea de vremurile în care mergea kilometri întregi pe jos, prin inima pădurii, pentru a ajunge la lucru. S-a gândit că va preda aici vreo trei ani, nu mai mult, dar a rămas 23, timp în care a făcut naveta din comuna ei din apropierea Clujului, a stat în gazdă ori a dormit în clădirea școlii.

Și astăzi, când are mașină, i se întâmplă să înnopteze în școală, ne spune, și ne arată o cămăruță din spatele biroului unde și-a cumpărat o canapea de două locuri. „Nu cred că aș fi ajuns directoare într-o școală de oraș, Cred că aș fi fost o profesoară de chimie, dar nu aș fi avut atât de multe oportunități. Nu-mi vine să cred câte lucruri frumoase am făcut în această școală, cu acești copii de la munte și am zis întotdeauna că, dacă îți place ceea ce faci și pui suflet, oriunde poți să te dezvolți și să îți faci meseria și să găsești satisfacții”, crede Dana Mirela Feneșan. Când a ajuns ea la Mărișel, în anul 1990, era singurul cadru didactic calificat din școală. Astăzi, toți cei 10 dascăli care le predau celor 110 copii sunt titulari. „La început, 80% dintre noi făceam naveta. Azi, avem două care didactice care sunt elevi ai școlii noastre, părinții copiilor sunt în mare majoritate foști elevi de-ai mei și e un lucru extraordinar, când îi văd în postura de părinte și altfel pot comunica cu ei”, spune directoarea, care nu s-a căsătorit și nu are copii, dar care a format generații întregi de elevi.

Școală de țară cu sistem video de supraveghere

Ne arată un album de poze cu felul în care arăta școala, înainte de terminarea renovării, în 2011. Pe atunci, copiii stăteau iarna la ore în haine groase și cu mănuși în mâini, pereții stăteau să se dărâme, podeaua era putrezită, iar computerele erau doar un vis. „Erau condiții foarte grele, dar mă mir, copiii erau foarte conștiincioși, făceau kilometri întregi prin nămeți ca să ajungă la școală și învățau foarte bine. Cam 10% dintre ei au terminat o facultate și au făcut carieră. Și elevii din ziua de azi sunt conștiincioși și apreciază condițiile pe care le au în școală. Mai ales observă diferența atunci când mergem în alte părți și spun: Ooo, școala noastră este mai frumoasă„, crede Dana Mirela Feneșan. Marea schimbare la față a școlii a venit odată cu un proiect inițiat în 2006 de Banca Mondială și de Guvernul României, la care au aplicat și ei. Au obținut finanțare și așa se face că, după cinci ani de lucrări, școala are astăzi sistem video de supraveghere, internet prin fibră optică, calculatoare, gresie, parchet și uși noi.

Ateliere de aplicare a științei în gospodărie

Din când în când, directoarea care predă chimia, își duce elevii la un festival al științelor desfășurat în Cluj, în care elevii prezintă diferite proiecte. „Într-un an, copiii au adus siropuri, dulcețuri și plante medicinale, oamenii au fost interesați să cumpere și au vândut tot. Erau foarte încântați că lumea a vrut ceea ce au adus ei, deși inițial le era rușine. Cum să stea ei și să promoveze niște lucruri care sunt la ei de când lumea, pe care nici nu le mai bagă în seamă. Pe urmă au început să învețe importanța acestor produse ecologice, naturale și, în următorii ani, erau așteptați și erau mândri că le pot oferi și că primesc chiar bani”, povestește Dana Mirela Feneșan.

Profesorii din Mărișel au făcut, într-un rând, și un laborator de aplicare a științei în gospodărie, dar și un atelier în care elevii să învețe să traducă unitățile tradiționale de măsură, precum cotul și palma, în sistemul metric modern. „Necesitatea acestui atelier a apărut într-o zi, când ne-am trezit la școală cu un om al satului, care nu știa cât să-i plătească cuiva care i-a cosit, pentru că nu știa cum să transforme o unitate tradițională de măsură, calul, de aproximativ doi metri, în sistemul actual”, spune profesoara.

