Povestea fostului polițist Puiu Badea, care face legea la murături în hipermarket. „Am început cu un borcan în boxa de la bloc și acum aprovizionez tot lanțul Carrefour”

Redactor:
Marian Sultănoiu
Într-o vreme în care Poliția se laudă cu încasări record din amenzi de circulație, un polițist s-a reprofilat pe câștiguri muncite: afacerea cu murături.

Într-o vreme în care Poliția se laudă cu încasări record din amenzi de circulație, un polițist s-a reprofilat pe câștiguri muncite: afacerea cu murături.

„Nu ne mai trageți pe dreapta!”

Puiu Badea locuiește în Călărași, la o aruncătură de băț de ieșirea de pe A2. Are 45 de ani, din care 16 de polițist la circulație și trei, de om de afaceri. Între timp, și-a reamenajat vechiul apartament, pe care l-a transformat într-o incintă modernă, cu băruleț la intrare, spoturi, mobilier nou și o expoziție de borcane cu murături puse cu dichis.

Până să ajung la el, omul m-a ghidat telefonic și profesionist, printre blocurile cartierului, pe lângă o făbricuță, paralel cu calea ferată, „dreapta, iar dreapta, puțin stânga și din nou dreapta”. Instinctul lucrează și dă drumul la cântec: „Domnu” polițist… nu ne mai trageți pe dreapta!”, și, până să brodesc notele, trec de omul meu, care mă aștepta la intersecție. Mai fac o buclă, mă acomodez cu zona, și opresc la „indicație”.

Răbdare și gust bun

„De unde și până unde, domnu” Puiu, un polițist se apucă să pună murături?! I-ați responsabilizat pe toți conducătorii auto și vă plictiseați în trafic?!”. Puiu Badea mă privește atent, o clipă, apoi zâmbește relaxat. „Domnule, am început dintr-o joacă; o plăcere, că pasiune ar fi prea mult spus. Toamna, îmi venea cheful ăsta, să pun murături. Cumpăram varză, gogonele, pepenași roșii și galbeni, făceam saramura… Ca să vezi, că eu nici nu prea mănânc murături; mai mult o salată de varză la pomana porcului”. Face o pauză și mă întreabă serios: „E bine să spun asta?!”.

Bine, de ce să nu fie bine, că fiecare face după gust. Iar dacă faci lucrul practic și după „rețetă”, fără să te implici emoțional și papil-gustativ-subiectiv, e și mai bine.

„Și, dacă nu le gustați, cum le brodeați?!” întreb curios. „Ei, mai gustam. Potriveam saramura, puneam condimente, plante, frunze de vișin, mărar, câteva boabe de porumb, foi de dafin. Nu trebuie să fii cofetar ca să-ți placă frișca. Adăugam ce-i trebuie, până simțeam „buchetul”. Ai nevoie de răbdare și un fel de „discernământ” al gustului. Să știi să te oprești… la semn!”.

Murături de colecție

Mergea la poarta omului, alegea gogonelele, după „văz”, după pipăit, varza la fel, morcovii, merele, perele. Acasă le lua pe rând la „fezandat”, la spălat, la aranjat. „Când lucram în schimbul unu, și eram liber după-masă, prin septembrie, începeam treaba. Roboteam până noaptea. Le dichiseam, le ordonam în borcane, după legumă, după culoare, mă rog”.

Le păstra într-o boxă, la subsolul blocului. Când erau gata, organiza câte un „flagrant” de prezentare la care participau prieteni, colegi, vecini. „Îi puneam jos. Bă, Puiule, bă, ești artist, mă lăudau ei, cu gura plină. De plăcerea și de pofta lor, în fiecare toamnă, puneam iar murături; de colecție”.

Începutul afacerii

De câțiva ani s-a pensionat. „O fi polițistul subiect de bancuri, dar și stresul e mare” spune Puiu Badea cu o undă de nostalgie în priviri.

„Să revenim la business!”, zic, ca să-l scot din angoasă. „Să revenim! – zice și el. Ei, dacă tot aveam mai mult timp, și devoratori de murături pe măsură, am mărit producția. Până zice unu”: Măi, Puiule, da” nu te-ai gândit c-ar fi bine să te știe lumea? Acuma, reclama, sufletul comerțului, zice. Poate pui de-o afacere, că prea sunt bune. Ai talent”.

Și, uite-așa, fostul polițist a intrat în afaceri. Cinci ani, de prin 2004, a potrivit rețeta. Din 2010 a intrat în „pâine”. La început a vândut online – site-ul de prezentare i l-au făcut copiii -, intern și extern. În Europa, vinde în vreo 15 țări, pentru românii care n-au uitat gustul murăturii tradiționale. Apoi a mărit producția, anual, de la câteva borcane la câteva butoaie, a făcut acte, a închiriat o hală de 500 metri pătrați, a ieșit în lume. „Am văzut că se organizează târguri de produse tradiționale și am încercat și eu. Primul la care am participat, cel de la Ploiești; pe urmă, în Agronomie. Au venit oameni, au gustat. Le-a plăcut și au cumpărat. Așa am prins curaj, ce să zic…”.

