Alina Bădălan Turcitu
23.04.2012
Reportaj

Omul care face să vorbească aparatele radio de epocă, fabricate în România. VEZI GALERIE FOTO

Era un chin pentru copii radioul familiei: îi trezea la ora cinci dimineața cu „Hora Unirii", îi culca mereu la aceeași oră cu „Noapte bună, copii!". Și la final, din nou cu „Hai să dăm mână cu mână". Parcă erau în armată. Se întâmpla acum jumătate de secol

Era un chin pentru copii radioul familiei: îi trezea la oracinci dimineața cu „Hora Unirii”, îi culca mereu la aceeași oră cu”Noapte bună, copii!”. Și la final, din nou cu „Hai să dăm mână cumână”. Parcă erau în armată. Se întâmpla acum jumătate desecol.

„Îl văd și acum, difuzorul avea o limbă în față, de unde sedădea mai încet și mai tare”, își amintește copilul de altădată,Mihai Gheorghe, acum om trecut de 60 de ani. De aici i s-o fi trasmania de a recondiționa radiouri de epocă? Sau, poate, din ziuacând a stricat aparatul de radio cu galenă al tatălui și a trebuitsă-l repare singur. A migălit mult la el, nu reușea, a început săplângă și așa, cu lacrimile pe obraji, nu l-a lăsat din mână pânănu l-a refăcut. S-ar fi gândit tatăl, atunci, că tocmai în ziua aias-au mișcat în creierul fiului exact „rotițele” acelea care l-aufăcut, pe urmă, să-și petreacă jumătate de viață recondiționândaparate vechi de radio?

Acum, bucureșteanul Mihai Gheorghe are una dintre cele maispectaculoase colecții de epocă din România, zeci de exemplare deaparate care au făcut istorie. E adevărat, mai sunt și alții ca el,dar deosebirea este că el le-a donat pe toate muzeelor. Nu vinde înruptul capului, deși s-ar putea îmbogăți, căci o asemenea bijuteriepoate ajunge să coste mii de lei, pe puțin. Și încă ceva: e așa deîncăpățânat, încât a strâns numai piese fabricate în România.

Muzeul Radio România, de pildă, este pe de-a întregul creațiasa. Aici l-am cunoscut acum câțiva ani, îngrijind aparatele ca pepui. „Vedeți piesele astea cu galenă? Merg și acum. Știu, nu văvine să credeți”, ne-a spus. Și cum era să-l crezi, când te gândeaică la așa ceva numai bunicii noștri mai ascultau, în tinerețe? Le-ascos din vitrină grijuliu, ai fi zis că e chirurg în sala deoperație și, când ne-a așezat căștile pe urechi, am fi putut săjurăm că-i scânteiau ochii. Nu mai știm exact ce anume am ascultatatunci, dar un lucru am reținut, până în ziua de astăzi: sunetulrăsuna impecabil.
Radiouri românești fabricate pe bandă rulantă: unul la douăminute

Mihai Gheorghe a lucrat ca tehnician la Electronica în anii eibuni (prin ’70 – ’80), când exportul era în floare. Produceaaparate de radio și televizoare, multe pentru Olanda, Franța,Canada, SUA sau Germania. „Făceam de la încasetat șuruburi până ladepanări, trebuia să visez fiecare aparat. Existau aparate de radiofăcute numai și numai pentru export, cum erau cele Eurocord, pentruSpania, de exemplu. Am lucrat eu însumi la ele, s-au făcut în ’76și nu s-au vândut în România niciodată”, își amintește el. Și maierau celebrele televizoare Venus, Olimp, Modern, Olt, Napoca,Cerna, Diamant sau Diana, cu care au crescut generații întregi.

Erau așa de rezistente, că suportau bine să le pocnești în cap,atunci când „se vedea cu purici”. Mii de oameni lucrau într-unsingur schimb; o dată la două minute ieșea un radio nou.Electronica se trăgea din reprezentanța Philips, așezată în Româniape vremea când Bucureștiul era „micul Paris”. După naționalizare autransformat-o în Fabrica Radio Popular și, mai târziu, în UzineleElectronica. Acum, sunt puțini cei care știu că într-o vreme amavut și Philips în țară.