Profesorul de matematică îi învață schi pe copii

Pe un monitor din biroul directoarei apar imaginile surprinse de camerele de supraveghere în clase și în curtea școlii. Copiii se pregătesc de ora de sport: își pun schiurile de fond în picioare și se îndreaptă spre terenul din spatele școlii. Din ianuarie până în primăvară, elevii de la „Pelaghia Roșu” participă la concursurile locale de schi fond pe care adesea le câștigă, iar rafturile de pe pereții școlii sunt pline de trofeele obținute în competiții. Chiar dacă schiurile sunt puține, doar zece perechi, iar elevii sunt nevoiți să concureze în bocanci ori prea mari, ori prea mici pentru ei.

Acum se desfășoară o oră pentru începători, iar profesorul vrea să-i selecteze pe cei care au aptitudini sportive pentru a-i lua în echipa școlii. Cei mai buni sunt și cei care vor lua schiurile acasă, ca să se antreneze.

„Safta, bate tu pârtia primul”, dă indicații, profesorul de matematică, Ioan Mariș, care este în același profesor de sport. „Nu vine nimeni să predea sport aici, pentru că sunt copii puțini și nu își face norma. Eu am devenit profesor de sport pentru că sunt singurul bărbat, iar copiii au competiții sâmbăta. Și sâmbăta, știți cum e, femeile au treabă acasă. Ceilalți colegi se miră când ne întâlnim la competiții, nu le vine să creadă că eu predau matematică. Mereu spun că nu am avut niciun olimpic ca profesor de matematică, dar ca profesor de sport câștig numai cupe”, spune profesorul Mariș, care a fost, timp de 12 ani, primar al comunei Mărișel și timp de 20 director al școlii.

A pictat bolta cerească pe tavanul clasei

Și-a început cariera didactică în anul 1967 ca învățător suplinitor, iar în vară, când va ieși la pensie, și-o va termina în aceeași sală de clasă în care a predat pentru prima oară. Și pe care, pe vremea când școala nu era renovată încă, a decorat-o într-un fel special.

„Am profitat de o ocazie pe vremea când eram director. M-am împrietenit cu pictorii care pictau biserica și le-am cerut să picteze pe tavanul clasei bolta cerească cu toate constelațiile. Pentru că am zis eu în glumă, dar poate că era un pic de adevăr, când copiii mei visează la matematică și se uită în tavan măcar să aibă ce vedea”, povestește Ioan Mariș, cu regretul că bolta cerească a dispărut la renovare.

În peste 45 de ani de carieră, a învățat care este cel mai important lucru în meseria de profesor. „Multe trebuie să aibă un dascăl, dar eu cred că în mod special dragoste pentru copii. Cred că dacă nu are, nu are rost să încerce meseria asta. Ce știu despre copii este că ei trebuie iubiți, din toată ființa umană trebuie iubiți și ajutați”, spune profesorul. Însă uneori se simte neputincios când copiii îi cer sfatul despre ce drum să aleagă în viață, ce liceu le-ar da șansa cea mai bună la angajare. Pentru că, spune el, „societatea de astăzi le oferă foarte puțin copiilor și de aceea și școala este privită fără interes”.

E nemulțumit de programa după care învață copiii și crede că rezultatele slabe pe care le au elevii români pleacă exact de la aici. Dacă ar avea în față un ministru al Educației, exact asta i-ar spune. „Eu, în primul rând m-aș lega de programă. Să revizuiască programele, să le aducă cu picioarele pe pământ, pentru că programa este extraordinar de încărcată și manualele sunt depășite. Eu am fost în Spania, la fiica mea, și am văzut manualul de matematică de clasa a noua, care e așa de colorat și de bine pus la punct ca un manual de clasa a cincea. Și nu e așa de încărcat. Ce-i trebuie unui elev care termină clasa a opta probleme sofisticate de pus în ecuație? Eu aș merge pe probleme de geometrie pe care să le poată aplica la fața locului, pe aritmetică”, spune Ioan Mariș.

 

Inchide