Puiucu (Badea) brand

Astăzi, Puiu Badea este producător autorizat, a dezvoltat brandul „Puiucu – murături în saramură”, are „reprezentare” pe facebook – „Muraturi asortate”-, site-ul lucrează la foc continuu, ca și standul propriu din lanțul de hipermarket-uri.

„Sunteți rudă cu băieții de la Carrefour?!”, întreb direct. „Da” de unde – răspunde omul, râzând. M-au văzut la un târg, m-au găsit pe net și m-au sunat. Ei mi-au propus colaborarea, nu le-am bătut eu la ușă. M-a sunat o doamnă, anul trecut, cu trei săptămâni înainte de Crăciun. Anul ăsta am „prăvălii” pe tot lanțul, în toată țara. Nu fac față”.

Ei, asta aproape că n-o cred. Cum să nu faci față, dacă ai unde, ai cu ce, ai „dever”, cum s-ar spune… Nu te bagi pe viață și pe moarte?! Nu faci marfă non-stop?! Nu subțiezi rețeta – mai multă zeamă, mai puțină legumă?! Păi, atunci, ce afacerist ești?

„Nu, domne, nu fac nimic din toate astea. Eu mă duc în septembrie, din poartă-n poartă, pe la țăranii ăștia amărâți, care nici vorbă să producă industrial, cu tone de îngrășământ. Cumpăr de la fiecare, cât are, pe unde văd leguma mai curată, gata la timpul ei – nici prea tare nici prea moale, puțin pârguită, cu viață în ea -, urc în mașină și duc la depozit. Când termin banii împrumutați de la prieteni, că la bancă nu sunt „eligibil” – vreo 40-50 de mii de euro -, mă pun iar pe treabă. Suntem, cu totul, vreo opt oameni – prieteni și rude. Spălăm marfa, bucată cu bucată – că e varză, că e morcov ori gogonea, mere sau pere – și umplem butoaiele; butoaie de plastic de 85 de kilograme fiecare. Jumătate legumă, jumătate saramură. Între timp, eu fac saramura, separat, până ajung la gust. Secrete speciale n-am, decât rețeta bătrânească: sare cât îi trebuie, fără conservanți și condimente după gust”.

De exemplu, la zeama de varză, Puiu Badea pune, pe lângă ingredientele tradiționale, și sfeclă roșie. Din acest motiv, „sortimentul”, care se vinde separat, în magazin, îmbuteliat la pet, are o culoare roșiatică, frumoasă, care te duce cu gândul la sucul de grepefruit. Iar gustul e minunat, cu desăvârșire; am avut ocazia să-l degust, chiar la botul calului, acasă la producător. A fost prima beție cruntă, cu zeamă de varză, făcută cu un polițist.      

„O singură dată fac asta, și vând cât ține marfa, până prin decembrie. Atât! N-o iau din nou, de la capăt, cu alte legume congelate sau mai știu eu ce. Marfa o livrez așa cum e, la butoi, iar în magazin se vinde la kilogram. Secretul e să scoți murătura la vânzare când i s-a încheiat ciclul de murat, în a patra fază…”. „Corect!”, încuviințez eu, luat de val.

Beneficiul, pe care Badea îl reinvestește, an de an, se ridică, anul ăsta, undeva, la 10 mii de euro. „Asta e. Am început „business-ul” cu un borcan, două, pentru prieteni și familie, am crescut la trei tone, că veneau oamenii cu gălețile, acum am dat la market cam 50 de tone. Și au vrut mult mai mult, că e cerere. Dar știți cum e: investiții după posibilități”.

Să ai încredere în polițiști, dar să-i verifici!

După ce am plecat, m-am dus să-l verific. Ei bine, povestea e perfect adevărată. Puiu Badea are standul lui, în Carrefour, la „tradiționale”, cu poză pe perete, în costum național. Într-un butoi e varză, în altul, castraveți, apoi unul cu „asortate” – gogonele, mere întregi, morcov, țelină bucăți, conopidă, ardei capia. Delicios! Nu am rezistat și am „servit” o gogonea direct din polonicul vânzătoarei. Badea îmi spusese că mai pune la murat napi și pepenași. O întreb pe fată, dar n-am succes. „Se vinde bine?!”. „Se vinde! Mai ales în perioada asta, vine lume. S-a-nvățat”.

La ieșirea spre oraș, pentru că toate se leagă, un polițist îmi face semn să opresc. Dau să înfulec în grabă mărul murat pe care tocmai îl savuram. Omul se prezintă și mă privește curios. Mă simt dator, sperând, naiv, la o posibilă complicitate, să-i spun că mânânc murături de la un coleg de-al său. „Eu înțeleg miștoul, dar lăsați! Dacă nu vreți amendă, reparați-vă direcția. Acum!”.
Plec spre primul service cu gândul că polițiștii, au și ei, totuși, „sentimentalismul” lor…

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK MARIAN SULTĂNOIU

Inchide