„Din anii ’80 am început să caut aparate vechi pentru a ascultaEuropa Liberă. Știam de la tata că cele mai bune erau Philips.Într-o zi, un coleg m-a rugat să-i repar și lui televizorul. Lasfârșit mi-a spus: Am un aparat de radio vechi. Poate teinteresează. Era din anul 1942. Acela a fost primul aparat de radiodin viitoarea mea colecție. Nu mi-a plăcut, am căutat altul, apoialtul și iar altul, până când, într-o bună zi, m-am trezitcolecționar adevărat. Aveam Philips, Telefunken, Ingelen, AEG șialtele, zece, cu totul. Le țineam pe toate ascunse, n-aveam voie cuele căci puteam fi considerat un posibil spion”, spune el. Avea șinas bun, că le detecta pe unde nu te așteptai – ba aruncate prinvreun pod, ba pe la gunoi, ba uitate pe șifonierul vreunuibătrân…

Aparatul de radio pe care-l dădea Hitler nemților, să-iasculte discursurile

Recondiționările le face pe masa de la bucătărie. Soțiaîndrăznește să gătească numai când soțul își ia pauze de la lucru.”Cu atâtea aparate în jurul meu, acasă stăteam mai așa, mai într-oparte. Soția m-a tot răbdat că n-are încotro. Mi-a mai zis ea cândși când câte un «Fi-ți-ar troacele ale naibii!», dar a învățat cătrebuie să mă suporte”, spune colecționarul. Unul dintre cele maivechi aparate de radio pe care le are este unul popular din 1938,făcut în Germania:

„Este foarte micuț, din ebonită, arată simplu, dar are omecanică complicată. Era dat gratuit nemților, pentru a-i ascultadiscursurile lui Hitler. L-am găsit pe un tomberon în DrumulTaberei, în 1981”.
Dintr-o cutie scoate un radio portabil îmbrăcat în husă maro, vechide vreo 50 de ani, cam cât palma de mare. Ne spune: „Este printreprimele aparate portabile, mi se ridică și acum părul când îl văd.Este făcut din piese japoneze asamblate la noi în țară. Țin foartemult la el. Cred că sunt bolnav”.

Ce alte piese mai are: un Turist S – 605 T2 din 1960 („originalși nou – nouț”, în traducere: poți să asculți și acum știrile lael), un Pescăruș din ’72 făcut la Electronica, un Pionier făcut deRadio Popular în ’52, un Primăvara din ’61 și un Romanța din ’58(amândouă tot de la Electronica), un radio cu galenă probabil din’50 și multe altele. Plus „marele” aparat Record S – 49 U, din anul1949, primul aparat de radio cu adevărat românesc. Cu Balada din’57 a spart gura târgului la expoziția de la Salonic, Grecia.”Grecilor nu le-a venit să creadă că un aparat atât de vechi șifabricat în România funcționează. Ei credeau că românii distrug, nupăstrează”, spune el.

Cine a fost tatăl MP3-ului în România? „Domnul RIC”, unpuișor de aparat

La final, a așezat pe masă o cutie mare: „Domnilor, știți cevreau să vă arăt eu acum? Părintele lui MP3, ăla de-l bagi înureche. Sunt RIC-urile acelea mici cu cască și baterie. Ultimelefăcute la Electronica. Doamne, ce frumos merg astea! Încă au unsunet foarte curat, se aude extraordinar și se pot prinde toateposturile străine din AM”. Au fost făcute prin anii ’80 nu doarpentru urechile românilor, dar și pentru olandezi șipolonezi.
A făcut, până acum, peste 30 de expoziții. Când cară aparateledintr-un loc într-altul, le înfășoară bine în folie luată de peambalajele cu paleți de apă minerală și cheamă o furgonetă. Suntmari, mari?, întreabă, invariabil, șoferul.

„Cam… mari”, se codește el. „Și grele rău?”. I se cam usucăgura: „Dom’le, cam grele!”. Și așa e de fiecare dată. Acum, ar vreasă deschidă un mic muzeu numai cu radiouri vechi. Ce motivație are:”Păi și expozițiile, dacă eu nu le fac, nu știe nimeni nimic deaparatele astea. Căci istoria se uită, de aceea ea trebuiereamintită”. Zice că are mare încredere în creativitatea românilor,dar cu condiția să ne schimbăm politicienii. „Românii pot să creezemult; observ că avem tineri de mare valoare. Îmi cer scuze, poatecă sunt puțin naționalist, dar asta e situația. Am văzut căpreședintele ne cam în demna să plecăm din țară. Ba să plece el! Căel nu e bun de țara asta, nu noi!”, spune.

În caietul de impresii de pe la expoziții i-au scris și puști de16 ani, și oameni din Israel, Spania, Germania, Belgia, Franța,Polonia și Suedia. Iată ce idei i-au trezit vechile radiouri luiDanielle, în caietul de impresii: „Țara asta trebuie iubită șirespectată, nu uitată de Dumnezeu”.

Inchide